Şi când se întorcea Avraam, după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. Iar Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melchisedec acesta era preotul Dum­nezeului Celui Preaînalt. Şi a binecuvântat Melchisedec pe Avraam şi a zis: „Binecuvântat să fie Avraam de Dum­nezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului“.
(Facerea 14, 17 – 19)

Căci acest Melchisedec, rege al Sale­mu­lui, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam pe când se întorcea de la întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.
(Evrei 7, 1-3)

Aşadar Melchisedec, în care Sf. Apostol Pavel vede prefigurarea lui Iisus Hristos, este unul dintre cele mai cu­nos­cute personaje biblice, cumulând atri­bu­tele regalităţii şi sacer­do­ţiului. El este rege al Sale­mu­lui, adică al Ie­rusa­li­mu­lui, iar pâi­nea şi vinul oferite lui Avra­am preîn­chipuie însăşi Taina Sfin­tei Eu­haristii.
Deşi Sfânta Scrip­tu­ră a Vechiului Testa­ment nu face decât să ne confirme existenţa lui Melchi­se­dec, fără a mai spu­ne altceva despre el, în scri­e­rile Sfântului Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Ale­xan­dri­ei, gă­sim detaliată întrea­ga lui viaţă.
Astfel, în hotarele Pales­ti­nei, în cetatea Salim, ar fi trăit o împără­teasă numită tot Salim, ca şi cetatea. A­ceas­­ta a avut un fiu Salaad, care a avut şi el un fiu pe care l-a numit Melhi. Acest Melhi a luat de soţie pe o mătuşă a sa, pe nume tot Sa­lim, cu care a avut doi fii. Unul dintre a fost Melchisedec.
Într-una din zile Melchisedec a fost tri­mis de tatăl său Melhi, care era închinător la idoli, să-i aducă şapte vi­ţei din ci­readă pentru jertfă. Pe drumul către cireada vitelor, ridi­cân­du-şi ochii spre cer, tânărul Mel­­chi­sedec gândea: „A­ce­la Care a făcut aceste lumi­noa­se şi înfrumu­se­ţate zi­diri şi se află dinco­lo de ele, mai sus şi mai înalt, Ace­la este singurul Dum­­ne­zeu a­de­­vărat şi Domn a toate, ne­stri­­cat, nevăzut şi nemuritor“. Şi s-a întors neaducând ni­mic ta­tă­lui său. Mânios de neascul­ta­rea lui, Melhi a hotărât jertfirea chiar a unuia dintre fiii săi, dar sorţii nu au picat pe Melchisedec, ci pe fra­tele lui. Ur­mând pildei împăratului, şi alţi pă­rinţi şi-au pregătit copiii pentru jertfă, adunându-se a­tunci ca la ­cinci sute de suflete şi ne­nu­mărate dobitoace.
Nesuferind cruzimea şi păgânătatea pă­rin­ţilor săi şi a poporului, în chiar ziua rânduită praznicului idolesc, Melchisedec s-a rugat lui Dum­nezeu să deschidă pământul şi să înghită nelegiutita adunare. Şi chiar în acel ceas aşa s-a şi întâmplat. Cuprins de spaimă, Melchi­se­dec a fugit şi s-a ascuns în pădurile de pe Mun­tele Tabor. Acolo primul pustnic din istoria umanităţii a stat vreme de şap­te ani, hră­nindu-se numai cu ce găsea prin pădure şi potolindu-şi setea cu roua di­mi­neţii. După cei şapte ani de aspră nevoinţă, Melchi­se­dec l-a întâmpinat şi binecuvântat pe Avraam, aşa cum ne înfăţişează episodul biblic.
Pe Muntele Tabor, puţin mai jos de locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, se găseş­te  peştera în care Melchisedec s-a adăpostit în vremea petrecerii sale pustniceşti, peş­te­ră numită „a lui Melchisedec“. În această peşteră este amenajată astăzi o mică ­biserică.