LOADING

Type to search

Eveniment istoric la Athos: Hirotonirea unui român

Eveniment istoric la Athos: Hirotonirea unui român

Share

Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea mona­hilor, este, pe bună dreptate, marea sărbătoare a Sfântului Munte Athos. Cei care, din mila lui Dum­ne­zeu, ne-am întâmplat anul acesta acolo, mai precis în Mâ­năstirea Vato­pedi, am adăugat marii bucurii a praz­nicului în sine şi pe aceea de a avea lângă noi pe Înalt Prea Sfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, invitat oficial de Sfânta Mânăstire cu acest prilej.
Bucuria noastră a fost cu atât mai mare atunci când am avut surpriza să auzim răspunsurile la strană alternativ în limba greacă şi română, căci părintele stareţ invitase şi grupul „Nectarie Proto­psaltul“ din ţară.
Şi, în sfârşit, o a treia mare bucurie: hirotonia întru preot a părintelui Ignatie de la Chilia Românească „Sfântul Ipatie“. A doua zi a fost pome­nirea Cuviosului Iosif Isihastul, părintele duhovnicesc al Mânăstirii Vatopedi.
După slujbă, i-am rugat pe rând pe Înalt Prea Sfinţitul Părinte Andrei şi pe Pă­rintele Stareţ Efrem să ne împărtăşească câteva dintre gândurile lor.

 

I.P.S. Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei:
„În lumea aceasta încercată de veacul se­cularizării, Sfântul Munte rămâne un loc de rugăciune, de nevoinţă, de trăire, şi ori de câte ori vii în pelerinaj la Sfântul Munte te reconfortezi sufleteşte şi te întorci acasă mai bogat. Nu este prima dată când vin în pe­lerinaj la Sfântul Munte. În vara aceasta, însă, pelerinajul l-am făcut mai scurt, dar foar­te intens. Ne-am oprit în două locuri: la Schitul Românesc Prodromu şi la Mânăstirea Vatopedi.
La Prodromu, a fost din nou o desfătare întâlnirea cu harismaticul părinte Petroniu Tănase, care, la cei 92 de ani ai săi, îşi conduce obştea, gândeşte, scrie şi primeşte cu toată dragostea pe pelerinii care ajung acolo. La fel şi întâlnirea cu părintele Iulian, duhovnicul schitului, cu părintele Iustinian, economul, cu părintele Atanasie, neobositul preot slujitor şi marele gospodar al schitului, şi cu mulţi alţii.
Un al doilea punct important care a constituit ţinta pelerinajului nostru din anul acesta a fost Mânăstirea Vatopedi, mânăstire cu care avem legături duhovniceşti aparte, mânăstire la care merg foarte mulţi dintre pelerinii noştri, mai ales dintre cei tineri, elevi şi studenţi teologi şi profesori, mânăstire la care părintele stareţ Efrem ne primeşte cu drag, pe noi şi pe toţi din epar­hia noastră. Şi nu numai că ne primeşte, ci se străduieşte ca toţi să plece folosiţi du­hov­niceşte.
După ce duminică am slujit la Schitul Ro­mânesc Prodromu, am pornit deci către Mâ­năstirea Vatopedi pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului (pe stil vechi). Am participat la priveghere şi la toată rânduiala legată de această mare sărbătoare şi ne-am bucurat duhovniceşte dimpreună cu părintele stareţ şi cu obştea mânăstirii. Şi mai mult decât atât, ne-am bucurat că, după ce părintele stareţ a luat aprobările cuvenite, l-am hirotonit preot pe părintele ierodiacon Ignatie, care cu un timp în urmă a plecat de la mânăstirea noastră de la Afteea.
Părintele Ignatie a fost ucenicul longevi­vu­lui şi regretatului părinte Dionisie de la Chilia Colciu, iar el, ucenicul, părintele Igna­tie, s-a stabilit la Chilia «Sfântul Ipatie». L-am hirotonit deci nu pentru o chilie oarecare, ci pentru una foarte cunoscută nouă, româ-nilor. Am zis foarte cunoscută, pentru că acolo s-a nevoit părintele Dometie Tri­he­nea şi, pe vremuri, Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan a trimis acolo pe părintele Se­ra­fim Popescu, ba chiar şi pe părintele Ar­senie Boca.
Spre surprinderea noastră, încă mai sunt lucruri care amintesc de trece­rea lor pe acolo. Mai se păstrează la chilie o fotografie care te emoţionează, cu vi-zita Patriarhului Iusti­nian la Chilia «Sfân­tu­l Ipatie», în anul 1963, când Sfân­tul Mun­te îşi aniversa 1000 de ani de existenţă.
În câteva cuvinte, vizita noastră din acest an la Sfântul Munte ne-a adus folos duhov­ni­cesc şi ne-a mângâiat sufleteşte. Totul a fost plin de har şi de bine­cu­vântare“.
P.C. Efrem, Stareţul Sfintei şi Marii Mânăstiri Vatopedi:
„E adevărat că în aceste două zile, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi la prăz­nu­­i­rea Cuviosului părintelui nostru Iosif Isi­has­­tul, am trăit momente duhovniceşti de mare însemnatate, pe de o parte pentru că l-am avut în mijlocul nostru pe Înalt Prea Sfin­ţi­tului Andrei al Alba Iuliei, care cu pre­zen­ţa lui ne-a coborât cerul pe pământ şi pe de altă parte prin hirotonia părintelui român Igna­tie, stareţul Chiliei Româneşti «Sfântul Ipatie», chilie care depinde de mânăstirea noastră.
Am gândit să îl invităm pe Arhiepiscopul Andrei, pentru hirotonia fratelui nostru, Înalt Prea Sfinţia Sa fiind şi dânsul român, pentru că eu cred că asemenea gesturi trebuie făcu­te pentru a se deschide porţile comuniunii între România şi Sfântul Munte. Cu adevărat acest eveniment a fost un eveniment istoric, pentru că împreună cu Înalt Prea Sfinţitul au fost şi părinţi români şi corul de muzică bizantină «Nectarie Protopsaltul», pe care l-am invitat şi care a cântat extra­ordinar.
Mă întristez când aud că mulţi români sunt împotriva muzicii psaltice. Le-am spus ti­nerilor din cor: cântarea bizantină nu este cântare grecească, ci este cântarea Ortodo­xi­ei. Aşa cum pictura bizantină este pictura Orto­doxiei, exact aşa şi cântarea psaltică re­­pre­zintă cugetul ortodox. Fiindcă, cu ade­vă­rat, ea conduce omul către umilinţă, către zdro­bire, îl conduce la «plânsul aducător de bu­curie» de care vorbesc Sfinţii Părinţi. Ajută min­tea să se înalţe către cele de sus. Şi în ge­neral ajută spre extazul cel duhovnicesc. De aceea m-am bucurat foarte mult că astăzi corul a cântat atât de frumos muzica psalti­că, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Andrei.
Am ocazia să spun că suntem probabil sin­gura mânăstire grecească din Sfântul Mun­te, care şi-a deschis porţile fraţilor noştri ro­mâni şi le-a acordat atenţie. Vorbim cu ei şi împreună-lucrăm prin diferite pro­gra­me cu Facultăţi de Teologie, atât din Bu­cu­reşti, cât şi din Alba Iulia şi Arad. Vin stu­denţi în mânăstire, stau cu noi, îi pri­mim în fami­lia noastră, au discuţii du­hov­niceşti cu mine şi cu ceilalţi părinţi şi, precum le spun când îi întâlnesc, este o bi­necuvân­tare că au venit într-o mânăstire din Sfântul Mun­te şi că această mâ­năstire i-a primit în familia ei. Cu adevărat pleacă folosiţi sufleteş­te şi cu multe cunoştinţe duhov­ni­ceşti, care îi întorc pe aceşti copii la tradiţia Părinţilor.
Cât priveşte hirotonia părintelui Ignatie, hirotonia este un eveniment duhovnicesc în întreaga Biserică şi, după cum am spus în cuvântul meu, hi­rotonia părintelui Ig­na­tie, fra­tele nostru român şi vatopedin, nu este un sim­plu eveniment, ci este un eveniment pan-ortodox, pentru că se dă­ru­ieşte un nou preot Bi­sericii, care va săvârşi Jert­fa cea fără de sân­ge pentru întreaga lume, pen­tru păcatele noastre şi pentru neştiinţa poporului. Noi considerăm hirotonia un foarte serios eveniment şi trebu­ie să vă spun că în Sfântul Munte suntem foar­te exigenţi în alegerea monahilor pentru hi­rotonie. Trebuie să aibă multă curăţie cel ales şi, când vine vremea hi­rotoniei, trebuie să aibă o stare duhovni­ceas­că foarte bună. Pentru că ne interesează ca ieromonahul să aibă în faţa jertfelnicului experienţa Duhului Sfânt, să aibă simţirea celor săvârşite, fiindcă dacă preotul care săvârşeşte Dumnzeieasca Liturghie are simţirea celor săvârşite, atunci cu siguranţă va ajuta şi poporul prezent la slujbă.
De aceea în urarea mea adresată noului ie­romonah hirotonit, «îmi doresc», i-am spus, «să continui să te apropii de curăţirea inimii tale, fiindcă cu cât se curăţeşte inima ta, cu atât mai mare va deveni harul sfinţirii». Şi atunci preotul care este sălaş al harului, va fi la jertfelnic între cer şi pământ, rugăciunea lui va avea putere, va coborî mila lui Dumne­zeu şi va înalţa rugăciunile poporului către cele de sus. Cu adevărat, liturghisitorul cel bun, este o punte între cer şi pământ.
În încheiere, mă rog ca Dumnezeu să ne ajute să punem început pocăinţei, să punem o temelie nouă vieţii noastre, să-L iubim pe Hristos. Hristos a luat firea omenească şi ne cheamă necontenit să ne unim cu El şi astfel să devenim una, precum El Însuşi a spus în rugăciunea Lui arhierească, «ca toţi să fie una, Părinte, aşa cum Noi una suntem». Într-adevăr, creştinul care Îl iubeşte pe Hris­tos păzeşte poruncile Lui. Atunci dobândim această unire, această comuniune, precum a spus Bătrânul Iosif Vatopedinul, «înrudirea noastră duhovnicească».
Aceasta o do­resc din tot sufletul meu fraţilor mei români: să devină purtători de Hristos, să dobândească mintea lui Hristos, gândul lui Hristos, conştiinţa lui Hristos, ini­ma lui Hristos. Amin“.