LOADING

Type to search

Şerpii Maicii Domnului

Şerpii Maicii Domnului

Share

Îmi amintesc că totul a pornit de la o carte pe care am cumpărat-o cu mulţi ani în urmă, cred că de la Mânăstirea Crasna din Prahova. Era o carte foarte frumoasă despre minunile care se întâmplă în zilele noastre. Am citit-o toată noaptea pe nerăsuflate, însă minunea care m-a impresionat cel mai mult era venirea unor şerpi într-o biserică din Grecia în fiecare an cu regularitate la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Îmi imaginam cum trebuie să fie, dar nu speram să ajung acolo curând. La vremea aceea nu ieşisem niciodată din ţară şi Grecia părea o destinaţie îndepărtată şi exotică.
Anii au trecut. Cartea am împrumutat-o unui prieten care a fost atât de încântat încât a împrumutat-o la rândul lui şi până la urmă s-a pierdut. Gândul de a vedea „minunea cu şerpii” mi-a rămas însă viu în minte, dar, fără carte, nu mai ştiam unde e locul cu pricina. Am început să merg în Sfântul Munte. La fiecare drum în Grecia şi în Athos întrebam pe toată lumea despre acest loc. Tot ce am aflat era că minunea chiar se petrece şi că este vorba de o bisericuţă de pe insula Kefalonia din sud vestul Greciei, în Marea Ionică. Toţi auziseră de ea, dar n-am găsit pe ni­meni să fi fost acolo chiar de hram. Majoritatea văzuseră un film documentar făcut pe-această temă. Făcusem totuşi un progres: ştiam că trebuie să merg în Kefalonia.
Am tot amânat însă de la an la an. Era oricum destul de complicat să plec tocmai de Adormirea Maicii Domnului. Anul acesta însă am hotărât că această amânare e o ispită. Mi-am rânduit concediul şi am început să caut informaţii pe internet. Aşa am aflat că satul unde e biserica cu şerpii se cheamă Markopoulo. L-am identificat uşor pe hartă: în sudul insulei Kefalonia.
Împreună cu un prieten, pe 13 august am luat avionul spre Atena, iar seara am plecat din Atena cu trenul către Patras. Doream demult să ajung să mă închin la moaştele Sfântului Apostol Andrei din Patras şi mai ales la crucea în formă de „X” pe care fusese răstignit, dar nu am reuşit pentru că n-am tratat asta ca pe o prioritate. Fusesem la Iaşi şi mă închinasem când ele au fost aduse la praznicul Sfintei Parascheva şi la fiecare drum în Grecia, gândul de a călători încă 800 de km de la Salonic la Patras mă dezarma. De data asta însă Patras era chiar în drumul meu. Am ajuns în Patras dimineaţa pe la 3-4. Am întrebat în gară unde e catedrala şi am pornit pe jos. Am ajuns repede. În faţă era un parc frumos cu gazon. Cu tot riscul, ne-am întins pe iarbă şi am adormit pe loc. Ne-au trezit zgomotele oraşului pe la 7. Am fugit la slujbă. Începuse deja Sfânta Liturghie. Catedrala din Patras este o construcţie măreaţă şi, într-o laterală adăposteşte racla cu moaştele Sfântului Apostol Andrei şi crucea pe care a fost el răstignit. Ne-am închinat şi, după slujbă, am luat un autobuz către Kilini, localitatea de unde pleacă vapoare spre Poros, un mic port din Kefalonia, cel mai apropiat de Markopoulo. Când am ajuns în Poros călătorii de pe ferryboat au coborât grăbiţi şi au urcat în maşinile cunoştinţelor care-i aşteptau, iar alţii au plecat cu propriile maşini direct de pe vapor. În câteva minute tot freamătul s-a stins şi ne‑am pomenit singuri cu cei câţiva vânzători care aveau tarabe în port. Nici un autobuz, nici un taxi. Am hotărât să plecăm pe jos. Erau vreo 10 km. După câteva minute de urcuş sub un soare necruţător ne străduiam să nu deznădăjduim şi Dumnezeu ne-a răsplătit, căci chiar în clipa aceea a oprit lângă noi o maşină şi ne-a luat. Şoferul, un localnic foarte cumsecade, nu vorbea engleză deloc, dar avea chef de conversaţie. Am „discutat” tot drumul într-o nefericită combinaţie de engleză, greacă, română şi mai ales salvatorul limbaj „mimico-gestual”… A fost atât de încântat că venim tocmai din România să vedem şerpii din Markopoulo că, deşi avea treabă în altă parte, ne-a dus până la bisericuţă.
Am coborât din maşină cu emoţie şi ne uitam în jur. Nici un şarpe. Cerşetorii prezenţi şi mai multe tarabe cu metanii şi iconiţe ne in­dicau însă faptul că nu greşisem locul. Am mers în tăcere la biserică. Era deschisă şi vreo 20-30 de oameni se foiau prin preajmă. În mijlocul bisericii o icoană a Maicii Domnului înconjurată de şerpi… pictaţi. Ne‑am închinat şi am ieşit să ne plimbăm în jurul bisericii. Atunci am întâlnit un părinte român din Sfântul Munte pe care îl cunoşteam. L-am întrebat îngrijorat: „Ce se întâmplă? Unde sunt şerpii?” „Nu i-aţi văzut?”, s-a mirat el. „Nu”, i‑am răspuns amândoi contrariaţi.
Atunci părintele ne-a explicat că anul acesta au venit 4 şerpi, dar şerpii vin imediat după Schimbarea la Faţă pe 6 august şi rămân până la Adormirea Maicii Domnului. Acum îi ţin în Sfântul Altar şi când sosesc pelerinii îi scot pen­tru că toţi vor să îi mângâie şi să se atingă de ei.
În zonă circulă mai multe legende. Una spune că pe locul actualei biserici şi clopotniţei era pe la 1700 o mânăstire de maici care a fost dărâmată de turci. Viperele care trăiu în zonă erau foarte veninoase şi făceau multe necazuri maicilor, însă, atingându-se de icoana Maicii Domnului, şerpii au devenit dintr-o dată blânzi şi nepericuloşi. O altă legendă povesteşte că într-o zi turcii au năvălit în mânăstire şi maicile îngrozite au fugit la icoana Maicii Domnului şi s-au rugat să le scape. Atunci s-au transformat toate în şerpi, iar turcii când au intrat în biserică, văzând atâţia şerpi, s-au speriat şi au plecat. În sfârşit o a treia legendă vorbeşte despre aflarea minunată a icoanei Maicii Domnului între nişte tufe, păzită de câţiva şerpişori. În semn de cinstire a Maicii Domnului, aceştia revin în fiecare an la praznicul Adormirii.
Dincolo de legende, rămâne un mister chiar pentru specialişti cum aceşti şerpi apar numai în acest loc din insulă şi numai în intervalul 6‑15 august, după care dispar fără urmă. Şi asta de câteva sute de ani. Şi încă un amănunt interesant. Când s-a îndreptat calendarul, şerpii „au făcut ascultare” şi au venit pe stil nou!
Când ne-am întors în biserică, ne-am închinat la icoana Maicii Domnului pomenită de toate legendele. E o icoană pictată în stil realist şi ferecată în argint. Unul din cei care ajuta la pregătirile hramului tocmai venea cu un şarpe în palmă din Sfântul Altar. Toată lumea s-a ­strâns în jurul lui. Arăta ca o viperă mai mică şi dacă nu ştiam povestea n-aş fi îndrăznit să îl ating. Toţi l-am mângâiat pe rând. Am primit permisiunea să fac fotografii, însă pe cât posibil fără blitz. Când l-am ţinut în palme am avut neaşteptata senzaţie a ceva foarte gingaş care trebuie ocrotit. L-am mângâiat cu grijă şi chiar l-am atins cu obrazul. În afară de faptul că şerpişorul părea foarte prietenos, mă tot întrebam ce avea el special de mi-a plăcut atât de mult. Mai târziu mi-am dat seama că era cald!
Curând a început vecernia. În tronul arhieresc s-a aşezat Înalt Prea Sfinţitul Spiridon, mitropolitul insulei. Pe cârja sa toată vecernia s-a jucat unul din şerpi. Mitropolitul, un bătrân venerabil, era atent la slujbă şi dădea binecuvântările după rânduială. Din când în când însă arunca zâmbind câte o privire cu coada ochiului către „musafirul” de pe cârjă, după care devenea înapoi serios şi concentrat la slujbă. După ce s-a terminat vecernia, Înalt Prea Sfinţitul a ieşit discret din biserică binecuvântând credincioşii şi cu aceeaşi smerenie a mers pe jos până la maşină, însoţit doar de diaconul său.
Se făcuse deja întuneric şi noi iar nu aveam unde să stăm. Markopoulo este un sătuţ de vreo două sute de locuitori. Nici un hotel, iar la toa­te gazdele pe care le-am întrebat era plin. Cei care nu au plecat cu maşinile în alte părţi ale insulei îşi pregăteau deja sacii de dormit şi îşi ocupau locuri în jurul bisericii. Am început să căutăm şi noi un loc. Eram frânţi de oboseală după noaptea anterioră petrecută în trenul spre Patras. Trebuia neapărat să dormim. Pe balconul cancelariei parohiale am găsit un loc mai ferit. Colegul meu a făcut rost de nişte cutii de carton în care cred că fusese ambalat un frigider. Ne-am îmbrăcat cu toate hainele, am pus cartoanele jos pe ciment, rucsacii la cap şi ne‑am învelit cu alt carton. Am dormit „neîntorşi” până la ziuă.
A doua zi, la Sfânta Liturghie, şi bisericuţa, şi curtea erau pline de pelerini. Am stat până la sfârşit. Ne-am închinat din nou la icoana Maicii Domnului. Lângă icoană erau toţi şerpişorii aşezaţi într-o cutie de plexiglass. Ne-am luat rămas bun, am luat anafură şi am pornit mai departe spre Mânăstirea Sfântului Gherasim. A doua zi era prăznuirea lui.