Trecem adesea pe lângã minuni, mari și mici, fã­rã sã ne dãm seama, cã­u­tându-le mereu în altã parte…
Așa se întâmplã trecem mereu, în drumul cãtre Schi­tul Prodromu, la mai puțin de douã sute de metri de Marea Lavrã, pe lângã o chilie micã, modestã, dar plinã de har.
Chilia are o bisericuțã ziditã de însuși marele Sfânt Athanasie, care înainte de a întemeia Megistis Lavras, având nevoie de un lãcaș unde sã se închine, a încercat sã ridice o bisericã în acest loc. Numai cã ce zidea el cu obștea sa ziua, dãrâmau diavolii noaptea. Dupã mai multe încercãri nereu­șite, Sfântul s-a rugat sã i se descopere pricina pentru care nu reușea sã-și ridice un altar în acel loc. Maica Dom­nu­lui i-a spus cã dacã nu va zidi biserica într-o singurã zi, aceasta nu va dãinui. Așa ca Sfântul Athanasie și-a stâns obștea și a ridicat acest mic paraclis, care de curând a împlinit venerabila vârstã de 1044 de ani!
Lângã chilie strãjuiesc doi chiparoși; doi, nu unul – poa­te tocmai pentru a se face diferența la fața locului între unul sãdit cu credințã și ce­lã­lalt plantat absolut normal. Pen­tru cã se spune cã Sfân­tul, voind sã arate obștii sale cã „la Dumnezeu toate sunt cu putințã“, a înfipt un chiparos cu rãdãcina în sus și s-a rugat sã creascã! Așa cã, știind cã „mult poate rugãciunea dreptului“, chiparosul a crescut, numai cã și-a îndreptat ramurile mereu cãtre pãmânt, ascultând de Sfântul Athanasie…
Mare om și mare credințã!