LOADING

Type to search

“Procentele” Duhului Sfânt

“Procentele” Duhului Sfânt

Share

„În 1993, în Cluj erau doar câteva biserici, risipite prin cartiere-mamut cum ar fi Mănăştur, sau chiar acesta unde ne aflăm – Plopi. În prezent, după 14 ani, Clujul are 26 de parohii noi”. Aceasta a fost aparent un enunţ simplu, dar care ascunde, în fapt, un uriaş efort logistic, financiar, administrativ şi mai ales duhovnicesc. Căci aici este nodul gordian al oricărei antreprize ecleziastice: duhul şi oamenii care îl poartă. Sub acest aspect, Mitropolitul de la Cluj, Î.P.S. Bartolomeu Anania (cel care a şi dat glas enunţului de mai sus în ziua de 3 septembrie, la sfinţirea unei splendide biserici), şi-a găsit omul purtător de duh: părintele iconom stavrofor Iulian Benche. Povestea lui? În cele ce urmează.

Mărturisesc faptul că scrisoarea primită de la părintele Benchea m-a pus pe gânduri şi, ulterior, pe drum. Căci în criza de timp acută (provocată de mersul lumii, dar şi de noi înşine…), un drum făcut acum la Cluj, la sfinţirea unei biserici, părea de domeniul imposibilului. Cu toate acestea, la citirea frumoaselor şi îngrijitelor rânduri, am cedat şi am acceptat invitaţia. Cu bucurie, care nu mi-a fost umbrită ulterior. Din contră, la vederea frumoasei şi impunătoarei biserici, dar mai ales în prezenţa celor câteva mii de oameni (de toate vârstele şi stările sociale) inima mea – şi a oricărui credincios care ar fi fost acolo – a tresăltat de emoţie. Şi cum să nu te emoţionezi când încă un altar de jertfă euharistică a răsărit în peisajul gri-neutru al blocurilor comuniste? Cum să nu fi uimit când afli că părintele Iulian Benche este la a doua ctitorie de acest fel, că este un neobosit meşter Manole al Clujului post-decembrist? Că la sfinţire au participat zeci de preoţi şi protopopi, profesori, stareţi şi duhovnici, multe monahii, dar şi un extraordinar cor religios venit tocmai din Botiza, din Maramureşul istoric? Că alături de preoţi şi simpli credincioşi au împărtăşit aceeaşi bucurie oficialităţi în funcţie, dar şi cele care au sprijinit direct proiectul, cum este cazul fostului primar Gh. Funar? Că însuşi Mitropolitul Bartolomeu a ţinut cu toată ardoarea să participe la sfinţire, întorcându-se val-vârtej cu o seară înainte de la o cură de sănătate, special pentru eveniment? Da, sunt tot atâtea motive de bucurie care l-au ţinut „în priză”, în avans, pe părintele paroh, de unul singur, în toţi cei 10 ani cât a durat construcţia. Dar nu numai ziduri a construit acest duhovnic, ci şi parohia vie, formată din suflete jertfi­toare. Acest lucru a fost rostit de părintele, dar altfel, într-un fel în care oricine îl poate reţine: „Cum am ridicat acest sfânt locaş? Ast­fel: 5% din donaţii ale unor necunoscuţi – Dumnezeu să le înmulţească darul!; 30% parohia, mai exact oamenii aceştia pe care îi aveţi în faţă şi care au făcut zid în jurul nostru şi au ridicat ziduri în acest loc; 30% fonduri din afara parohiei; 7% Statul român, iar restul – firme private. Aşa a arătat efortul edilitar comun. Le mulţumesc ­tuturor!”.
Ce procente ale jertfei, ale generozităţii – ce mai! – ale Duhului Sfânt. Ce procente ale solidarităţii umane, dar şi ale solidarităţii cu Dumnezeu cel Viu. Interfaţa, mijlocitorul? Neobositul Iulian Benche, parohul căruia toată suflarea creştin-ortodoxă a cartierului îi mulţumeşte, dar şi noi, cei de la 400 de km distanţă, pentru faptul de a fi participat la un praznic de zile mari, la un regal în piatră şi în rugăciune, dar şi în sfinţenie, iscusit strecurată printre blocurile care parcă au prins, acum, viaţă. Mare este puterea Sfintei Cruci, coborâtă de-acum încolo între oamenii care aveau mare nevoie de ea!