LOADING

Type to search

CONCURS: „Strigătul mut” de la Gherla se face auzit

CONCURS: „Strigătul mut” de la Gherla se face auzit

Share

În numărul din octombrie 2006 era prezentată sfinţirea de către Î.P.S. Serafim Joantă a monumentului „Mama şi copilul”, amplasat în faţa maternităţii Spitalului Municipal din Gherla. Monumentul a fost ridicat atât în cinstea mamelor care au plătit cu viaţa salvarea vieţii copiilor lor, cât şi în memoria copiilor nenăscuţi, neiubiţi şi fără nume, sacrificaţi prin întreruperea sarcinii.
Zbaterile şi râvna inimosului părinte Petru Băgăcian, preot misionar al Protopopiatului Gherla pentru Centrele de Plasament şi „sufletul” acestei lucrări, au început să dea roade vii, salvându-se vieţi de copii care erau sortiţi morţii prin avort.
Povestea micuţei Serafima este una fericită. Gândul cel bun, de-a se abate în drumul spre intrarea spitalului pe la monumentul sfinţit, citind versurile prin care copilul din pântece îşi cere dreptul la viaţă, i-a dat curajul să aleagă viaţa şi, cu ochii înlăcrimaţi, să decidă că ,,o bucată de pâine a fi şi pentru copilul meu”.
Acestea sunt bucurii mari, spuse spre folosul tuturor, dar nu putem nega înspăimântătoarea realitate a avorturilor. Sute de copii „viabili” sunt aruncaţi zilnic la coşul de gunoi, într-o societate în care protecţia animalelor fără stăpân pare a fi cu mult mai importantă. Aceasta este „libertatea adultului şi dreptul lui de a alege”, însă calcând peste drepturile celor mai fragili membri ai societăţii, care nu sunt apăraţi de nici o lege.
Ca părinte şi cadru didactic, asist cu tristeţe la asaltul unei educaţii generalizate pentru pruncucidere. Aceasta e mascată fie prin programele de „Educaţie sexuală”, fie prin reeducarea socială televizată, care alterează valorile tradiţionale ale familiei creştine. Se elimină vechile tabuuri şi se deschide calea imoralităţii ieftine, care aduce mai multă confuzie decât libertate, mai mult libertinaj decât eliberare.
În România creştină a începutului de mileniu III, bucuria pricinuită de fiecare copil nou venit printre noi e pătată şi umbrită de realitatea tăcută a altor 2-3 copii care nu au o zi de naştere şi cărora li se cunoaşte doar ziua morţii.
Dacă Hristos îi plânge pe aceşti „mai mici”, noi cum să stăm indiferenţi? Copiii sunt cea mai mare bucurie a unei familii. Să fim gata să ne jertfim pentru a ne învrednici de această îmbogăţire, spunând „Da” voinţei creatoare a lui Dumnezeu. „Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte” (Marcu 9, 37).