Iar în zilele acelea a ieșit poruncã de la cezarul August sã se înscrie toatã lumea. Aceastã înscriere, cea dintâi, s-a fãcut pe când Quirinius guverna în Siria.
Și Iosif s-a suit și el din Galileea, din ce­tatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, pentru cã el era din casa și din seminția lui David, ca sã se înscrie împreunã cu Maria, cea logo­di­tã cu el, care era însãrcinatã.
Iar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea sã nascã. Și L-a nãscut pe Fiul ei Cel Întâi-Nãscut și L-a înfãșat și L-a culcat în iesle, fiindcã pentru ei nu era loc la han.
Și în ținutul acela erau pãstori care stãteau pe câmp și-și pãzeau turma, fãcând noaptea de strajã. Și iatã îngerul Domnului a stat lângã ei și slava Dom­nu­lui a strãlucit împrejurul lor și ei s-au înfricoșat cu fricã mare. Și îngerul Dom­nu­lui le-a zis: Nu vã temeți. Cã, iatã, vã bi­ne­vestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; cã în cetatea lui David vi s-a nãscut azi Mântuitor, Care este Hris­tos Domnul. Și acesta va fi semnul: Veți gãsi un Prunc înfãșat și culcat în iesle. Și, deodatã, laolaltã cu îngerul s-a vãzut mulțime de oaste cereascã lãu­dându-L pe Dumnezeu și zicând: Slavã întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pã­mânt pace, între oameni bunãvoire!
Iar dupã ce îngerii au plecat de la ei la cer, pãstorii vorbeau unii cãtre alții: Sã mergem dar pânã la Betleem și sã vedem lucrul acesta ce s-a fãcut, pe care Domnul ni l-a fãcut nouã cunoscut. Și grãbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle.
Și vãzându-L, au vestit cuvântul ce li se grãise despre Copilul Acesta. Și toți cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau pãstorii. Iar Maria pãstra toate cuvintele acestea, punându-le întru inima ei.
(Luca 2, 1-19)

Conform informațiilor transmise de Sfân­tul Evanghelist Luca, acum mai bine de 2000 de ani, Maica Domnului împreunã cu Dreptul Iosif plecau din Nazaret în Betleem pentru a se înscrie, dupã porunca împãra­tului roman, care hotãrâse un recensãmânt. Întrucât Iudeea era alipitã Siriei, recensã­mântul era executat de Quirinius, proconsulul Siriei. Ajungând în oraș și negãsind unde sã tragã, și cum Maicii Domnu­lui îi ve­ni­se vremea sã nascã, s-au adãpostit amândoi într-o peșterã de lângã Betleem.
Betleemul, situat pe o colinã înconjuratã de vãi și dealuri cu livezi de pomi fructiferi și de mãslini, se aflã la numai 10 kilometri sud de Ierusalim. Numele de Betleem se pare cã vine de la ebraicul Beit Lehem care înseamnã Casa Pâinii.
Așezarea, care și-a pãstrat pânã astãzi aerul de vechi orãșel, este deopotrivã sacrã atât pentru creștini, cât și pentru evrei. Po­tri­vit Vechiului Testament, undeva pe locul acestei așezãri a avut loc lupta dintre Iacob și îngerul Domnului, luptã în care pãstorul Iacob nu a putut fi învins și a fost numit Israel, cãci se luptase cu Dumnezeu și cu oamenii și fusese mai tare. Tot în Betleem se aflã mormântul Rachelei, soția lui Iacob, și tot pe aceste pãmânturi a trãit tânãrul pãstor David, eroul luptei cu uriașul Goliath, și care va ajunge mai târziu regele poporului iudeu. Cel mai important, însã, Betleemul rã­­mâ­ne ca loc Nașterii Mântuitoru­lui Iisus Hris­tos. Peștera rece și întunecoasã de la mar­ginea orașului este smeritul loc al Naș­terii Fiului lui Dumnezeu.
Tradiția Bisericii înregistreazã cu precizie acest loc. Primele mențiuni scrise despre Peștera Nașterii le fac Sfântul Iustin Martirul și Filosoful în secolul 2 și scriitorul bisericesc Origen în secolul 3. În tentativa sa de a eradi­ca cultul creștin, în 135 știm cã împãratul roman Adrian (117-138) a profanat peștera, fãcând aici un loc de închinare zeului Adonis.
În anul 326, însã, Sfânta Elena a construit aici prima bazilicã creștinã, cu o arhitecturã deosebitã. În par­tea de rãsãrit a construcției era o clãdire octogonalã, în centrul cãreia se afla Peștera Nașterii Domnului.
Dupã aproximativ 200 de ani, în anul 531, din motive necunoscute, împãratul Iustinian a poruncit dãrâmarea ei, construind biserica pãstratã pânã astãzi. Deși monumentalã cel puțin prin șirurile de coloane de marmurã roșie și zidurile masive sprijinite de contraforți, se spune cã noua bisericã nu a mai fost nici pe departe la fel de frumoasã precum cea dintâi. Iustinian însuși s-ar fi declarat nemulțumit și l-ar fi pedepsit pe arhitectul principal. Cercetã­rile arheologice au confirmat descrierile din vechime ale primei bazilici. Parte din pardo­sea­la de mozaic originalã s-a pãstrat pânã astãzi ascunsã sub dalele de marmurã adãugate de Iustinian și a fost descoperitã cu prilejul restaurãrilor din anul 1934.
Spre deosebire de celelalte lãcașuri creș­tine, biserica din Betleem nu a fost distrusã în invazia din anul 614 tocmai pentru cã pe fațadã erau mozaicuri reprezentând scena Nașterii Domnului și închinarea celor trei magi, având același port cu cel al cotropitorilor persani, compatrioții lor.
În anul 1100, de Crãciun, în Biserica Naș­terii, Balduin de Flandra, conducãtorul armatei cruciate, s-a încoronat rege al Regatului Latin al Ierusalimului. În prima jumãtate a se­colului 16, turcii i-au topit acoperișul de plumb pentru a face ghiulele de tun. Din 1757 Biserica Nașterii este în stã­pânirea definitivã a Patriar­hiei Ortodoxe a Ierusalimului.
Accesul în bisericã se face pe o ușã de ­mici dimensiuni, înaltã de numai 1,20 m, oricine pãtrunde în bisericã fiind nevoit sã își plece capul. De fapt, ușa inițialã era mult mai mare, însã pentru a împiedica pe turci sã intre cãlare în bisericã, dupã cum aveau obiceiul, ea a fost intenționat micșoratã prin secolul 17.
Peștera Nașterii este un sanctuar subte­ran parțial placat cu marmurã, aflat practic sub naos. Accesul se face pe scãri laterale. Pe locul nașterii este o stea de argint pur­tând aceastã inscripție în limba latinã: Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est (Aici s-a nãscut, din Fecioara Maria, Iisus Hristos).