LOADING

Type to search

Ultimele clipe ale unui ierarh

Ultimele clipe ale unui ierarh

Share

Acum doi ani, la miezul nopții de 5 spre 6 decembrie 2004, iubitul nostru pãrinte Gherasim Putneanul, bãtrânul ierarh cu chip luminos, cu inima deschisã pentru toți, plin de bucurie și de dragoste, se strãmuta cu pace la veșnicele locașuri.
Așa cum mulți au remarcat, momentul plecãrii sale la Domnul a fost, nu întâmplãtor, întâlnirea a trei mari sãrbãtori: Duminica – Ziua Învierii, ca o încredințare a mântuirii Prea Sfințitului; prãznuirea Cuviosului Sava cel Sfințit (5 decembrie), bãtrânul fiind mãrturisit de toți drept cel mai bun cunoscãtor al re­gulilor de tipic pe care Sfântul Sava le-a lãsat Bisericii, și, în sfârșit, prãznuirea Sfântului Nicolae (6 decembrie), sfântul ierarh cãruia Prea Sfințitul Gherasim îi semãna atât de mult în blândețe și milostivire.
Cu sprijinul obștii Mânãstirii Cãmârzani, am încercat în rândurile care urmeazã sã evocãm spre pildã pentru noi toți câteva din ultimele mo­men­­te din viața pãmânteascã a Prea Sfinți­tu­lui Gherasim Putneanul, momente minunate, pânã acum rãmase tãinuite.

Prea Sfințitul Gherasim s-a sãvârșit în urma unui cancer la pancreas, sufe­rințã despre care mãrturisea cã el însuși o ceruse de la Dumnezeu: „Sã mã curãțesc de pãcatele mele!“.
Într-o noapte când Prea Sfințitul se întorcea de la Cluj, unde fusese pentru ana­lize, ajungând cu mașina în marginea Rã­dãuțiului, luminile orașului s-au stins dintr-odatã, totul rãmânând în întuneric pânã când mașina a intrat în curtea Mãnãstirii Bogdana, reședința episcopalã. Prea Sfințitul a izbucnit în plâns, iar cei de fațã au înțeles în asta un semn prevestitor de sus: lumina spiritualã, sfeșnicul care lumina Rã­dã­uții urma sã se stingã. Motivul pentru care a plâns Prea Sfințitul nu-l putem ști. Poate des­pãrțirea de cei dragi, poate amintirile fru­moase, bucuriile și greutãțile prin care a trecut în perioada slujirii Prea Sfinției Sale ca episcop vicar la Rãdãuți sau ca stareț al Mãnãstirii Putna.
Dupã scurta internare de la Cluj, așadar, din marea evlavie ce o avea pentru Sfântul și Marele Voievod ªtefan, Prea Sfințitul s-a în­tors pentru a participa în 2 iulie 2004 la ma­rea sãrbãtoare de la Putna.
Imediat dupã acest eveniment s-a retras definitiv la Mãnãstirea Cãmârzani, ctitoria sa. Aici participa la toate slujbele din bise­ricã, pânã când boala l-a secãtuit cu totul de pu­teri și nu mai putea sta în picioare.
Dupã mãrturia celor care i-au fost în preaj­mã, pânã în ultima clipã pravila de chilie nu a lãsat-o însã niciodatã. Când nu mai putea sã citeascã pravila, i-o citea maica doctorițã care a avut grijã de Prea Sfinția Sa.
Pe cât i-a fost cu putințã, i-a primit pe toți cei ce veneau la el pentru sfat sau bine­cu­vântare, preoți, cãlugãri, cãlugãrițe și mi­reni, și, dupã cum se citea pe chipurile lor, cu toții ieșeau de la „Bãtrânul“ limpezi și senini.
De Mânãstirea Cãmârzani îl legau frumoasele amintiri ale copilãriei, cãci pe locul unde astãzi se aflã noua bisericã și incinta mãnãstirii, el pãștea oile, trimis de mama sa. Deși Mânãstirea Neamț îi era mânãstirea de metanie, iar la Putna fusese stareț 15 ani, aceste amintiri, dar și fiasca dragoste a întregii obști, l-au fãcut pe Prea Sfințitul sã își exprime dorința de a fi înmormântat la Cãmârzani, într-un loc pe care l-a ales anume.
Mai târziu, la parastasul de 40 de zile, s-a sesizat un lucru pe care nimeni nu îl obser­va­se pânã atunci. De o parte și de cea­laltã, mormântul era strãjuit de doi copãcei aflați la distanțe egale, care plecau de jos cu douã și respectiv cu trei ramuri, întocmai cu dicherul și tricherul cu care arhiereul binecuvinteazã poporul, invocând cerce­ta­rea lui de cãtre Bunul Dumnezeu. Co­pãceii care umbresc mormântul rãmân tot timpul anului verzi.
Marea dorințã a Prea Sfințitului a fost sã trãiascã pânã se va sfinți noua bisericã a Mã­nãstirii Cãmârzani, ziditã în cinstea Naș­terii Maicii Domnului. Dupã mãrturia mai­ci­lor, cu trei ani înainte de a sfinți locul pentru noua bisericã, într-o duminicã spre searã, Prea Sfințitul Gherasim a trecut, dupã cum obișnuia, sã cerceteze obștea. Stând în curtea mãnãstirii, înconjurat de obște, ridi­când bastonul arhieresc, a arãtat cãtre un oa­recare loc și a zis: „Iatã, acolo se va zidi o bisericã mare și frumoasã în cinstea Maicii Domnului“.
Cu darul lui Dumnezeu, în 10 octombrie 2004, împreunã cu Înalt Prea Sfințitul Pi­men, Arhiepiscop al Sucevei și Rãdãuților, noua bisericã a Mãnãstirii Cãmârzani a fost sfințitã. În spatele suferinței cauzate de boa­lã, se putea vedea pe chipul Prea Sfințitului Gherasim o bucurie tainicã, bu­cu­rie pe care a și exprimat-o: „Mul­țu­mesc Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului cã nu mi-au trecut cu vederea ruga de a ajun­ge sã vãd biserica sfințitã“.
O altã dorințã a Prea Sfinți­tu­lui a fost sã se revadã pentru ultima datã cu ceilalți arhierei, membri ai Sfântului Sinod, lucru care s-a împlinit, potrivindu-se zi­le­le întrunirii Sfântului Sinod, din 2-4 no­­iembrie 2004, cu perioada internãrii Prea Sfinției Sale în Spi­ta­­lul Colentina din București, pentru o ultimã intervenție chirurgicalã. Chiar și în starea de epui­za­re trupeascã în care se afla, el a participat la lucrãrile Sinodului.
Revenind de la București la Mânãstirea Cã­mâr­zani și fiind tot mai slãbit, asculta sluj­bele bisericii la difuzorul montat în chilia Prea Sfinției Sale.
Aproape trei sãptãmâni înainte de plecarea din aceastã viațã, a fost împãrtãșit zilnic cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos. Dimineața, de la ora 4, începea citirea Pravilei, inclusiv Rânduiala Sfintei Împãrtãșanii, apoi preotul slujitor venea și-l îm­pãrtãșea la chilie cu Sfintele pregãtite pentru bolnavi. De multe ori era surprins citindu-și Pravila ghemuit lângã pat, din pricina durerilor mari pe care le avea.
În ultima zi din viațã, duminicã 5 decembrie, la prãznuirea Sf. Sava cel Sfințit, dupã ce a fost împãrtãșit cu Sfintele Taine, cu chipul liniștit și sufletul împãcat, a ascultat Sfânta Liturghie rezemat de patul sãu din chilie. Apoi a solicitat insistent sã i se adu­cã hainele de înmormântare, care erau la reședința episcopalã de la Rãdãuți, și sã vinã medicul sãu personal, zicând cã vrea sã-l vadã pentru ultima datã. În aceastã zi, Prea Sfințitul nu a mai primit sã mãnânce nimic.
Cãtre searã l-a cercetat iarãși Înalt Prea Sfințitul Pimen, l-a spovedit și i-a fãcut alte dezlegãri, apoi s-au despãrțit cu lacrimi în ochi. La despãrțire, Înaltul a spus celor ce erau în preajma Prea Sfințitului: „Dacã am fi și noi pregãtiți de plecare așa cum este Prea Sfințitul!“.
Îndatã dupã plecarea ÎPS Pimen a început slujba de Priveghere a Sfântului Ierarh Nicolae. Liniștit, întins pe pat, asculta cu atenție slujba, în ciuda durerilor tot mai mari. Respira tot mai greu, însã limpezimea și coerența în gândire erau ca de obicei. La un moment dat, a sesizat o greșealã de tipic la stranã și îndatã a atenționat-o pe maica starețã.
În jurul orei 23 a solicitat sã vinã preotul slujitor, rugându-l sã-i citeascã Canonul de ieșire a sufletului, din Molitfelnic. Foarte atent la rugãciunile pe care le citea preotul, când acesta spunea: „Domnului sã ne ru­gãm!“, Prea Sfințitul rãspundea: „Doamne mi­lu­ieș­te!“ și la sfârșit „Amin“.
Dupã terminarea rugãciunilor, a sãrutat Sfânta Cruce, a strâns-o la piept, a cerut icoa­­na Maicii Domnului, a sãrutat-o și și-a plecat capul pe ea, apoi, depãrtând-o puțin, și-a fixat privirea pe chipul Maicii Domnului și a început sã șopteascã ușor. Dupã aceea și-a mutat privirea cãtre partea de sus a ușii, continuând sã șopteascã – pãrea cã vor­beș­te cu cineva. În acest timp, cei ce ­erau în jurul Prea Sfinției Sale au încercat sã-i vorbeascã, dar n-a fost cu putințã.
Dupã expresia feței, a ochilor și mișcarea buzelor, toți cei care eram în jurul sãu am socotit cã vorbea numaidecât cu cineva. Celor de fațã nu le mai rãspundea în nici un chip, toatã atenția îi era îndreptatã cãtre altceva, sau poate cãtre altcineva, ținând aceastã convorbire cam o jumãtate de orã.
Nu avea chipul crispat, nici înfricoșat, iar în lumina ochilor se vedea o demnitate personalã. Apropiindu-se miezul nopții, respirația îi era din ce în ce mai rarã și mai ușoarã și buzele continuau sã se miște încet, iar la ora 0.00 i s-a oprit cu totul și respirația, și bu­zele și pleoapele i s-au plecat. ªi astfel, cu pace și liniște, împãcat cu sine, cu Dum­ne­zeu și cu toți, Prea Sfințitul Gherasim Put­neanul și-a dat sufletul în mâinile Celui pe Care L-a iubit și Cãruia I-a închinat cu drag întreaga viațã, încã din copilãrie.
De la ora 0.00 pânã la ora 3.00, clopo­te­­le mânãstirii au bãtut continuu, timp în care a fost îmbrãcat în veșmintele pregãtite pentru înmormântare, a fost așezat în sicriu și i s-a fãcut primul Trisaghion, în chilia din care a plecat la Dumnezeu.
Sicriul cu trupul adormit al Pãrintelui Arhiereu a fost purtat de maici spre biserica nouã, apoi depus în biserica veche cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, așa cum a dorit Prea Sfinția Sa. Era o noapte rece și liniștitã, pe cer multe stele, iar pe pãmânt fãclii aprinse. Un norișor luminos a însoțit tot drumul pe cel de curând adormit.
La înmormântare au fost peste 3000 de preoți, cãlugãri, cãlu­gã­rițe și nenumãrați credincioși, dintre ei fiind mulți fii duhov­ni­cești ai Prea Sfin­ți­ei Sa­le și oameni care și-au gãsit limanul în ne­ca­zuri și su­ferințe la Prea Sfințitul. La slujba înmor­mântã­rii, sãvâr­șitã joi 9 de­cem­­brie, au par­ticipat 15 arhierei, în frunte cu ÎPS Daniel, Mi­tropolitul Mol­do­vei și Bu­covinei, și apro­ximativ 200 de preoți, care au ve­nit sã-l con­ducã pe ul­ti­mul drum.
În Cuvântul rostit ÎPS Mitropolit Daniel amintea de o virtute a Prea Sfințitului pe de­plin recunoscutã de toți, anume faptul cã Prea Sfințitul Gherasim se bucura sincer de realizãrile tuturor fraților sãi, arhierei, preoți și creștini, ca și cum ar fi fost o realizare a sa, conștientizând cã de fapt era o realizare a Bisericii lui Hristos.
ÎPS Pimen în Cuvântul sãu, ca unul ce cunoștea începuturile zidirii duhovnicești a Prea Sfințitului, încã din timpul noviciatului sãu în M-rea Neamț, a evidențiat izvoarele du­hovnicești din care PS Gherasim, ca un „pom rãsãdit lângã izvoarele apelor“, s-a adãpat și s-a hrãnit din destul, pregãtindu-se în chip neștiut decât de Dumnezeu pentru ma­rea misiune pe care urma s-o pri­meas­cã în virtutea ascultãrii fãgãduite în votul cã­lu­gãriei. Aceste izvoare din care s-a adãpat și a crescut duhovnicește PS Gherasim sunt marii trãitori ai Mãnãstirii Neamț, dintre care îi amin­­tim pe pãrinții Vasian Iosub, Teofil Bo­ghi­­an, Gherasim Cârjã.
Astãzi la mormântul Prea Sfințitului vin cu multã evlavie mulțime de credincioși, cãlugãri și preoți, toți mãrturisind pacea pe care o simt în sufletele lor: „Pacea și liniștea ce o simțeam în preajma Prea Sfințitului când era în viațã, o simțim și acum la mormântul sãu“. Aceeași mãrturie o dã și obștea Mãnãstirii Cãmârzani.
Viața Prea Sfințitului Gherasim, bineplãcutã lui Dumnezeu, continuã în ceruri, de unde, prin rugãciunea sa, ne trimite pace și ajutor.
„Prea Sfințite Stãpâne, de ai trecere la Domnul, nu uita în rugãciunile tale pe fiii tãi duhovnicesti!“. AMIN.