LOADING

Type to search

Crãciunul sub domnia lui Antichrist

Crãciunul sub domnia lui Antichrist

Share

Peste 3000 de preoți în închisori. Mii de cãlugãri alungați din mãnãstiri. Zeci de mii de tineri creștini și mii de intelectuali de elitã rãstigniți la Pitești, la Aiud ori la Canal. Mi­li­oa­ne de țãrani robiți pe moșiile strãbunilor lor… Oare cum va fi arãtat o zi de Crãciun în România acelor ani întunecați? Sã ne iubim vrãjmașii, dar sã nu îndrãznim cumva a ne uita mucenicii! (Gh. CIOCIOI)
à 1948 „Dacã ar fi sã mã uit la geamu­ri­le cu promoroacã, ar trebui sã scriu cã e ger neaoș… Ironia providenței! Dictatorul roșu s-a nãscut cu patru zile mai devreme de­cât s-a nãscut Fiul Omului. Ziua Nașterii Domnului n-a prilejuit atâta zgomot, atâta pavoazare și atâtea predici cât a prilejuit nașterea lui Stalin. Ce se mai tipãrește azi despre Nașterea Domnului, ca sã fie pe pla­cul cenzurii materialiste și pãgâne? Ziarul Adevãrul și Universul au solicitat cu stãruințã colaborarea mea de Crãciun. Articolul apãrut în Universul se prezintã și trunchiat, și trucat. Libertarea gândirii, libertatea cre­din­ței creștine, libertatea presei – ați fost odatã!“ (Jurnal – Gala Ga­laction).
à 1948 „Din schitul Mã­nãs­târca (Mãnãs­ti­oa­ra), ce ține de O­ranki, n-a mai rãmas nimic. Du­pã revo­lu­ția bolșevicã, bi­sericuța și chiliile au fost dãrâmate și din cãrãmidã s-au fãcut aici câteva case. Aici, la Mãnãs­târ­ca, s-au tras 7 rânduri de sârmã ghimpa­tã în jurul la 10 ha de te­ren. S-au clã­dit 12 pre­pelece de lemn… În­tr-un bordei ma­re e bu­cãtãria și sala de mese, într-altul lazaretul, baia, atelierele… Venea iarna cu viscole și zãpezi cât omul de mari și rãmâneam blocați pânã la topirea nãmeților. Când veneau sãrbãtorile, uitam cã suntem în lagãr și trã­iam tradițiile, ca în satele noastre de sub Car­pați. Ni se topeau inimile dupã țarã. În fie­care an, paralel cu ceea ce organiza stãpânul la club, noi sãrbãtoream în bordeiele noastre, pãs­trând curate ca aurul lãmurit prin foc colindele strãvechi… La Crãciunul lui 1948, în lagãr, la Mãnãstârca, în toate bordeiele ardeau feștile. Inimile celor ce împodobiserã bradul în­chi­naserã micile jucãrii co­pii­lor care, în colțul de sub icoa­nã, alãturi de mã­mica lor, îl implorau pe Moș Crã­ciun sã-l a­du­cã pe tãticul îna­poi. De­par­te de țarã, la Mã­nãstârca, în bor­de­iul 15, ne adunam lângã bradul din colț, la lumina opaițului, și cântam colinde Prun­cului nãscut în Be­thleemul Iudeii:
Cad nã­meții și pierim,
Fãrã cruce, fãrã țarã, velerim!…
Brazii ard în vatra vechiului cãtun,
Noi purtãm colindul unui nou Crãciun“ (Oranki – Pr. Dimitrie Bejan).
à 1949 / Pitești
„Pe un perete era spânzurat cu curele, de douã cuie, un tânãr care fusese torturat împreunã cu mine, dar care refuzase orice colaborare cu „reeducarea“… Țurcanu: „Azi e Crãciunul… Sã-l sãrbãtorim și noi cum se cuvine!… Tu ești Fecioara cea Prea… Așea­zã-te în poziție de Nãscãtoare! N-ai mai fãtat tu pânã acum, dar acum ai s-o faci și pe asta… Mai trebuie și îngeri imaculați, boi și mãgari, ca sã fie legenda verosimilã. Toți la pielea goalã… Vreau o orgie, bã, cum nu s-a mai vãzut! Eu, dumnezeu, o ordon ca atotputernic… Apoi sã treceți, pe rând, sã vã cuminecați. (…) Dacã nu vã ajunge, avem ti­neta plinã! Atenție, dumnezeu e de fațã! Totul sã se petreacã dupã voia mea și toți sã-mi cân­tați slave și osanale. Executarea! – a ordonat Țurcanu….. La un moment dat, careva a stri­gat: „Dom’, dom’, dom’… a murit…“ „Cine, bã, a murit?“ „Hris­tos cel rãstignit!“ ªi a arãtat spre peretele pe care era tânãrul crucificat. S-a fãcut liniște o clipã. Genu s-a apropiat de cel rãstignit, i-a tras un pumn în ficat, altul în burtã, dar acela n-a mai înviat, n-a mai miș­cat. „Am scãpat de umbra asta ca­re lua soarele oamenilor!“ – a zis Ge­nu. L-au dat jos de pe perete. L-au tras la ușã, au bãtut, și Genu a spus: „I-a ce­dat inima. Luați-l, domnu­le sergent ma­jor!“… Ion s-a o­prit, m-a privit a­dânc și mi-a spus: „Aceasta vã așteaptã: crucifica­rea. Veți deveni o Iudã. Hris­tos trebu­ie înlocuit cu Iuda în cu­getul fiecãrui creș­­tin“ (Întoar­ce­rea la Hristos – Ion Ianolide).
à 1949. „Ziua Crãciunului am petrecut-o pânã la amiazã în unda dulce a clopotelor, citind din Sfânta Evanghelie – Nașterea Domnului – la cei trei Evangheliști sinoptici și cântând colinde, iar Dumnezeu ne-a adus bunuri materiale, cãci în poporul nostru creștin-ortodox e obiceiul ca, la marile praz­nice, femeile, în special, sã aducã celor bolnavi sau întemnițați prinosul dragostei lor, dupã cuvântul Mântuitorului care spune: „Bolnav și în temnițã am fost și ați venit la Mine“. Toți tinerii închiși am primit prinoase, sub supravegherea gardienilor, la poarta închisorii Aiud“ (Imn pentru crucea purtatã – Virgil Maxim).
à 1949. „Cruciu­lița am ascuns-o în gurã. În timpul acesta au venit în inspecție doi procurori, care m-au percheziționat. Vroiau cruciulița în care erau ascunse moaștele, cu orice preț. O aveam de la pr. Mihai Lun­geanu din Iași. Nu au gãsit-o… Ajun de Crã­ciun… Împreunã cu pr. Adrian Cãrãușu și pr. Iustin Pârvu am cântat colinde de Radu Gyr în întunecimile Aiudului“ (Viața mea – manuscris nepublicat, pr. Vasile Pãtrașcu).
à 1964, 20 decembrie. „Revine în sluj­ba zidirii duhovnicești, prin purtarea de grijã a lui Dumnezeu, la parohia Gârdești, ju­dețul Teleorman, pr. Ilie Lãcãtușu, dupã mulți ani de detenție grea și domiciliu forțat în Delta Dunãrii, la Periprava… La 15 ani de la trecerea lui la cele veșnice, tru­pul lui a fost gã­sit întreg, ne­stri­cãcios, frumos mi­rositor, ușor, a­vând un zâmbet întipãrit pe chip, aidoma celui care i-a luminat – ca o bucurie cereascã – toatã viața, dupã cum se poate ve­dea și în prezent“