Acum doi ani, pe terenul viran dintr-un pătrat format de câteva blocuri din cartierul Berceni nu era nimic. Nici măcar iarbă.  Dumnezeu însă, în marea Lui înţelepciune, a lucrat. A lucrat în primul rând asupra u­nui tânăr diacon, care avea o viaţă liniştită ca solist de Operă. Da, cânta la Opera din Bucureşti, era (şi este) prezent pe afişele marilor concerte, a realizat nenumărate turnee. Asta până într-o vineri, când viaţa lui a luat o altă întorsătură. Aşa, ca din „senin”, i-a venit ideea construirii unei bi­serici. Acest gând straniu, această che­ma­re a discutat-o şi cu soţia. Tânăra femeie l-a întrebat: „Ce fel de biserică? Poate una de lemn, undeva la ţară”. „Nici gând”, i-a răspuns soţul. „Una de cărămidă, puternică, să reziste”. Soţia i-a amintit atunci că este singur, şi că proiectul este de o uriaşă anvergură. „Ba nu, nu sunt singur, ci sunt cu Dumnezeu”. Acel gând l-a întărit aşa de mult, încât s-a mişcat ulterior numai în baza lui. Şi nu a greşit. Dumnezeu a fost cu el, cu preotul Alexandru Căţe.

Părinte, cu ce bani aţi ajuns până aici?
Cu bani personali. Mai exact, cu banii dintr-o moştenire din partea bunicii soţiei mele. Ea a avut încredere totală şi mi-a dat toţi banii pe care i-a primit. Aceştia repre­zintă 90% din investiţie, restul fiind ajutoa­re. La început a­veam banii, dar nu aveam firma de construcţii. Dum­­nezeu mi l-a scos în cale de Dl.  Daniel Filipescu, patronul de la  FIL­DEN GROUP. Pe acest om îl con­si­der ctitor. Apoi m-am bucurat de ajutorul Părintelui Pa­triarh Teoctist, care m-a încu­ra­jat de fie­care dată, şi al Vlădicăi Sebastian Ilfoveanul, Episcop Vicar al Arhiepsicopiei Bucureştiului.
Ce spun oamenii din cartier?
Evident, sunt multe păreri, dar imensa majoritate îşi doreşte biserica. Creştinii vin şi mă întreabă când este ga­ta? Cei mai mulţi mă încu­rajează.
Înţeleg a­van­tajul de a avea o biserică în faţa blo­cu­lui?
Ei înţeleg că le-am adus mântuirea mai aproape. Hris­tos chiar le ba­te acum la uşă, la pro­priu. Vedeţi, noi, Biserica, suntem sin­gu­ra instituţie ca­re dă so­co­tea­lă dincolo. În special pen­tru  sufletele credincioşilor. De aceea, preoţii tineri trebuie să privească problemele su­fle­teşti cu maturitate.
Dacă un preot îşi propune să facă un lucru asemănător, reuşeşte?
Am convingerea palpabilă (construcţia din spatele meu vorbeşte de la sine!) că dacă avem credinţă puternică în Dumnezeu, în Maica Domnului şi în sfinţi, tot ce facem în acest sens realizăm negreşit. Nu a biruit Hristos lumea?
Părinte, cât costă biserica în stadiul acesta?
Greu de spus. Cred că 4-5 miliarde de lei.
Dar Dvs. din ce trăiţi?
Sunt solist vocal la Opera Română, din 1996. Cu carte de muncă, cu contract stabil. După ce am absolvit cursurile Facultăţii de Teologie în 1993, am intrat la Conservator, după care am fost angajat la Operă. Am făcut multe turnee în Germania, în Anglia etc. Am cântat Mozart, Donizetti, Rossini. Ultimul succes a fost la Sala Radio, alături de marele bariton Eduard Tumageanian. Este foarte important să fii om de cultură, om de artă. Preoţii noştri trebuie să înţeleagă că în ziua de astăzi un preot trebuie să fie extrem de citit, de instruit, de înţelegător cu toată lumea. Trebuie să ne implicăm mai mult în viaţa socială a oamenilor.
Ce zic colegii de la Operă despre „viaţa dublă” pe care o duceţi?
De-abia aşteaptă să termin biserica, să vină să cânte aici. Nu avem incompatibilităţi, dimpotrivă. Eu unul abordez o paletă de roluri care nu compromit în nici un fel rasa mea preoţească. Şi am şi binecuvântarea Părintelui Patriarh – atât pentru biserică, cât şi pentru a fi solist la Operă.
Cum se va cânta în Biserica Sf. Vineri – Berceni?
În tradiţia cea mai curată românească; vom cânta liturghia părintelui Nicolae Lungu, dimpreună cu toată pleiada de mari com­po­zitori bisericeşti. Noi facem o distincţie între muzica clasică şi muzica bisericească. Sperăm să fie şi pe placul oamenilor, să vină să asculte cântarea, şi pe placul lui Dum­ne­zeu. Va fi o via­ţă bise­ri­ceas­că ade­vă­rată!
După ce ter­­minaţi bise­ri­ca şi veţi în­cepe să slujiţi, veţi mai cânta la Operă?
Nu. Va fi o despărţire cla­ră. Va fi un sfâr­şit de drum şi un alt în­ce­put. Eu sunt fiu de preot şi asta mi-am dorit. Am crescut în miros de tămâie, în mireasma vieţii bisericeşti. Asta vreau să fac, şi asta voi face. Muzica de operă a fost ceva inedit pentru mine…
În cât timp terminaţi ridicarea bisericii?
Dacă vom primi ajutoare… Sunt puţin bulversat acum, căci mi s-au terminat ba­nii personali. Sunt şi ad­ministratorul şan­tierului şi alerg toată ziua. Nu stau o clipă. Dacă aş mai avea un miliard, aş reuşi să termin foarte repede. Nu este o sumă foar­te mare, dar nu dis­pun acum de ea. Şi mai aveam atât de pu­ţin… Sunt, practic, pe finalul cursei. Dacă fac rost de a­cest miliard, de Ador­mirea Maicii Domnu­lui facem sfinţirea!
Aveţi şi promisi­unea unor sfinte moaş­te?
Moaşte de la Cu­vi­oasa Parascheva nu pot avea, nu poa­te avea nimeni – după cum ştiţi. Dar am promisiunea fermă că o parte din obiectele de cult ale Bisericii Sf. Vineri care a fost demolată în centrul Bucureştiului vor ajunge la noi. Acum sunt depozitate la loc sigur. De altfel, noi avem în temelie o piatră din trupul Sfintei Vineri, pe care mi-a adus-o o doamnă, cu declaraţie în toată regula. Unul dintre soldaţii care au dărâmat biserica şi care încărcau molozul în camioane i-a înmânat-o discret, iar aceas­tă doamnă a păstrat-o în toţi aceşti ani cu evlavie, ca pe nişte sfinte moaşte de zid, care au suferit mar­tiriul demolării. Chiar a spus Prea Sfinţitul Sebastian, la sfinţire, că pune în temelie o cărămidă de la Sfân­ta Vineri, ca să „dos­pească” şi să crească o altă bise­ri­că, în locul celei dărâmate.
Cum aţi ajuns la hramul acesta?
Pentru că mi s-a dat gândul ridicării bisericii în sfântă zi de vineri şi pentru că este cunoscută evla­via românilor la Cu­vioasa Parascheva. Pentru noi toţi, a­ceas­­ta este o mare bu­curie.