În numerele anterioare ale revistei am poposit împreună în toate cele 20 de aşe­zări monahale cu statut de mânăstire din Sfântul Munte Athos. În Athos sunt însă şi câteva schituri, cu viaţă de obşte ca şi mâ-năstirile, însă şi foarte multe chilii şi co­li­­be pustniceşti. O să încercăm să le vizităm împreună, fără ca ordinea prezentării să fie un ierarhică sau a importanţei.

Întrucât părinţii care vie­ţuiesc la chilii s-au retras cu smerenie „mai întru adâncul pus­tiei“, le vom respecta do-rinţa de linişte şi nu vom fa-ce nici o referire la ei perso-nal, ci vom aminti poate numai de vieţuitorii de sea­mă ca­re s-au nevoit acolo în ­trecut.

Între cele mai importante chilii româneşti din Athos se numără şi Chilia Sfântului Ipatie, dependentă de Sfânta şi Ma­rea Mânăstire Vatoped şi situată la numai jumătate de ceas distanţă de mers pe jos de aceasta.
Istoria acestei chilii înce-pe cu ieromonahul Orest Bal-dovin, ucenic apropiat de-al Sfântului Calinic de la Cerni­ca, care, după ce s-a retras o vreme la Mânăstirea Cheia din judeţul Prahova, a plecat definitiv în Sfântul Munte, unde a cumpărat de la Mâ­năs­tirea Vatoped această chi-lie în anul 1850.
Relaţiile între Mânăstirea Vatoped şi români se vede că încă de atunci erau foarte bu-ne. Proiestoşii mânăstirii, Gavriil, Dionisie şi Pavel, cunoş­teau toţi limba română, ca foşti administratori ai moşiilor deţinute de mânăstire în România, iar ieromonahul Orest Baldovin vorbea, la rândul lui, foarte bine limba grea­că. De altfel, părintele Orest a fost duhov­ni­cul Mânăstirii Vatoped până la moarte. Cu binecuvântarea şi voia mânăstirii, el a început să zidească o nouă bise-rică deasupra celei vechi din secolul 15, ca-re era săpată în pământ ca o catacombă. Lucrarea, o biserică de 10 metri lungime şi 5 lăţime, a fost gata, se pare, în 1873, când părintele a hotărât să plece în Ardeal spre a strânge ajutoare de la credincioşi pentru a o împodobi. Cel mai substanţial ajutor l-au dat locuitorii din Săliştea Sibiu­lui. Când bise­rica a fost gata, pă­rintele O­rest a plantat în gră­dină măslini, vie, a-luni, nuci, porto­cali, lămâi şi smochini.
Într-o publicaţie de la începtul se­co­lului trecut, Chilia Sfântului Ipatie era descrisă ca având „biserică mare şi case încăpătoare, toa­te de curând zi­di­te pe o temelie foarte veche de însăşi cumpărători, doi ieromonahi ro­mâni, Orest şi Ipa­tie, veniţi în Sfântul Munte pe la anul 1850 de la Mânăs­ti­rea Cheia din ju­deţul Prahova“.
Chilia este în­tr-adevăr foarte frumoasă, deşi necesită urgente şi cos­tisitoare reparaţii. Aşa cum o descria cineva, pare „o gos­po­dărie ţărănească din Săliştea Sibiului mutată ca printr-o minune, acum mai bine de un veac şi jumătate, în peisajul athonit al măslinilor şi chipa­roşilor…“
(Va urma)