LOADING

Type to search

Cel mai vechi portret al unui vlah

Cel mai vechi portret al unui vlah

Share

Evanghelia de la Boiana – un preţios manuscris de sec.12-13, descoperit în anul 1845, se aflã astãzi la Biblioteca de Stat din Moscova. Dupã toate probabilitãţile, însuşi ctitorul Boianei înzestrase locaşul cu faimoasa Evanghelie. Auzind pentru prima oarã despre acest manuscris, supranumit şi Evanghelia lui Caloian, am tresãrit: Sã fie oare vorba despre Ioniţã Caloian, împãratul vlah de la Tîrnovo? 

Nimeni nu doreste nula na nula
Când am plecat din Bucureşti (microbuz spre Ruse, de câteva ori pe zi, din chiar Piața Unirii!) nu m-am gândit o clipã la vreun neajuns din partea celui ce mã însoțea, de altfel un împãtimit al pelerinajelor. „Iar avem probleme cu ru­șii? Caloian do­neazã Evan­ghelia bisericii și rușii pun mâna pe ea!“.“De ce bulgarul dã din cap invers decât ro­mânul la da și nu“. Cãlãtoria însã era abia la în­ceput. Urma, se pare, sã dau socotealã pentru multe. Pe drum, de bine, de rãu, s-a convins și el cã nu toți oamenii de la sud de Dunãre au ceafa groasã și cã nu chiar toți sunt zarzavagii. În apropierea Vraței, și-a gãsit însã nașul. Un bulgar în vârstã, știutor de românã, nu l-a mai rãbdat. „Comba­tan­tul“ se afla totuși „în deplasare“, iar bulgarul nu mai era dispus nici mãcar pentru nula na nula (0 la 0), așa cã puncta pe cât posibil. Astfel am aflat cã opusul zarza­vagiului, în folclorul bulgãresc, este gãinarul. Porecla ar proveni, cicã, din vremea rãz­boa­ielor balcanice, când vreun soldat român mai îndrãzneț intra prin curțile bãtrânelor bulgãroaice pentru vreo pasãre – „pradã de rãzboi“. Cum amicul meu nu e prea încântat de porecla bulgarului, sare pe datã în apãrarea nației: „Or fi fost cazuri izolate!“. În cele din urmã, vãzând cã nu iese la liman, se mai potolește și începe sã devinã atent la ceea ce spune. Avea sã „recidiveze“ însã la Sofia, în microbuzul 21, ce urma sã ne lase în apropierea Bisericii Boiana, de la poalele Vitoșei: „Bulgarii ãștia tot bulgari rãmân. Au niște drumuri proaste!“. „Ce tot mintețești. Eu am fost la București“ – avea sã vinã replica, în românește, din spatele microbuzului. În bisericã, a tãcut toatã vremea. Nu știu dacã din evlavie…

Boiana
Biserica Boiana este re­nu­mitã în întreaga lume pentru frescele sale unice, ce atrag mulțime de turiști. Mai cu seamã occidentali. Ea face parte, de foarte mulți ani, din patrimoniul mondial al UNESCO. Deși situatã la marginea Sofiei, Boiana dã numele unui întreg cartier. Case noi ale mai-marilor zilei tind sã sufoce Vitoșa din toate laturile. Localita­tea Boiana a fost cunoscutã în Evul Mediu mai ales datoritã fortãreței sale și a voievodului care apãra ținuturile Serdicãi. Cetatea este menționatã încã din sec. al 11-lea. Biserica, ctitoritã în același secol, a purtat mai întâi hramul Sf. Nicolae. Ceea ce vedem astãzi este rezultatul a trei etape diferite, începând de la rãsãrit spre apus. A doua parte, cea mai interesantã de altfel, a fost înãlțatã în veacul al 13-lea, în vremea țarului de Tîrnovo, Constantin Tih Asan. Ultima, pronaosul actual, este ctitorie de sec.19. Boiana are peste 240 de fresce, de o mãiestrie fãrã seamãn, din anul 1259, dupã cum mãrturisește pisania. Amintim doar „Cina cea de Tainã“, „Intrarea în Ieru­sa­lim“, „Botezul“, „Pogorârea la iad“ și „Rãs­tig­nirea“. Numai un drum la fața locului vã va convinge pe deplin de adevãrul acestor cuvinte. La Boiana, printre frescele destul de bine conservate, am descoperit însã un portret tainic, mai valoros decât toate picturile Renașterii, în fața cãruia te cuprind mulțime de fiori…

Cel mai vechi portret al unui vlah

Pe peretele nordic, lângã pisanie, sunt zugrãvite portretele ctitorilor: feudalul (sebastrocratorul) Caloian, alãturi de soția sa Desi­sla­­va. Caloian poartã pe brațe, sãrbãtorește, chivotul bisericii – înãlțate și zugrãvite pe cheltuiala lui. În inscripția slavonã, el apare ca bratovcevd al împãratului Constantin Asan – un fel de vãr, prin alianțã însã, întrucât Constantin Tih de la Skopje, pentru a rezolva problema succesiunii la tron, dupã cãsãtoria cu nepoata lui Ioan Asan al II-lea, își va adãuga și numele de Asan. Înșiși istoricii bulgari îl considerã pe sebastocratorul Caloian ca fiind nepot (plemenik) al lui Ioan Asan al II-lea, fiul lui Asan I, frate cu Petru și Ionițã Caloian – primii întemeietori vlahi ai țaratului de Tîrnovo. Am cercetat îndelung chipul feudalului Caloian. Privirea lui curatã vãdește înțelepciune, inteligențã și dragoste de semeni. Pe chip se citește, de asemenea, o profundã concentrare duhovniceascã. Caloian s-a întâlnit adeseori, probabil, cu zugravul Bisericii Boiana. Ne aflam în fața portretului unui vlah de la 1259, ctitor al unei bijuterii medievale fãrã semãn, mai mult ca sigur donator al Evan­ghe­liei de la Boiana. Credeți cã poate fi ceva mai minunat decât o astfel de întâlnire peste veac?