Odoarele Ortodoxiei: Icoana din Sinai
Share

Cea mai frumoasă icoană a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, măcar şi numai pentru unii dintre noi, care o avem la suflet, este această icoană din secolul 6, păstrată la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
Iniţial, icoana a fost datată ca fiind de secol 13, însă, în urma restaurării ei în 1962, s-a evidenţiat pictura originală în tehnică encaustică, ceea ce a indicat că ea este mult mai veche, cel mai probabil tocmai din secolul 6. Este astfel una dintre puţinele care au supravieţuit furiei iconoclaste. Tehnica encaustică presupunea aplicarea pigmentului în amestec cu ceară fierbinte, dând astfel picturii o extraordinară rezistenţă în timp. Această tehnică a fost folosită încă din antichitate, până în secolul 7, când a fost înlocuită de tehnica tempera.
Dimensiunile icoanei Mântuitorului din Sinai (85 cm x 45 cm), dar mai ales calitatea excepţională a picturii conduc la ipoteza unanim acceptată că ea a fost realizată în Constantinopol, cel mai probabil în vremea împăratului Iustinian (527-565). Ştim că incinta fortificată a mânăstirii şi biserica mare pe care le vedem astăzi au fost ridicate de acest împărat şi este de presupus că el a trimis şi podoabe ctitoriei sale. De aici şi până la concluzia că această minunată icoană a fost dăruită Mânăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai de marele împărat bizantin nu mai este decât un pas.
Tipologia icoanei este aceea de Pantocrator (Atotstăpânitor) într-o reprezentare timpurie. Purtând tunică şi mantie, Mântuitorul binecuvântează cu mâna dreaptă, în timp ce cu stânga ţine o Sfântă Evanghelie ferecată cu pietre preţioase. Ceea ce frapează însă este chipul. Ochii nu seamănă unul cu celălalt, iar gura, puţin asimetrică, îi dă o expresie melancolică. Barba este relativ scurtă, iar părul cade pe umărul stâng.
Într-o epocă frământată de conflicte dogmatice privitoare la relaţia dintre naturile divină şi umană ale Mântuitorului, artistul iconar a reuşit un portret maiestuos şi detaşat parcă de această lume, surprinzând în imagine întreaga dogmă ortodoxă a celor două firi ale Mântuitorului.