EDITORIAL    –  ROMÂNIA ORTODOXĂ: CANONIZĂRI, MOAȘTE, MINUNI

În ultima vreme, în Biserica noastră, s-a înregistrat o activitate spiri­tuală foarte intensă. Viaţa religioasă a trăit trepidaţiile unei cano­ni­zări – cea a Sfântului Grigorie Dascălul –, a deshumării Părintelui Ilarion Argatu în biserica din Boroaia şi a aflării osemintelor sale aproape întregi, învelite în bună mireasmă, a mutării la Cer a monahiei Benedicta (nimeni alta decât acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga), precum şi a sfin­ţirii locului pentru viitoarea biserică româ-nească din Berlin şi a sfinţirii cate­dralei din Nuremberg.
Iată tot atâtea eveni­mente care au atras mul­­ţimi mari de oa­meni, răspunzând astfel nevoii de duhovnicie pe care semenii noştri o au, la care clerul a răs­puns cu entuziasm şi  promptitudine. Fericite vremuri, în care suntem o turmă şi un păstor, în care Dumnezeu Îşi arată faţa către neamul româ-nesc, ştergând urmele unor tensiuni care au marcat toată iarna şi primăvara aceasta, până târziu. Dar nu putem să nu remarcăm că după Învierea Domnului parcă o pace s-a aşternut peste tot şi toate. Sfinţii încă mai ţâşnesc spre Cer din sânul românilor, academicienii sfârşesc călugări, sfinte moaşte aşteaptă proclamarea, iar pacea Domnului umple multe inimi. Greşesc cumva?