LOADING

Type to search

Fântâna lui Iacob

Fântâna lui Iacob

Share

Iacob a ajuns cu bine în cetatea Sichem, care e în Ţara Canaanului, atunci când s-a întors el din Mesopotamia, şi s-a aşezat în faţa cetăţii, iar partea de câmp pe care îşi pusese cortul a cumpărat-o cu o sută de kesite de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, a ridicat acolo un jertfelnic şi L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel.
(Facerea 33, 18-20)

Apoi a zis Israel* către Iosif: „Iată eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri; eu însă îţi dau ţie mai mult decât fraţilor tăi: îţi dau Sichemul…
(Facerea 48, 21-22)

Deci a venit (Iisus) la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână; era ca la al şaselea ceas.
Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau! Căci ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum!, Tu care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarinean­că…? – pentru că iudeii n-au amestec cu samarinenii –
Iisus i-a răspuns zicând: Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Domane, nici găleată nu ai şi fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?
Iisus răspunzând i-a zis: Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu se va face într-însul izvor de apă săltătoare spre viaţa veşnică.
(Ioan 4, 5-14)

 

Patriarhul biblic Iacob a trăit cu aproape 2000 de ani înain­te de Hristos. Era fiul lui Isaac şi al Rebecăi, şi deci ne­pot al lui Avraam. Pentru că s-a născut ţinându-l pe Esau, fratele său geamăn de călcâi, numele său a fost Iacob, care se tâlcuieş­te „el a ţinut“. Se pare însă că este vorba şi de un joc de cuvinte intenţionat, bazat pe un nume din acea vreme, Yaaqob-El, care în­seam­nă „Dum­nezeu să ocrotească“.
Cartea Facerii ne istori­seşte cum Iacob l-a pă­călit pe fratele său Esau şi a cumpărat de la el dreptul de întâi născut pentru un blid de fiertură de linte şi cum, după aceea, cu sfatul şi la îndemnul mamei sale, l-a păcălit şi pe tatăl său, Isaac, furându-i binecu­vân­ta­rea părintească. Aşa a ajuns Iacob purtător al promisiunii lui Dumne­zeu şi moştenitor al Canaanului.
Chiar dacă fântâna lui Iacob nu este amintită explicit în ­vreun text al Vechiului Testa­ment, existenţa şi paternita­tea ei sunt confirmate atât de o tra­diţie precreştină, cât şi de textul evanghelic lăsat de Sfân­tul Apostol Ioan.
Privitor la acest text se impun două lămuriri: samarinenii din vremea Mântuitorului erau un po­por hibrid, un amestec între evrei şi păgânii care po­pu­laseră zona în vremea robiei babilonice. Dis­pre­ţul dintre ei şi iu­dei era unul profund şi reciproc. Primii se închi­nau în Ierusalim, pe când cei­lalţi aveau ca loc sfânt Muntele Garizim din Sa­maria, unde îşi ridicaseră un templu.
În sfârşit, cetatea Sihar, unde locuia femeia samarineancă, nu este vechea cetate Si­chem (actualmente oraşul Nablus), ci a fost identificată cu Askar, un sat situat în apro­­piere. Fântâna lui Iacob se află la numai 1 km sud de acest sat.
Autenticitatea ei nu a fost niciodată pusă la îndoială. Cercetările arheologice atestă zidăria fântânii, adâncă de peste 35 de metri, ca fiind o lucrare canaanită din secolul 18 îna­inte de Hristos, deci din vremea Patriarhului Iacob. Fiind aşezată pe drumul care făcea le­gă­tura dintre Iudeea şi Galileea, în mod cert Domnul Hristos a trecut pe acolo.
Acesta este locul unde El a întâlnit-o pe femeia samarineancă cea săracă şi păcătoasă care, deşi nu avea nici bărbat, nici copii, nici credinţa Legii Vechi, avea nădejdea venirii Mântuitorului şi pentru aceasta s-a învredni­cit să fie primul om căruia Dom­nul i-a des­coperit dumnezeirea Sa. Iar ea, când L-a aflat, L-a mărturisit întregii cetăţi, făcându-se cel dintâi apostol al Samariei. După Înălţarea Dom­nului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt, această femeie s-a botezat de Sfinţii Apostoli dimpreună cu cei doi fii ai săi, luând numele de Fotini (care se traduce „Luminiţa“). L-a propovăduit pe Hristos până în cetatea Car­tagina din Africa, ajun­gând apoi chiar la Ro­ma, unde l-a înfruntat pe împăratul Nero. Bi­serica face pomenirea ei pe 26 februarie.
Deasupra fântânii lui Iacob creştinii au construit o biserică pe care o menţionează în scrierile sale şi Fericitul Ieronim, biserică care a fost însă arsă în timpul revoltei sama­rinene din secolul 5. Marele împărat Iustini­an a refăcut-o în secolul 6, dar a fost din nou distrusă în timpul invaziilor persane şi arabe. Cruciaţii au reconstruit-o, însă după plecarea lor iarăşi s-a ruinat. Fântâna lui Ia­cob, situată acum într-o mică capelă, apar­ţi­ne ortodocşilor şi este singurul nostru loc de pelerinaj pe teritoriul Samariei.
Se cuvine să mai amintim că în anul 1979 arhimandritul Filumen, preotul slujitor trimis aici de Patriarhia Ierusalimului, a fost cumplit chinuit şi martirizat de nişte extremişti evrei care revendicau Fântâna lui Iacob pentru religia iudaică.