LOADING

Type to search

Lumea Credintei, anul IV, nr. 8 (37) August 2006

Lumea Credintei, anul IV, nr. 8 (37) August 2006

Share

EDITORIAL  –  CÂND LE-A FOST BINE CREȘTINILOR?

Auzim adesea că lumea s-a schimbat, s-a înrăit, s-a adâncit în păcat. Noi spunem asta despre lume, ca şi cum am fi, la rându-ne, în afara acestei situaţii. „Toate-s praf, / lumea-i cum este, / şi ca dânsa suntem noi…“ – spunea Eminescu cândva. Este drept, schimbarea accentelor lumii noastre parcă s-a accelerat. Privind semnele vremii, ar părea că suntem pe ultima turnantă a istoriei. Dar când nu a fost aşa? Când au avut, în curge­rea veacurilor, creştinii parte de linişte? Când au mers toate în sensul mântuirii, în sensul salvării noroadelor? Când n-au fost ispite, încercări, când nu erau profeţiile sfârşitului la un pas de împlinire? Ţineţi minte, la finele pri­mului mileniu, în Apus, mulţi şi-au vândut avuţia, lo­cu­ind în morminte ori călugărindu-se, convinşi că vine peste ei sfârşitul lumii. De fiecare dată, însă, Dumnezeu a hotărât altfel…
Este drept, nici răbdarea Atotţiitorului nu poate fi infinită. Dar numai El, în marea-I înţelepciune, poate hotărî când lumea oamenilor nu mai are nici un sens. În rest, toate calculele, profeţiile şi interpretările apocaliptice nu fac decât să încurce şi mai rău lucrurile. Unii părinţi din mânăstirile noastre îndeamnă cu claritate: „Lăsaţi-i pe ceilalţi şi vedeţi-vă de propriul vostru suflet! Mântuiţi-vă voi, şi aşa îi ajutaţi şi pe ceilalţi să se mântuie!“ (părintele Ilarion Argatu).
Ce sfat înţelept! Şi, în completare, mă gândesc la cuvintele unui sihastru contemporan, care s-a nevoit prin părţile Siriei. Spunea bătrânul: „În vremurile acestea, se mân­tuie cel care nu face tot răul pe care îl poate face“. Aşadar, într-o interpretare mai tranşantă a lucrurilor, ceea ce ni se cere este ca, dacă nu putem face binele, măcar să ne abţinem de la tot răul pe care îl putem provoca. Mare cuvânt, cu tâlc perfect potrivit pentru ceea ce trăim noi astăzi…