LOADING

Type to search

Despre icoanele Maicii Domnului (2)

Despre icoanele Maicii Domnului (2)

Share

Maica Domnului ocupă un loc deosebit de important în Biserica Ortodoxă, datorită faptului că ea este cea care L-a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu şi totodată „prima fiinţă umană care a realizat scopul Întrupării – îndumnezeirea omului“. Ei, care este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“, Biserica i-a rezervat un cult de supravenerare şi a proclamat-o încă de timpuriu – la Sinodul III Ecumenic, Efes, 431 – Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu“. Cinstirea excepţională de care s-a bucurat încă din epoca apostolică a făcut şi ca icoana sa să ocupe primul loc după cea a Mântuitorului Hristos.

Maica Domnului este redată în veşminte specifice portului antic, cu părul capului acoperit. Ea poartă o tunică lungă până la pământ, de regulă de culoare albastră sau verde-închis, fiind fixată la încheieturi cu ajutorul mânecuţelor, realizate dintr-o culoare ocru-auriu. Peste tunică este aplicat un maforion de culoare roşu-închis mergând până la nuanţe maronii. El este o mantie largă, de formă trapezoidală (desfăşurată), care acoperă capul, umerii şi braţele, ajungând până la nivelul genunchilor, având marginile tivite cu fir de aur şi ornate de regulă cu franjuri. Pe maforion sunt aplicate trei steluţe – în dreptul frunţii si al celor doi umeri – care simbolizează pururea fecioria Maicii Domnului: înainte, în timpul şi după Naşterea Mântuitorului Hristos. Sub maforion se află un acoperământ care ţine părul strâns, având o culoare similară cu cea a tunicii. Dacă culoarea albastră a tunicii simbolizează curăţia deplină a Preasfintei Fecioare, în schimb roşul maforionului evidenţiază maternitatea dumnezeiască a Maicii Domnului, faptul că prin ea s-a înnomenit Fiul lui Dumnezeu.
Icoanele Preasfintei Fecioare, ca orice icoană ortodoxă, poartă anumite înscrisuri specifice. Cel mai important este cel care subliniază calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu. El apare de regulă redat prin literele greceşti ΜΗΡ ΘΥ, prescurtarea lui Μητηρ του Θεου, care se traduce în limba română prin „Maica Domnului“.
Una dintre cele mai neobişnuite tipuri iconografice ale Maicii Domnului este cel numit Triherusa, „Cea cu trei mâini“, deoarece în partea inferioară a icoanei, sub mâna dreaptă a Maicii Domnului, care susţine Pruncul, se află aplicată o a treia mână. Originalul care a determinat apariţia acestui tip iconografic se află la mănăstirea athonită Hilandar. Istoria acestei icoane începe, conform tradiţiei, în sec. 8, în Damascul Siriei şi este legată de Sf. Ioan Damaschin şi de lupta sa pentru apărarea cultului sfintelor icoane. Fiind la acea vreme mare demnitar la curtea califului al-Walid I, el ar fi fost victima unei calomnii perfide puse la cale de împăratul bizantin Leon III Isaurul, care a declanşat lupta împotriva sfintelor icoane. Acuzat că ar fi pregătit un complot împotriva califului, Sfântului i s-a tăiat mâna dreaptă, pe care cerând-o înapoi, a aşezat-o la locul ei, petrecând toată noap­tea în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului şi cerând de la ea tămăduire. În vis a văzut-o pe aceasta venind spre el şi vindecându-i mâna amputată, cerându-i în schimb să scrie în continuare despre sfintele icoane. Trezindu-se dimineaţa, Sfântul Ioan şi-a găsit mâna lipită la locul ei şi drept ofrandă a lipit icoanei o a treia mână, replica în argint a propriei sale mâini. Apoi retrăgându-se ca monah în Palestina, la lavra Sf. Sava cel sfinţit, a luat cu sine şi icoana făcătoare de minuni Triherusa. Trecând mult timp, în 1217 a venit în lavră, ca pelerin, Sf. Sava de la Hilandar, care a primit în dar de la monahii de aici, printre altele, şi faimoasa icoană. După o scurtă şedere la Hilandar, el a fost ales arhiepiscop al Serbiei, în 1219 şi a părăsit definitiv Sf. Munte. Icoana a rămas până în 1347 la Hilandar, când a fost oferită ca binecuvântare pelerinului sârb Kralis Duşan, de la care a ajuns în condiţii necunoscute la mănăstirea Studeniţa în Serbia. La începutul sec. 15, Serbia fiind cucerită de turcii otomani, părinţii mănăstirii vrând să salveze icoana au aşezat-o în spatele unui catâr pe care l-au lăsat să plece pe calea rânduită de Maica Domnului. Acesta străbătând Serbia şi Macedonia a ajuns la Sf. Munte, oprindu-se în apropierea mănăstirii Hilandar, unde a murit pe loc. Icoana a fost purtată în procesiune solemnă în mănăstire, unde a rămas până astăzi. De-a lungul vremii peste icoană a fost aplicată o ferecătură de aur, ce poartă circa 5000 de pietre preţioase, oferite ca ofrande de credincioşii ce au beneficiat de minunile săvârşite prin intermediul acestei renumite icoane.