LOADING

Type to search

Cristian TABĂRĂ: Nunta ca-n poveşti sau ca-n scriptură?

Cristian TABĂRĂ: Nunta ca-n poveşti sau ca-n scriptură?

Share

Trebuie să ştii, frate sau soră, că dacă vrei ca nunta ta să fie după voia lui Dumnezeu, atunci ea trebuie să fie mai întâi ca-n Scriptură şi numai apoi ca-n poveşti. Iar pentru asta, întreabă un preot cumsecade despre toate rânduielile de cuviinţă, ca nu cumva să ajungi să pui mai mult preţ pe gura vreunei babe decât pe cuvântul lui Dumnezeu…
Nunta aduce bucurie mare în familii şi toţi vor ca ea să fie astfel rânduită încât pe de o parte nimeni să nu iasă ruşinat sau mai prejos decât alţii, iar pe de altă parte ca mirii să se aleagă cu un bun început de drum. Poate că de aceea ajungi să vezi câte un cuplu mergând în faţa preotului cu două, trei sau chiar mai multe perechi de naşi, care de care mai făloşi şi mai dornici să vadă toată lumea câtă dare de mână au. Dar şi mai tare te minunezi când vezi că preotul nu are nimic împotrivă, deşi naşii sunt părinţii duhovniceşti ai noului cuplu, şi aşa cum nici un om nu are două perechi de părinţi trupeşti, tot aşa nici mirii (care devin una, după cuvântul Scripturii) nu pot avea mai mulţi părinţi duhovniceşti. Dar poate că mai mulţi naşi înseamnă, pe lângă fala nuntaşilor, şi… mai multe danii pentru cler.
Şi încă ceva te va mira: preţul pentru cununie diferă de la biserică la biserică. Mirii mai „de familie” se duc la biserici mai bine cotate, unde harul pare să coste mai mult, de vreme ce dascălul are grijă să spună încă de la început că trebuie să fii darnic şi cu corul, şi cu toţi preoţii slujitori, şi eventual şi cu ţiganul de serviciu, ce-ţi urlă în u­rechi până când demarezi de lângă biserică…
Dacă eşti mai atent la detalii, vei vedea mireasa – frumoasă, gătită cu grijă o dimineaţă întreagă – cum se străduie să nu-şi piardă cine ştie ce sclipiciuri şi zorzoane prinse în buclele aranjate savant. Vei mai vedea şi platoul pe care aşteaptă câteva pişcoturi şi o sticlă de vin din cel mai fin, poate şi ceva miere, să fie date mirilor spre îndulcire pentru viitoarea căsnicie. Vinul nu-i întotdeauna roşu, dar e sigur bun, poate chiar medaliat…
Vei mai vedea, cel puţin în anumite zone, că babele obişnuiesc să lege mâinile mi­rilor cu o năframă, ca nu cumva să şi le desfacă până după slujbă. Există teama supersti­ţioasă că, dacă-şi lasă mâinile, se vor des­părţi musai mai târziu. Tot aşa cum, chi­purile, dacă la felicitări vreun neisprăvit trece printre miri, se lasă cu mare supărare, pentru că zic babele că nu-i bine să-i separi înainte de-a ieşi din biserică…
Tu e bine să ştii, frate sau soră, că de fapt, după canoanele Bisericii Ortodoxe, mirii trebuie să aibă doar o singură pereche de naşi, căsătoriţi, mai vârstnici şi creştini ortodocşi. Că există doar o sumă modestă pe care o vei plăti pentru cununie (pentru că „cine slujeşte la altar, de la altar trebuie să trăiască”, zice Scriptura); dar dacă vrei să faci danii, mai bine vino altădată şi fă-le în taină, cum ne învaţă Hristos. Şi decât zorzoane artificiale, o cunună de flori adevărate este mai bine plăcută lui Dumnezeu şi mai aproape de sufletul neamului tău. Şi încă să mai ştii că la cununie mirii trebuie să primească pâine albă şi vin roşu, nu pişcoturi, vin alb, miere sau cine ştie ce alte sofisticării gastronomice. Nunta e Sfântă Taină, nu ospăţ demonstrativ.
În fine, nu uita că superstiţiile băbeşti n-au nimic de-a face cu voia lui Dumnezeu şi că bunul mers al căsniciei nu depinde de cine şi cum îi felicită pe miri. Şi nu trebuie să-i legi tu de mâini: ajunge că se leagă ei la cap!