Teoctist, politicianul lui Dumnezeu
Share

Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este al zecelea dintre cei unsprezece copii ai familiei Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, din Tocileni-Botoşani, fiind botezat cu numele Teodor. Şi-a început viaţa monahală de la 13 ani, în 1928, în Schitul Sihăstria Voronei din Botoşani şi a urmat seminarul monahal la mânăstirile Neamţ şi Cernica. Numele de Teoctist l-a primit pe 6 august 1935, când a fost tuns în monahism la Mânăstirea Bistriţa.
A ajuns la Iaşi în 1945, după ce a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti şi a deţinut, pe rând, funcţiile de mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, exarh al mânăstirilor şi vicar administrativ al Mitropoliei.
A urmat timp de un an la Iaşi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar în 1950 a fost ales episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul de Botoşăneanul. După ce a fost succesiv Episcop de Arad şi Mitropolit al Olteniei, pe 12 octombrie 1977 s-a întors la Iaşi ca Arhiepiscop si Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, funcţie care l-a propulsat în 1986 în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
„Şeful“ a 18,8 milioane de suflete
Prea Fericitul Teoctist este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a doua Biserică ortodoxă din lume din punct de vedere numeric, după cea a Rusiei şi şeful spiritual a 18,8 milioane de ortodocşi, reprezentând 86,7% din populaţia ţării. Asta fără să mai punem la socoteală cei aproape 3 milioane de români din diasporă.
Cap al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1986, P.F. Teoctist este mai cunoscut decât şeful statului, iar notoriatea sa depăşeşte la un loc pe aceea a personajelor din prim-planul vieţii publice.
Deşi la prima privire nu pare, Patriarhul Teoctist gestionează o putere incredibilă. Într-o societate dominată de mişcări browniene în toate domeniile şi stând pe nisipurile mişcătoare ale tranziţiei, întâistătătorul BOR se poate bizui pe nu mai puţin de 13.124 de preoţi, la care se mai adaugă încă circa 15.000 de angajaţi laici ai Bisericii (cântăreţi bisericesti, îngrijitori, clopotari, paznici etc.). Şi din acest motiv, voinţa Patriarhului se face cunoscută în decurs de câteva ore în toate cătunele României, lucru cu care nu se poate lăuda nici măcar Televiziunea Română, darămite vreun politician.
În plus, de ani buni de zile, Biserica se menţine în topul instituţiilor care se bucură de cea mai mare încredere a românilor: 88% potrivit CURS şi 90,5% potrivit IMAS.
Nici din punct de vedere financiar, puterea Prea Fericitului Teoctist nu trebuie neglijată, dacă ţinem cont că administrează una dintre cele mai mari averi ale României. Doar proiectul Catedralei Mântuirii Neamului este evaluat la peste 200 milioane de dolari şi, de câte ori este nevoie, Patriarhul implică Biserica în campanii sociale şi acţiuni de caritate de dimensiuni impresionante, eclipsând efectiv, prin sumele donate, toate celelalte instituţii. Vorbind de puterea financiară a Bisericii, trebuie menţionat că autorităţile nu au restituit încă bunurile confiscate: păduri, terenuri etc. În plus, Patriarhul se află în relaţii excelente cu oameni de afaceri prosperi precum George Copos, Gelu Tofan, Nicolae Dănilă, Petre Badea, Liviu Luca (care este şi membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştiului) etc., dar mai ales cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care este nepotul Patriarhului Justinian, unul dintre părinţii spirituali ai Patriarhului Teoctist.
În 1989 s-a întâlnit la Vatican cu Papa
Contestat de unii pentru pasivitatea sa în faţa dărâmării bisericilor sub regimul comunist şi retras din jilţul patriarhal pentru 4 luni în 1990, Patriarhul s-a întors în aprilie, fiind primit în genunchi, ca un salvator. De la întoarcerea sa, puterea i-a crescut enorm, impunându-se nu doar în mediul bisericesc, ci şi în cel politic, unde are mai toate uşile deschise.
Fără îndoială momentul său de glorie l-a reprezentat vizita din 1999 a Suveranului Pontif, Ioan Paul al II-lea, prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă, o vizită care marchează istoria nu doar a creştinismului, ci şi a secolului. Legăturile şi prietenia sa cu Papa Ioan Paul al II-lea rămân însă învăluite în mister, pentru că în ianuarie 1989, în plină clandestinitate, Patriarhul şi Papa au avut o întâlnire secretă la Vatican, întâlnire care a contribuit probabil şi ea la căderea Cortinei de Fier.
Politică în numele Domnului!
În ciuda faptului că nu face oficial politică, Patriarhul are o influenţă enormă. În 1992, fără nici un sprijin şi cu un curaj pe care mulţi nu i-l bănuiau, a reînfiinţat Mitropolia Basarabiei, atrăgâdu-şi furia Rusiei. În 1996 l-a sprijinit discret pe Emil Constantinescu, cuvântul de ordine fiind „Votaţi schimbarea!“, iar mineriada din 1999 şi Pacea de la Cozia au fost realizate şi cu sprijinul său.
Turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000 a fost şi el hotărâtor, pentru că P.F. Teoctist i-a oferit girul lui Ion Iliescu, rugând creştinii să nu voteze cu extremiştii, aluzie clară la celălalt candidat, Corneliu Vadim Tudor.
În 2004, în ciuda presiunilor la care a fost supus de către PSD, Patriarhul a anunţat că preoţilor le este interzis să facă politică, iar cuvântarea sa de dinaintea alegerilor era după 20 de minute întoarsă pe toate părţile de către specialiştii Ambasadei SUA la Bucureşti!
Instalarea la Cotroceni a lui Traian Băsescu i-a mai adus o victorie Patriarhului Teoctist, pentru că, după câteva contre pe tema Catedralei, la depunerea jurământului, Băsescu i-a sărutat mâna Patriarhului – un gest unic, dar şi simbolic.