LOADING

Type to search

Patriarhul Daniel are două titluri de nobleţe în Ortodoxia românească…

Patriarhul Daniel are două titluri de nobleţe în Ortodoxia românească…

Share

La cei 30 de ani ai săi, este deja un Consilier prezindenţial cu experienţă. Şi cu aplomb. Ştie tot despre Cultele din România şi nu numai. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, dublându-şi studiile cu un „neastâmpăr” ştiinţific. Situaţie care l-a condus la redactarea a zeci de articole şi studii, la scrierea unor cărţi, la nenumărate traduceri şi la actualele studii de doctorat în istoria filosofiei.
Bogdan Tătaru-Cazaban este una dintre cele mai plăcute prezenţe ale Adminis­traţiei Prezidenţiale, dar şi ale elitei intelectuale creştine. În aceste condiţii, un interviu despre Prea Fericitul Daniel, noul Patriarh ales al României, era mai mult decât necesar. Patriarh care promite o deschidere fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe către societatea civilă şi către oamenii de cultură.

Domnule consilier prezidenţial, aţi fost surprins de cele trei de nume pe care Sfântul Sinod le-a trimis spre votare Colegiului Electoral Bisericesc?
Deloc. Pe listă erau Mitropoliţii Daniel şi Bartolomeu, două dintre personalităţile cele mai proeminente ale Bisericii Ortodoxe Române actuale. Iar PS Ioan Selejan a avut o activitate excepţională în ţinutul care este sub oblăduirea sa. Aşa că respectiva „surpriză” – cum au numit-o unii – a fost privită ca un lucru firesc de către cei care cunosc viaţa reală a Bisericii. Aşadar, una dintre propunerile fireşti…
Da, una din cele trei, pentru că au fost voci care cereau un singur candidat care – după votul Sfântului Sinod – să ia calea Colegiului Electoral. Evident, pentru a arăta unitatea dintre arhierei. Cum vi s-ar fi părut o singură propunere?
Aceste situaţii de unanimitate apar destul de rar în istoria Bisericii. Dacă procedura de alegere a Patriarhului implică mai multe mecanisme democratice, atunci şi existenţa mai multor candidaţi corespunde, formal, acestor proceduri bine statuate. Dacă însă alegerea Patriarhului s-ar fi făcut doar în interiorul Sinodului, atunci era mult mai important dacă era unanimitate sau nu.
Aţi folosit sintagma „mecanisme democratice”. Nu ar fi fost mai corect „mecanisme soborniceşti”, ca expresie a sobornicităţii Bisericii Răsăritene în pandant cu formele laice de democraţie – în speţe ca acestea, să le spunem… electorale?
Ar fi bună distincţia pe care o faceţi, numai că sobornicitatea, sinodalitatea şi universalitatea Bisericii sunt pe un plan, iar procedura alegerii Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române pe un altul. Procedura presupune un anumit „mecanism” – prin vot – care vizează o propunere de candidatură. Iată de ce am folosit cuvântul democratic… Evident că lucrurile se întrepătrund, pentru că în Colegiul Electoral Bisericesc se află reprezentanţi ai întregului corp eclezial.
L-aţi cunoscut mai îndeaproape pe Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei?
Am avut unele întâlniri cu ÎPS Sa, mai ales la Iaşi, pe care le-a organizat admirabil. La un moment dat a avut generozitatea de a găzdui la Durău un simpozion internaţional pe care îl coordonam şi la care a adresat un cuvânt introductiv. Cu aceste prilejuri, am constatat că eram în prezenţa unui om foarte viu, pasionat de teologie, care nu ezita nici o clipă să răspundă la întrebări foarte percutant, foarte precis şi cu o atenţie specială asupra semnificaţiei ecleziale a ceea ce spunea.
Care este profilul moral şi spiritual al noului nostru Patriarh? Mai exact, la ce capitol excelează?
Nu ezit să afirm, de câte ori am prilejul, că Patriarhul Daniel are două titluri de nobleţe în Ortodoxia românească: mai întâi, s-a format sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae, cu care şi-a susţinut teza de doctorat. Pe de altă parte, a fost „luat sub mantie” de arhim. Cleopa, la Sihăstria. Aşadar, atât în planul teologic, cât şi în planul spiritualităţii, există două foarte bune garanţii…
Ce ne puteţi spune despre implicarea sa ecumenică?
Sunt convins că Patriarhul Daniel crede în vocaţia Ortodoxiei de a-şi comunica adevărul de credinţă, pentru a-l face cunoscut tuturor, fără teamă şi fără complexe. Ca mitropolit, a publicat o carte cu titlul: A mărturisi adevărul întru iubire. Întreaga lui pledoarie este pentru întâlnirea în lumina Adevărului a celor care s-au redescoperit ca fraţi în iubirea faţă de Hristos.
Care credeţi că ar trebui să fie primele măsuri luate de noul Patriarh? La nivel de comunicare, de imagine sau administrativ?
S-a tot vorbit de reuşita excepţională a Mitropolitului Daniel de la Iaşi, în plan administrativ. Este un lucru indiscutabil, sesizat de toată lumea. Eu m-aş concentra însă pe ceea ce înseamnă un Patriarh, pornind chiar de la sensul etimologic. Patriarhul este un tată, este părinte, este capul unei familii. Primele măsuri pe care le-ar putea lua sunt cele ale unui părinte…
Mângâietoare…?
Nu, nu doar mângâietoare. Unele vor fi şi măsuri drepte. Pentru că într-o familie trebuie să pui lucrurile în ordine. Lucrurile trebuie privite şi pornite din această perspectivă: părintească. Este aşteptarea cea mai firească din partea noastră ca părintele Daniel să binecuvânteze şi să acţioneze cu dreptate! Pe de altă parte, există urgenţe – atât în plan intern, cât şi planul relaţiei Bisericii Ortodoxe Române cu întreaga societate şi cu vocile societăţii civile. Sunt zone pe care Biserica nu prea le-a frecventat în ultimul timp iar acum e cazul să o facă. Biserica are nevoie acum de un alt stil de comunicare, nu numai adaptat vremurilor moderne, ci mai ales unul capabil să transmită virtutea Tradiţiei, capacitatea ei de vorbi oamenilor de astăzi; de a se adresa şi celor care stau pe margine, dar care sunt atenţi la felul în care Biserica este prezentă în lume. Aici Patriarhul Daniel va avea foarte mult de lucru.
Ne aflăm totuşi în faţa unui paradox: Biserica este – sau ar trebui să fie – un excelent comunicator! Vechimea ei, credibilitatea ei, numărul credincioşilor – toate indică faptul că a ştiut să comunice. Ce nu mai funcţionează astăzi, de este nevoie de o astfel de „restaurare”?
Noi ştim că Biserica Ortodoxă comunică primordial, esenţial, în plan liturgic. E ceea ce cunosc cei care merg la Biserică. Dar ea nu se adresează numai acestora. Mai mult: există grade de a fi prezent în Biserică. Aşadar, tipul de comunicare trebuie să fie diversificat. Nu mai putem vorbi de o adresare globală, ci de una precisă, ţinând cont de cel care se află în faţa ta. Trebuie să ne „amintim” că Biserica nu are, până acum, un organ central de presă, care să fie perceput ca atare. Sigur că există ziare oficiale, dar ne întrebăm ce audienţă au acestea şi ne întrebăm şi cum sunt făcute? Ne aflăm în faţa unei decizii pastorale, misionare, dar şi de evaluare a competenţei celor care fac aceste ziare… Apoi, posturile de radio: „Trinitas” este cel mai cunoscut, dar există şi alte posturi în Ardeal sau în Oltenia etc. Sunt iniţiative locale, dar e lesne de observat că la Bucureşti a lipsit o astfel de iniţiativă. Or, aici sunt resursele umane pentru a o face. Pa­tri­ar­hul Daniel nu trebuie să facă altceva decât să convoace aceste resurse umane. Îmi amintesc de unele momente delicate pe care le-a traversat Biserica Romano-Catolică – de înnoire sau de criză – când ea a făcut apel la cei care o puteau ajuta cel mai bine: profesioniştii fiecărui domeniu în parte, profesioniştii care mărturiseau credinţa! E simplu…
Teoretic…
Ar mai fi un domeniu în care experienţa excepţională a Mitropolitului Daniel s-ar impune: învăţământul teologic, un învăţământ care trebuie să devină unul de cultură teo­logică, care să nu mai aibă problemele morale de care auzim uneori. De asemenea, s-ar cuveni ca, prin eforturile corpului profesoral, teologia să intre cu drepturi depline în cadrul culturii publice. Teologia nu mai trebuie să fie ghetoizată!
Aţi comentat cu dl. preşedinte Băsescu această alegere a Bisericii noastre?
Ştiţi care este virtutea de căpătâi a unui consilier? Discreţia.
Dar totuşi ne puteţi spune în ce relaţie sunt cei doi?
Într-o relaţie cordială, datorată respectului sincer pe care preşedintele îl are faţă de Biserică şi ierarhii săi.
Credeţi că Patriarhul Daniel va redeschide „dosarul” Catedralei Mântuirii Neamului? Şi dacă da, care va fi poziţia preşedinţiei?
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus Patriarhului Teoctist, încă de acum doi ani, că sprijină proiectul – ca pe o năzuinţă a Bisericii, dar şi ca pe o necesitate.
Ca primar al Bucureştiului, nu a prea demonstrat ca sprijină proiectul…
Contextul, atunci, a fost altul, foarte po­litizat şi într-un fel nedrept pentru prima­rul căruia i s-au impus anumite lucruri. Ca preşedinte, Traian Băsescu şi-a afirmat susţinerea totală; însă susţinerea politică trebuie să răspundă şi unui proiect clar din partea Bisericii. Sunt sigur că Prea Fericitul Daniel, aşa cum a spus imediat după alegerea sa, va asuma moştenirea importantă a predecesorului său.
Cum vedeţi relaţia viitorului Patriarh cu oamenii de cultură şi cu liderii de opinie?
Un capitol care până acum a fost carent… Doar câteva dintre personalităţile culturale s-au bucurat de atenţia Patriarhiei până acum, dar cred că a venit momentul ca Patriarhia să aibă un dialog consistent şi rodnic pentru întreaga Biserică cu unii dintre membrii ei, care sunt marii intelectuali ai ţării.
Cum se numeşte şansa Patriarhului Daniel să intre rapid şi sigur în istorie?
Greu de spus, dar privind la patriarhatul PF Teoctist ne întrebăm cu ce a rămas el în istorie. Or, el a rămas în istoria universală a creştinismului prin evenimentul din 1999, orice ar spune unii şi alţii.
Printr-o acţiune ecumenică.
Nu, printr-o acţiune care, atât pentru Papa Ioan Paul al II‑lea, cât şi pentru Patriarhul Teoctist, a exprimat năzuinţa profundă a cău­tării unităţii pierdute. O ştiu direct, din mărturia Patriarhului Teoctist şi din marea afecţiune personală pe care a nutrit-o faţă de Ioan Paul al‑II lea. A fost o vizită istorică, care a trezit entuziasmul şi ataşamentul poporului creştin – nefiind numai o întâlnire ecumenică la vârf.
Credeţi că în acest Patriarhat, laicatul ortodox va fi chemat la acţiune?
Este esenţial, pentru că înainte de a fi ales la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, actualul Patriarh Daniel a participat la întrunirile laicatului şi ştie exact ce iniţiative a avut laicatul Bisericii de atunci. Mi se pare foarte important ca această memorie să se actualizeze.
Aţi auzit de iniţiativa numită Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC)?
Am auzit că AZEC urmează să ia fiinţă. Este o iniţiativă legitimă şi cred că peste tot în lume există astfel de asociaţii. Este vorba despre presa creştină, care are (sau ar trebui să aibă) o solidaritate internă. E foarte normal să fie aşa, pentru că această solidaritate e înrădăcinată în comuniunea de credinţă. Cred că poate fi un pas pentru ca întreaga stilistică a comunicării Bisericii să fie mai profesionistă şi, evident, mai eficace.