Crãciunul sub domnia lui Antichrist
Share

Peste 3000 de preoți în închisori. Mii de cãlugãri alungați din mãnãstiri. Zeci de mii de tineri creștini și mii de intelectuali de elitã rãstigniți la Pitești, la Aiud ori la Canal. Milioane de țãrani robiți pe moșiile strãbunilor lor… Oare cum va fi arãtat o zi de Crãciun în România acelor ani întunecați? Sã ne iubim vrãjmașii, dar sã nu îndrãznim cumva a ne uita mucenicii! (Gh. CIOCIOI)
à 1948 „Dacã ar fi sã mã uit la geamurile cu promoroacã, ar trebui sã scriu cã e ger neaoș… Ironia providenței! Dictatorul roșu s-a nãscut cu patru zile mai devreme decât s-a nãscut Fiul Omului. Ziua Nașterii Domnului n-a prilejuit atâta zgomot, atâta pavoazare și atâtea predici cât a prilejuit nașterea lui Stalin. Ce se mai tipãrește azi despre Nașterea Domnului, ca sã fie pe placul cenzurii materialiste și pãgâne? Ziarul Adevãrul și Universul au solicitat cu stãruințã colaborarea mea de Crãciun. Articolul apãrut în Universul se prezintã și trunchiat, și trucat. Libertarea gândirii, libertatea credinței creștine, libertatea presei – ați fost odatã!“ (Jurnal – Gala Galaction).
à 1948 „Din schitul Mãnãstârca (Mãnãstioara), ce ține de Oranki, n-a mai rãmas nimic. Dupã revoluția bolșevicã, bisericuța și chiliile au fost dãrâmate și din cãrãmidã s-au fãcut aici câteva case. Aici, la Mãnãstârca, s-au tras 7 rânduri de sârmã ghimpatã în jurul la 10 ha de teren. S-au clãdit 12 prepelece de lemn… Într-un bordei mare e bucãtãria și sala de mese, într-altul lazaretul, baia, atelierele… Venea iarna cu viscole și zãpezi cât omul de mari și rãmâneam blocați pânã la topirea nãmeților. Când veneau sãrbãtorile, uitam cã suntem în lagãr și trãiam tradițiile, ca în satele noastre de sub Carpați. Ni se topeau inimile dupã țarã. În fiecare an, paralel cu ceea ce organiza stãpânul la club, noi sãrbãtoream în bordeiele noastre, pãstrând curate ca aurul lãmurit prin foc colindele strãvechi… La Crãciunul lui 1948, în lagãr, la Mãnãstârca, în toate bordeiele ardeau feștile. Inimile celor ce împodobiserã bradul închinaserã micile jucãrii copiilor care, în colțul de sub icoanã, alãturi de mãmica lor, îl implorau pe Moș Crãciun sã-l aducã pe tãticul înapoi. Departe de țarã, la Mãnãstârca, în bordeiul 15, ne adunam lângã bradul din colț, la lumina opaițului, și cântam colinde Pruncului nãscut în Bethleemul Iudeii:
Cad nãmeții și pierim,
Fãrã cruce, fãrã țarã, velerim!…
Brazii ard în vatra vechiului cãtun,
Noi purtãm colindul unui nou Crãciun“ (Oranki – Pr. Dimitrie Bejan).
à 1949 / Pitești
„Pe un perete era spânzurat cu curele, de douã cuie, un tânãr care fusese torturat împreunã cu mine, dar care refuzase orice colaborare cu „reeducarea“… Țurcanu: „Azi e Crãciunul… Sã-l sãrbãtorim și noi cum se cuvine!… Tu ești Fecioara cea Prea… Așeazã-te în poziție de Nãscãtoare! N-ai mai fãtat tu pânã acum, dar acum ai s-o faci și pe asta… Mai trebuie și îngeri imaculați, boi și mãgari, ca sã fie legenda verosimilã. Toți la pielea goalã… Vreau o orgie, bã, cum nu s-a mai vãzut! Eu, dumnezeu, o ordon ca atotputernic… Apoi sã treceți, pe rând, sã vã cuminecați. (…) Dacã nu vã ajunge, avem tineta plinã! Atenție, dumnezeu e de fațã! Totul sã se petreacã dupã voia mea și toți sã-mi cântați slave și osanale. Executarea! – a ordonat Țurcanu….. La un moment dat, careva a strigat: „Dom’, dom’, dom’… a murit…“ „Cine, bã, a murit?“ „Hristos cel rãstignit!“ ªi a arãtat spre peretele pe care era tânãrul crucificat. S-a fãcut liniște o clipã. Genu s-a apropiat de cel rãstignit, i-a tras un pumn în ficat, altul în burtã, dar acela n-a mai înviat, n-a mai mișcat. „Am scãpat de umbra asta care lua soarele oamenilor!“ – a zis Genu. L-au dat jos de pe perete. L-au tras la ușã, au bãtut, și Genu a spus: „I-a cedat inima. Luați-l, domnule sergent major!“… Ion s-a oprit, m-a privit adânc și mi-a spus: „Aceasta vã așteaptã: crucificarea. Veți deveni o Iudã. Hristos trebuie înlocuit cu Iuda în cugetul fiecãrui creștin“ (Întoarcerea la Hristos – Ion Ianolide).
à 1949. „Ziua Crãciunului am petrecut-o pânã la amiazã în unda dulce a clopotelor, citind din Sfânta Evanghelie – Nașterea Domnului – la cei trei Evangheliști sinoptici și cântând colinde, iar Dumnezeu ne-a adus bunuri materiale, cãci în poporul nostru creștin-ortodox e obiceiul ca, la marile praznice, femeile, în special, sã aducã celor bolnavi sau întemnițați prinosul dragostei lor, dupã cuvântul Mântuitorului care spune: „Bolnav și în temnițã am fost și ați venit la Mine“. Toți tinerii închiși am primit prinoase, sub supravegherea gardienilor, la poarta închisorii Aiud“ (Imn pentru crucea purtatã – Virgil Maxim).
à 1949. „Cruciulița am ascuns-o în gurã. În timpul acesta au venit în inspecție doi procurori, care m-au percheziționat. Vroiau cruciulița în care erau ascunse moaștele, cu orice preț. O aveam de la pr. Mihai Lungeanu din Iași. Nu au gãsit-o… Ajun de Crãciun… Împreunã cu pr. Adrian Cãrãușu și pr. Iustin Pârvu am cântat colinde de Radu Gyr în întunecimile Aiudului“ (Viața mea – manuscris nepublicat, pr. Vasile Pãtrașcu).
à 1964, 20 decembrie. „Revine în slujba zidirii duhovnicești, prin purtarea de grijã a lui Dumnezeu, la parohia Gârdești, județul Teleorman, pr. Ilie Lãcãtușu, dupã mulți ani de detenție grea și domiciliu forțat în Delta Dunãrii, la Periprava… La 15 ani de la trecerea lui la cele veșnice, trupul lui a fost gãsit întreg, nestricãcios, frumos mirositor, ușor, având un zâmbet întipãrit pe chip, aidoma celui care i-a luminat – ca o bucurie cereascã – toatã viața, dupã cum se poate vedea și în prezent“