LOADING

Type to search

Bisericile Apocalipsei: Efes

Bisericile Apocalipsei: Efes

Share

Ultima carte a Noului Testament este o carte cu conţinut profetic, numită Apocalipsa. Cuvântul „apocalipsă“ înseamnă „desco-perire“. Apocalipsa Sfântului Ioan este scri-erea în care se arată descoperirea Mântuito-rului Iisus Hristos cu privire la vremurile de pe urmă, făcută Apostolului Ioan, spre a fi a-dusă la cunoştinţa tuturor creştinilor.

Descoperirea lui Iisus Hristos făcută Bisericii prin Sfântul Ioan Teologul n-a încetat a fascina pe credincioşi nici după mai bine de 19 secole de la apa­ri­­ţia ei. Nici până astăzi Apocalipsa nu şi-a epuizat forţa ei de a-i lumina şi a-i întări pe credincioşii creştini în lupta lor duhov­ni­cească.
Mesajul Apocalipsei este cu atât mai puternic cu cât el nu se adresează unei biserici ideale şi unor creştini utopici. Destinatarii primi ai Apocalipsei sunt nişte creştini concreţi, cu râvna, cu virtuţile şi biruinţele lor, dar şi cu scăderi şi păcate.
Capitolele II şi III cuprind 7 „scrisori“ adresate câte unei biserici din Asia Mică. Apo­calipsa este fascinantă prin răspunsurile dumnezeieşte inspirate şi mereu actuale date problemelor Bisericii şi ale credincio­şilor săi, iar mesajul ei este un continuu izvor de energie şi speranţă.
Ce bine e să ne reamintim în încercările şi necazurile noastre că Hristos este şi ră­mâ­ne în mijlocul celor 7 sfeşnice, adică în mijlocul Bisericii Sale! Ce puternic imbold de a fi mereu priveghetori ne dă încredin­ţarea că Domnul vede şi ştie faptele noastre! Şi ce mângâietor şi dătător de speranţă este mesajul că El nu încetează a bate la uşa inimii noastre, a celor păcătoşi, aşteptând să ne ofere darul împreună-cinării cu El, aici şi în veşnicie!
Ca orice cuvânt al Domnului, mesajul Apocalipsei este extrem de important. Mai întâi pentru că dezvăluie lucruri de o importanţă capitală pentru viaţa Bisericii şi a membrilor Ei, iar apoi pentru că lămureşte sensul desfăşurării istoriei umane.
Cu gândul la înţelesul duhovnicesc al Apocalipsei, am păşit smeriţi în Asia Mică, să vizităm locurile încărcate de istorie unde au existat aceste comunităţi creştine. Am păşit împreună cu un grup de preoţi şi de credincioşi să ne închinăm cu evlavie în locurile în care au propovăduit Sfinţii Apos-toli şi ucenicii acestora, în misiunea încre-dinţată lor de Mântuitorul Iisus Hristos.
În cele ce urmează, vom încerca să vă purtăm şi pe dumneavoastră, iubiţi cititori, cu mintea, în locurile pline de simboluri unde odinioară a predicat Sfântul Evanghe-list Ioan şi vom încerca să vă prezentăm cele 7 biserici amintite în Apocalipsă, precum şi înţelesul duhovnicesc al scrisorii pe care Duhul îl transmite Bisericilor. Totodată, vom încerca să prezentăm şi situaţia în care se aflau aceste biserici, dar şi contextul în care le-a fost adresat mesajul.
Lui Ioan i se porunceşte să scrie celor 7 Biserici, dar în realitate mesajele sunt adresate îngerilor Bisericilor.

1. Biserica din Efes

Primul mesaj profetic este adresat Bise­ri­cii din Efes. Efesul era cea mai importantă metropolă a Asiei Mici. Aici a predicat şi şi-a trăit ultimii ani ai vieţii şi a şi murit în jurul anului 100 „ucenicul pe care îl iubea Iisus“, adică autorul Apocalipsei. Efesul se mândrea cu titlul de „păzitoare a templului Artemisei“ (Fapte 19.35), socotit între cele 7 minuni ale lumii antice. Tot aici se află una dintre cele mai înfloritoare biserici din antichitate. Ea îşi datora existenţa activităţii misionare a Sfântului Apostol Pavel. La sfârşitul celei de a treia călătorii misio-nare, Sfântul Pavel se întâlneşte, la Milet, cu preoţii Bisericii din Efes şi îi avertizează că Biserica Efesului va fi lovită de „lupi îngrozi-tori care nu vor cruţa turma“ (Fapte 20.29).
Primul episcop al Efesului a fost Timotei. Efesul a fost unul din cele mai importante ora­şe pauline. Împăratul Iustinian a zidit peste Mor­mântul Sfâtului Ioan Evanghelistul o impunătoare biserică, ale cărei ruine se pot vedea până astăzi. În Efes, oraşul primei creştine din Eu­ropa, Lidia, se află casa în care a locuit Sfân­ta Fecioară Maria şi Sfântul Evanghelist Ioan.
În anul 431 s-a ţinut la Efes al treilea Sinod Ecumenic, în timpul împăratului Teodosie al II lea. La acest Sinod a participat şi episco-pul Timotei al Tomisului. Aici, Sfântul Chiril al Alexandriei a biruit împotriva erezei lui Nestorie. Hotărârea condamnării lui Nestorie a fost semnată de cei 198 de episcopi, cărora li s-au alăturat mai târziu şi alţii.
Efesul, în care cu secole înainte poporul a manifestat împotriva Sfântului Apostol Pavel, vociferând: „Mare este Diana efesenilor“ (Fapte 19.28), strigă acum, plin de bucurie, Teotokos, vestind că duşmanii Fe-cioarei Maria au fost înfrânţi.
În Efes se află prima biserică din lume închinată Sfintei Fecioare Maria, unde au avut loc o parte din lucrările Sinodului al III–lea Ecumenic. Bisericii din Efes Hristos i Se prezintă ca „Cel ce ţine cele 7 stele în dreapta Sa, Cel Care umbla în mijlocul celor 7 sfeş­ni­ce de aur“. Hristos Se prezintă ca Proniator şi Conducător al Bisericii Sale.
Ca un pedagog, înainte de a aborda problemele serioase, Domnul îi încurajează, apreciindu-le faptele bune şi statornicia în dreapta credinţă (Apoc. 2. 2-3). Spre sfârşi-tul acestui mesaj (versetul 6) credincioşii efeseni vor fi apreciaţi pentru că urăsc faptele nicolai-ţilor, o erezie caracterizată de tendinţe gnostice şi practici i-morale.
Biserica Efe­su­lui a dat do­va­­dă de discer­nământ şi i-a îndepărtat din comunitate pe învăţătorii mincinoşi care se pretindeau „apostoli“. Ereziile, însă, nu au biruit în a-ceastă biserică. Un singur lucru este reproşat Bisericii din Efes, dar acesta este atât de grav încât de el depinde existenţa întregii comunităţi. Domnul îi reproşează pierderea dra-gostei celei dintâi. Situaţia nu este, însă, fără ieşire, iar soluţia crizei este simplă: Hristos îi îndeamnă pe credincioşii efeseni să se pocăiască şi să revină la starea din care au căzut.
Un răspuns negativ, însă, va atrage judecata necruţătoare, dar dreaptă a Mântuito­ru­lui. El va veni – cum stă scris – şi va „mişca sfeşnicul“ acestei biserici din locul lui (Apoc. 2.5).
Prin urmare, luarea sfeşnicului înseamnă şi pierderea Duhului Sfant, şi – implicit – a identităţii creştine.
Repetarea îndemnului „cel ce are urechi să audă ce zice Duhul Biseri­ci­lor“ are o importantă sem­­nificaţie eclesiologi-că. Nimic nu poate înlocui glasul Duhului care intervine mereu în viaţa Bi-sericii, îndreptând-o spre ţinta ei finală. Celui ce va birui îi va da să mănânce din pomul vieţii aflat în mijlocul Raiu­lui Lui Dumnezeu (Apoc. 2.7).
Având în suflet mesa­jul acestei scrisori, am călcat cu emoţie pietrele dogorite de soare ale Efesului, regăsindu-ne, parcă, în fiecare cuvânt rostit de Apostolul Ioan. După cucerirea Daciei, Traian ridică în cinstea zeiţei Diana un templu pe al cărui frontispiciu aminteşte de această biruinţă. Cât de importantă a fost pentru Imperiul Roman această cucerire! Cât de importantă a fost Dacia văzută de la Roma ne poate convinge această inscripţie scrisă cu mândrie pe frontispiciul celui mai impunător templu din Efes! Astăzi, inscripţia care altădată era ridicată deasupra tuturor, este aruncată pe marginea drumului… Aşa trece gloria lumii! De altfel, Efesul nu poate fi privit decât cu o undă de tristeţe, gândind la vremurile apuse.
(Va urma)