LOADING

Type to search

Cele 7 Biserici ale Apocalipsei: Filadelfia şi Laodiceea

Cele 7 Biserici ale Apocalipsei: Filadelfia şi Laodiceea

Share

6-7. Bisericile din Filadelfia şi Laodiceea
Porunca Domnului este să-i scrie Îngerului Bisericii din Filadelfia într-un mod covâr­şi­tor şi plin de laude. În „ciuda puterii mici“ (care arată numărul mic al credincioşi­lor), această Biserică nu a tăgăduit numele lui Hristos înaintea sinagogii satanei şi a prigonitorilor ei. Domnul va rândui într-un alt chip, în care aceia (iudeii) vor veni şi se vor aşterne în faţa picioarelor ei, iar în toată încercarea Biserica va găsi mângâiere şi apărare în Mân­tuitorul Hristos. Ţelul creş­tinilor din Fila­delfia este de a păstra ceea ce au, ca nu cumva cineva să le fure cunu­na. Celui ce biru­ieş­te, Mântuitorul îi făgădu­ieşte să-l facă stâlp în templul lui Dumnezeu, să scrie pe el numele lui Dumnezeu şi numele cetăţii lui Dumnezeu – Noul Ierusalim şi numele lui Iisus Hristos.
Filadelfia este o cetate în provincia romană Asia, în partea de vest a Turciei asia­ti­ce din zilele noastre. Probabil că a fost întemeiată de Eumenes, regele Pergamului, în secolul 2 î.Hr. şi este cert că a fost numită ast­fel după fratele său, Attalus, a cărui loiali­tate i-a atras numele de Filadelfus (Philadel­phus). Cetatea era situată aproape de extre­mitatea superioară a văii largi care trece prin Sardes până la mare, în apropiere de Smirna, fiind amplasată la marginea ­u­nui platou foarte fertil, de unde derivă o bună parte a prospe­rităţii sale comerciale. Zona a trecut frecvent prin cutremure, cel mai puternic fiind cel din anul 17 d.Hr., care a distrus cetatea; întrucât cutremure mai mici aveau loc intermitent, oamenii au început să locuiască în afara cetăţii, dar în urma unei donaţii imperiale aceasta a fost reconstruită, preluând voluntar numele nou Neo­cezareea. Mai târziu, în timpul lui Ves­pa­sian, a luat un alt nume imperial, Flavia. Cetatea s-a remarcat prin numărul mare de temple şi sărbători religioase. Locul este ocupat în prezent de oraşul Alasehir.
Scrisoarea către „îngerul bisericii din Fila­del­fia“ (Apoc. 3,7-13) face probabil aluzie la câteva dintre circumstanţele cetăţii. După cum Filadelfus a fost renumit pentru loialitatea faţă de fratele său, tot aşa Biserica, adevărata Filadelfia, moşteneşte şi împlineşte caracterul lui prin loialitatea statornică faţă de Hristos (v. 8,10). După cum cetatea se afla lângă „uşa deschisă“ a unei regiuni din care îşi trage bogăţia, tot aşa Bisericii i se dă o „uşă deschisă“, o oportunitate pe care să o fo­lo­­sească (v. 8; cf. II Cor. 2,12). Simbolul „co­roanei“ şi „templului“ (v. 11-12) indică un contrast cu jocurile şi sărbătorile religioase ale cetăţii. În contrast cu lipsa de permanenţă a vieţii într-o cetate supusă la cutremure, celor care biru­iesc li se promite stabilitatea supre­mă de a fi zidiţi în templul lui Dumnezeu.
La fel ca şi în Smirna, această Biserică a în­fruntat respingerea din partea evreilor din cetate (v. 9), dar biruitorul se va bucura de acceptarea finală de către Domnul, al Cărui nu­me L-a mărturisit (v. 8), acest lucru fiind simbolizat prin conferirea numelor divine (v. 12), care ne amintesc de numele noi lua­te de cetate în onoarea împăraţilor divini. Igna­tius a vizitat mai târziu cetatea, în drumul său de la Antiohia spre Roma, pentru a fi martirizat, şi a trimis o scrisoare bisericii din Filadelfia.
Filadelfia a fost a doua cetate ca mărime din Lidia şi singura dintre toate cetăţile Asiei Mici care, pentru îndelungată vreme, nu s-a plecat în faţa turcilor. Este vrednic de pome­nit că până şi în vremurile noastre în Fila­del­fia credinţa creştină este într-o stare mult mai înfloritoare decât în toate celelalte oraşe ale Asiei Mici. Aici trăiesc numeroşi creş­­­tini, având propriul episcop şi 25 de bise­­rici, evi­denţiindu-se prin marea lor bunătate şi ospitalitate. Turcii numesc Filadelfia Alah Sher, ceea ce înseamnă „Cetatea lui Dum­ne­zeu“, iar acest nume, chiar şi fără voie, aminteşte de una dintre făgăduinţele Mântuitorului: „Voi scrie pe el numele Dumnezeului meu şi numele cetăţii Dumnezeului meu“ (3, 12).
Prin „ceasul ispitei“ se înţeleg prigoanele cumplite prin care a trecut toată Biserica. Alţi comentatori sunt de părere că prin Filadelfia trebuie înţeleasă întreaga Biserică din vremurile din urmă, dinaintea sfârşitului lumii şi a Celei de a Doua Veniri a Mântuitorului Hris­tos. Această înţelegere o au cu prisosinţă cuvintele: „Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa!“. Aşadar, în vremurile din urmă trebuie să avem o mare agerime ca nu cumva, prin întunecarea minţii, să pierdem putinţa de a ne mântui, precum odinioară femeia lui Lot.

Cea de a şaptea şi cea din urmă Biserică este Laodiceea. Mântuitorul nu găseşte despre ea nici măcar un singur cuvânt de laudă. Mai mult, pe îngerul Bisericii din Laodiceea îl ocărăşte că nu este nici fierbinte, nici rece, ame­ninţându-l, aşadar, să-l verse din gura Sa, ca pe o apă caldicică, apă care îi pricinuieşte greaţă. În ciuda închipuirii de sine şi încre­de­rii laodiceenilor în plinătatea desăvârşirii lor în virtute, Dom­nul îi numeşte ticăloşi, vrednici de plâns, săraci, orbi şi goi, îndemnându-i să se îngrijească a-şi acoperi goliciunea şi a-şi tămădui orbirea. Totodată îi cheamă la po­căinţă, spunând că aşteaptă cu dragoste la uşa ini­mii oricui se pocăieşte şi este gata să vină la el, cu mila şi cu deplina Sa iertare. Celui care îşi biruieşte mândria şi îndeobşte ne­putinţele sale lăuntrice, Domnul îi făgădu­ieşte că îi va da să şadă cu el pe scaunul Său.
Laodiceea, în timpurile noastre, numită de turci Eski-Gissar, ceea ce înseamnă „Ce­ta­tea Veche“, se află în Frigia, pe râul Likos, aproape de Colose.
Laodiceea este o cetate în sud-vestul Fri­giei, în provincia romană Asia, în partea de vest a Turciei asiatice din zilele noastre. A fost întemeiată în secolul 3 î.Hr. de către re­gele Seleucid Antiochus II, care a denumit-o astfel după soţia sa, Laodice. Ce­ta­tea se află în valea fertilă a râului Lycus (un afluent al râu­lui Meandru), în apropiere de Hierapolis şi Colose; era numită Laodiceea „de pe Lycus“ pentru a o deosebi de alte cetăţi care purtau acelaşi nume. Era situată la o întretăiere de drumuri foarte importante: drumul principal care traversa Asia Mică mergea spre vest către porturile Milet şi Efes, la o depărtare de 160 km, iar spre est ducea pe o pantă domoală spre podişul central şi de acolo spre Siria; un alt drum mergea spre nord la Pergam, iar spre sud ducea la coasta mării, la Atalia.
Această poziţie strategică a făcut ca Lao­diceea să fie un centru comercial extrem de prosper, în special sub stăpânirea romană. Când oraşul a fost distrus de un cu­tremur de­vastator în anul 60 d.Hr. (Tacitus, Ann., 14.27) şi-a putut permite să se descurce fără ajutor de la Nero. Era un important centru bancar şi de schimb (cf. Cicero, Ad Fam. 3.5.4 etc.). Produsele sale caracteristice au inclus haine din lână neagră lucioasă (Strabo, Geogr., 12.8), fiind şi un centru medi­cal renumit pentru oftalmologie. Aşezarea ora­şului a avut însă un dezavantaj: întrucât po­ziţia era determinată de sistemul de drumuri, oraşul era lipsit de o sursă de apă suficientă şi permanentă. Apa era adusă la oraş pe conducte de la iz­voa­re termale aflate la oarecare depărtare spre sud şi probabil că atunci când ajungea în oraş era călduţă. Depunerile care au format o crustă pe canale sunt mărturie pentru temperatura ridicată a apei. În cele din urmă, Laodiceea a fost abandonată, iar oraşul mo­dern (Denizli) s-a format în apro­pi­e­rea iz­voarelor.
Probabil că Evanghelia a ajuns la Laodi­ce­ea la o dată timpurie, pe când Pavel locuia la Efes (Fapte 19, 10), probabil prin Epafra (Col. 4, 12-13). Deşi Pavel menţionează Bi­se­rica de acolo (Col. 2, 1; 4, 13-16), nu avem nici o dovadă că ar fi vizitat-o. Este evident că Biserica a menţinut legături strânse cu creştinii din Hierapolis şi Colose. Se credea adesea că „Epistola de la Laodiceea“ (Col. 4, 16) a fost o copie a Epistolei către Efeseni, care a fost primită la Laodiceea.
Aşa cum am menţionat, ultima dintre scri­so­rile către „cele şapte biserici din Asia“ (Apoc. 3, 14-22) a fost adresată biseri­cii din Laodicea. Ima­ginile folosite au prea puţină legătură cu Ve­chiul Testa­ment, dar con­ţin alu­zii directe la ca­racterul şi circumstanţele o­ra­şului. Cu toa­tă bogăţia sa, nu a putut oferi nici puterea de vindecare a a­pe­lor termale, asemenea cetă­ţii învecinate, Hierapolis, nici puterea răcoritoare a apei reci găsite la Co­lose, ci oferea doar apă căldicică, folositoare numai ca un vomitiv. Biserica a fost acuzată de o stare similară: era mulţumită de sine, fără tragere de inimă. La fel ca şi cetatea, credea că „nu duce lipsă de ni­mic“. De fapt, din punct de vedere spiritual, era săracă, goală şi oarbă, şi avea nevoie de „aur“, „veşminte albe“ şi „alifie pentru ochi“ mai eficiente decât cele pe care le puteau oferi bancherii, croitorii sau doctorii lor. La fel ca nişte cetăţeni neospitalieri faţă de un călător care le oferă bunuri nepreţuite, oamenii din Laodiceea şi-au închis uşile şi L-au lăsat afară pe Cel ce le poartă de grijă. Hristos face un apel plin de dragoste către fiecare credincios în parte (v. 20).