LOADING

Type to search

Din minunile Părintelui Arsenie Boca. Episodul 2

Din minunile Părintelui Arsenie Boca. Episodul 2

Share

Trecând pe la Mânăs­tirea Sf. Dimitrie de lângă Sighi­şoara, am mai avut ocazia să-l „descos“ pe părintele stareţ Ghe­lasie Ţepeş în legătură cu părintele Arse­nie Boca, pe care l-a cu­noscut îndea­proa­pe. Aces­te amintiri ale sta­reţului Ghelasie credem că interesează pe toată lumea, căci ne aflăm în faţa unor întâmplări ieşite din comun, cu un protagonist ieşit şi el din comun: viitorul (sperăm) sfânt Arsenie Boca.  

Cum era părintele Arsenie ca om?
Era un om foarte bine făcut, înalt. Eu l-am cunoscut fără barbă, umbla într-un fel de capot. Nu umbla în călugăr; avea o ci­pilică pe cap şi eu mă gândeam aşa, până să-l cunosc: care să fie părintele Arsenie?
Aşadar, harul nu-i stătea nici în rasă, nici în barbă?
Eu am văzut în dânsul numai darul lui Dumnezeu. Şi, în plus, am aflat după aceea că părintele Arsenie Boca spunea: „Eu am călugări albi în lume”. Este vorba aici despre curăţia sufletească pe care pot s-o aibă şi oamenii din lume, nu numai călugării. Chiar părintele spunea: „Măi, nu toţi cei din mânăstire se mântuiesc, aşa cum nici toţi din lume se prăpădesc”.
Cum îndruma oamenii?
Vorbind cu noi despre călugărie şi mânăstire (noi ne plângeam de ispitele care nu ne dădeau pace), la un moment dat părintele a zis celorlalţi din preajmă: „Ieşiţi afară că-mi faceţi greutăţi cu Securi­tatea. Să rămâ­nă aici numai cei doi rasofori”. Dar o femeie intra tot timpul peste noi. A­tunci părintele s-a întors şi i-a zis: „Tu, să nu mai intri aici!”. Aceea nimic, intra din nou. „Tu, te iau la bătaie, mi-a făcut mult ne­caz”. După nici do­uă minute femeia iarăşi a intrat peste noi. Atunci părintele a luat o mătură şi i-a dat una direct pe spinare. Aşa a scos-o afară, cu mătura. Ştiţi, orice om se putea sminti rău, văzând un călugăr că face aşa ceva. După nici un minut, femeia iar a dat buzna. Părintele s-a întors către noi şi ne-a zis: „Vedeţi, aşa trebuie să fie şi călugărul, măi copii!”. Atât ne-a spus, iar noi am înţeles. Am apucat doar să-i mai spunem, cu emoţie: „Părinte, avem şi noi duhovnici acolo. Dar întăriţi-ne în credinţă!”. El ne-a luat pe după cap, ne-a binecuvântat şi ne-a zis: „Să ştiţi că am să vă întăresc credinţa!”.
Alte întâmplări?
Chiar la înmormântarea  Înaltului Mladin, la Sibiu… Părintele stareţ mi-a zis să stau la strana unde o să vină corul să cânte. Eu trebuia să-i îndrum pe toţi ce să facă în aceste momente ale prohodului. În clipa în care toţi cântam, după rânduială, apare un bătrân îmbrăcat civil, care s-a închinat şi s-a „lipit” apoi de mine. Eu, în acele momente, nu ştiam cine este. S-a băgat în corul de studenţi, chiar lângă mine, şi a început să mă întrebe: „Cine este mitropolutul acela, dar celălalt? Cine e cutare, cine e cutare?”. Auziţi, toată slujba asta a făcut. I-am arătat acelui bătrân inclusiv pe preoţii luterani şi reformaţi, căci îi ştiam pe toţi. În timpul acesta m-a apucat ciuda. Cine o fi bătrânul acesta de nu-mi dă voie să duc slujba până la capăt? Dar nu-mi era o ciudă cu patimă, era o ciudă din aceea care vine din drag de slujbă. Stiţi, mie sluj­bele trebuiau să-mi iasă perfect! După ce s-a terminat slujba bătrânul a dispărut, iar lumea a dat năvală peste mine. „Ce am vorbit toată slujba, eu şi părintele Arsenie?!” „Dar unde e părintele Arsenie”, am întrebat buimac? „A stat lângă tine toată slujba!”. Doamne, nu am ştiut nici o clipă cine este!
O altă întâmplare ne-a povestit-o părintele Sebastian de la Sâmbăta, trăită de el însuşi. Când a venit dânsul la mânăstire la Sâmbăta, acolo nu era mai nimic. Părintele Arsenie era stareţ pe vremea aceea. L-a întâmpinat aşa: „Ai venit, măi moţule?”. „Am venit, părinte stareţ”, i-a răspuns tânărul. „Ai vrea tu la mânăstire, dar nu am unde să te culc. În noaptea asta dormi în grajd”. Zis şi făcut, s-a dus moţul cuminte să se culce în grajd. Şi de aici ne spunea bătrânul părinte Sebastian aşa: „Copiii mei, a venit diavolul în puterea nepoţii. A început să mă calce pe mâini, pe picioare, pe cap. Mă paralizase cu totul, nu alta. Atât am mai putut să strig cu minte: Părinte, nu mă lăsa, că mă omoară diavolul! Strigând aşa, numai dintr-o dată a dispărut”. Să vedeţi însă continuarea: dimineaţă devreme, pe la ora 4 (atunci începeau slujba pe la 6), tânărul zmotocit se întâlneşte cu părintele pe drum. Şi i-a zis părintele Arsenie: „Măi moţule, dacă nu mă strigai astă noapte, te omora, mă!”. De unde a ştiut părintele Arsenie ce se întâmplase în grajd? Tânărul novice nu a mai spus decât atât: „Mulţumesc mult că m-aţi ajutat, părinte Arsenie”.
Formidabilă întâmplare…
Da, tot de la părintele Sebastian ştiu următoarea poveste. Într-o iarnă, un bătrân din sat, din Sâmbăta, a venit să aducă lemne la mânăstire. A luat toporul, a tăiat lemne multe din pădure, le-a încărcat şi a început să vină cu ele către mânăstire. Cum trăgea el aşa sania grea, părintele Arsenie, din deal, cu mâinile la spate, se uita la el. Ţăranul, văzându-l, în mintea lui se gândea aşa: „Decât să stea cu mâinile la spate, mai bine ar pune şi părintele umărul să împingă la sanie…” Când s-a mai apropiat puţin, a venit părintele şi s-a apucat să împingă la sania cu lemne, cot la cot cu omul. Ţăranul însă i-a zis: „Părinte, lăsaţi, nu trebuie…” Şi îi zice părintele: „Măi, dacă tot m-ai chemat, lasă-mă acuma să te ajut!”.
Genial! Chiar ştia gândul omului…
Alta: a venit un om cu căruţa din Sâmbăta de Sus, dar unul mai necredincios. Cum a sărit din căruţă, pe drumul din faţa mânăstirii, s-a împiedicat rău de un bolovan. Şi a prins a înjura lângă bolovanul acela…Părintele Arsenie era plecat în timpul acesta la Sibiu, la mitroplitul Nicolae Bălan. Ajungând la mânăstire, îl vede pe ţăran şi-i zice: „Măi Gheorghe, să ştii că bolovanul acela n-are nici o vină. Şi tu cât vei trăi, să nu mai înjuri în curtea mânăstirii!”.

(Va urma)