LOADING

Type to search

Cristian TABĂRĂ: Sufletul nostru şi uniunea europeană

Cristian TABĂRĂ: Sufletul nostru şi uniunea europeană

Share

Ca un fel de mono­to­nie banală, ­atunci când vine vorba despre impli­caţiile pe care integrarea europeană le va avea asupra spiritualităţii, cele mai mul­te analize pornesc de la prezumţia că spi­­­ri­tualitatea noastră se află în pericol, de unde şi tonul îngrijorat al demersului anali­tic. În mare, apropierea de Vest e văzută ca apro­pi­erea neprotejată de spitalul de boli infec­ţioase, de unde putem să luăm tot felul de boli urâte, care ne vor măcina, dacă nu sun­tem atenţi, atât fiinţa individuală, cât şi cea naţională. Uniunea Europeană este percepută ca un beneficiu pe plan economic şi ca un virus pe plan spiritual, dar tonul oficial necesar aderării a făcut ca vocea cealaltă, care exprimă temerile spirituale, să fie ate­nua­tă. Lipsa unei dezbateri sociale reale cu privire la esenţa şi implicaţiile integrării europene s-a instalat, aşadar, şi în sfera spiritu­a­lităţii, nici una dintre Bisericile existente în Ro­­mâ­nia nedepăşind stadiul semiformal al ­unor seminarii sau studii sporadice pe temă. De aceea, cred că un început de dezbatere trebuie lansat acum, fiindcă integrarea este deja inevitabilă, motiv pentru care propun două întrebări, ca prim pas al acestei dezbateri.
În primul rând, mă întreb dacă publicul ro­­mânesc vede, pe lângă efectele socio-economice ale integrării, şi pe cele asupra vieţii spirituale, sau este indiferent la această pro­ble­mă? Iar în al doilea rând, mă întreb şi îi în­treb pe specialiştii Bisericilor şi cultelor din Ro­mânia care sunt acele pericole la adre­sa vieţii sufleteşti a credincioşilor lor pe care le-au identificat şi pe care le iau în calcule? Am ales aceste două întrebări pentru că mi se pare că trebuie să ştim care este starea lai­catului din Biserică, pe de-o parte, iar pe de alta, care este nivelul de preocupare şi sta­diul de cercetare al responsabililor Bisericilor.
În aşteptarea unor răspunsuri din partea publicului, care sper să ne scrie şi să îşi ofere cu bunăvoinţă opiniile, respectiv din partea specialiştilor Bisericilor, voi propune câteva consideraţii personale.
Aşadar, în ceea ce priveşte publicul, cred că acesta nu percepe decât într-un număr mic integrarea europeană ca pe un pericol la adresa spiritualităţii religioase (permiteţi-mi această formulare, care să îi mulţumeas­că şi pe aceia care înţeleg spiritualitatea într-un sens mai larg), ştiut fiind faptul că totalul celor care se declară credincioşi este cu mult mai mare decât numărul practicanţilor unei religii. Tocmai această diferenţă reprezintă în mare măsură numărul celor îngrijoraţi de efectele nefaste ale Vestului desacralizat, dar nici măcar toţi credincioşii practicanţi nu se tem de integrare. Pentru cei mai mulţi, însă, posibilele stricăciuni spirituale provocate de Vest sunt ca inexistente sau nu contează fiindcă subiecţii nu sunt deloc interesaţi de temă. Această indiferenţă sau această relaxare sunt, în mare, negate de către Biserici, fiecare dintre ele considerând că are credincioşi mulţi şi suficient de robuşti în credinţa lor, aşa încât să fie şi pregătiţi şi responsabili faţă în faţă cu presupusele ameninţări duhov­niceşti ale Apusu­lui. Aici, însă, ar putea zace o capcană perfidă, care să arate în timp că res­ponsabilii Bi­se­ricilor au făcut estimări gre­şite. În felul acesta ajungem şi la specialişti, respectiv la ceea ce dânşii consideră a fi pericolele integrării în spaţiul cultural şi spiritual apusean.
Mărturisesc că nu m-am priceput să gă­sesc foarte multe despre vreo cercetare aprofundată a vreuneia dintre Biserici cu privire la problema impactului integrării asupra spi­ritualităţii românilor. Am identificat articole sau studii mai mari sau de acoperire mai mică menite să trateze subiectul, am găsit forumuri diverse care au dezbătut problema, însă nu am găsit nicăieri o cercetare în sensul sociologic al termenului şi cu atât mai puţin nu am reuşit să aflu despre existenţa vreunei strategii închegate care să pregăteas­că masele de credincioşi pentru efectele impactului, oricare ar fi acelea. Desigur, în aceste condiţii, nu am putut găsi nici o „listă“ de pericole, ameninţări, efecte, beneficii (de ce nu?) ale integrării, însă am aflat mai multe opinii individuale ale diferiţilor specialişti. De­duc de aici, cu riscul de a greşi mult, fiind­că eu însumi nu fac decât speculaţii neînteme­ia­te pe nimic mai mult decât observaţii per­sonale, că există un interes minor faţă de efec­tele integrării europene asupra sufletului românului şi a celui ro­mânesc (insist asupra nu­anţei). Nu spun că prin­cipala cauză a acestui interes firav ar fi în mod necesar indiferen­ţa, inconştienţa sau altele din seria negativă, câtă vreme unii pot fi atât de întăriţi în credin­ţa lor cu argumente să­nătoase încât nu au a se teme. Totuşi, în an­sam­blu, am senzaţia că lucrurile se cer cerce­tate, cunoscute, analizate şi gestionate corect fiindcă, oricare ar fi efectele ei, integrarea va lăsa în mod cert urme pe termen lung în sufletul românesc şi în sufletele românilor. Or, interesul responsabil ar fi acela ca aceste urme să nu ducă la degradare sau la desacralizare, cumva. O menţiune aparte trebuie făcută cu privire la aceia care, din diverse motive, re­prezintă extre­me­­le: fie diabolizea­ză fără excepţie Occi­den­tul (anumiţi mo­nahi sau lideri de opinie), fie îl idi­lizează fără li­mi­te (cel mai adesea reprezentanţi ai gru­pă­rilor neoprotes­tante). Aceşti oameni trebuie să facă obiectul unei atenţii speciale a unei posibile strategii de „aderare spirituală“, câtă vreme influenţa lor radicalizată asupra publicului ar putea face mai mult rău decât pericolele reale însele.
Dar care ar putea fi natura întâlnirii dintre spiritualitatea de factură răsăriteană a românilor şi cea de factură apuseană a Uniu­nii? Vorbim predominant despre pericole, aşa cum sugerează cei mai mulţi autori şi duhovnici? E greu de spus, fiindcă lucrurile sunt nuanţate în funcţie de aspectele puse în discuţie. Bunăoară, e uşor de observat că occidentalii sunt infinit mai depărtaţi de Bisericile lor decât răsă­ri­tenii şi că bună­sta­rea şi autosuficienţa au generat indiferentism religios, ateism, libertinaj, imoralitate etc. Dar, pe de altă parte, acelaşi Vest desacralizat cu­noaş­­­­te mai bine me­ca­nis­mele protecţiei socia­le şi ale carităţii decât Răsăritul, de exemplu, ceea ce face să ne întrebăm unde se fructifică, în acest caz, cre­dinţa esticilor? Astfel, întâlnirea celor două culturi trebuie cercetată mult mai atent şi mai nuanţat decât s-a întâmplat până acum, în cazul în care cineva se simte cu adevărat responsabil pentru felul care generaţia tânără, de exemplu, se va configura duhovni­ceş­te între morala religioasă şi socială răsă­riteană şi oportunităţile şi morala de tip apusean. Dar pentru o dezbatere autentică e nevoie de opinii mai mul­te şi mai serioase decât cea de acum, motiv pentru care vă invit să vi le faceţi publice.