LOADING

Type to search

Actualitate

Actualitate

Share

Aveam nevoie de o lege a cultelor, pentru cã din 1989 încoace în România s-a lucrat dupã un act normativ din 1948, fãcut de comuniștii veniți cu o zdreanțã roșie în loc de tricolor pe tancurile sovietice. Mai ­exact, dupã Decretul nr. 177/1948, publicat în Monitorul Oficial nr. 178 din 4 august 1948, și care permitea imixtiunea masivã a statului în chestiuni care privesc libertatea religioasã și de conștiințã, chestiuni ce țin de viața privatã a fiecãruia. Acest decret comunist stipula cã sunt recunoscute în Ro­mâ­nia numai 14 culte religioase. Ei bine, an de an, România era criticatã cã nu are o lege a cultelor, iar acest lucru apãrea explicit în raportul anual al Departamentului de Stat american privind libertatea religioasã din România. În plus, Uniunea Europeana critica lipsa unui cadru legal al religiei în țara noastrã. Și uite cã, de bine de rãu, pânã la urmã ministrul Adrian Lemeni a reușit sã  facã ceea ce n-a reușit nici un alt ministru al cultelor postdecembrist. Or, iatã, acum  avem una. Desigur, nici o lege nu este perfectã și poate fi modificatã, dar cred cã este bine cã ea existã. Discuții pe marginea  aces­­tor probleme vor exista, se pot face, iar legea poa­te fi amendatã. Dar de ce atâta urã și mai ales din nou o campanie împotriva Bisericii Ortodoxe? S-a uitat oare cã Bise­rica Ortodoxa a fost malea­bilã, con­cilian­tã? Cã a acceptat sã renunțe la titulatura de „Biserica naționa­lã“, care apã­rea în Con­stituția din 1923 – cea mai liberalã constituție din epo­cã? S-a uitat cã tot Biserica a cedat, iar pentru a fi recu­nos­cut, un cult re­ligios trebuie sã facã dovada cã are un nu­mãr de adepți cel puțin egal cu 0,1 la sutã din populația țãrii, adicã aproape 23.000, și nu de 0,5%, cât ceruse Biserica Ortodoxã inițial. De unde atâta urã? Și de ce li se pare unor intelectuali – culmea foarte anti-orto­docși, dar sensibili la tot ceea ce înseamnã sectã ori Lector univ. dr. Patriciu Vlaicucult neoprotestant – cã Biserica Ortodoxã este favorizatã fiindcã ia bani mai mulți? Este incorect cã banii se dau propor­țio­nal cu numãrul credincioșilor? Ați dori ca o bisericã majoritarã cu aproximativ 15.000 de bi­se­rici și 19 milioane de credincioși sã pri­meascã tot atât cât cine știe ce sectã obscu­rã care numãrã o mânã de adepți? Ce este incorect și unde este avantajul? Este vina ortodocșilor cã sunt majoritari? Îi infor­mez pe acești intelectuali, culmea cam ace­iași care au cerut și scoaterea icoanelor din școli, cã în Germania existã un impozit religios, iar o datã colectat, statul distribuie banii cultelor, și tot în funcție de procentul credincioșilor. Sã fie discriminare în Germa­nia? N-aș crede! Sunt mai degrabã tentat sã cred cã la mijloc este vorba despre o isterie anticreștinã întreținutã de unii care au sufle­tul ros de pãcate sau, pur și simplu, care nu cred în Hristos. Pentru o dreaptã lãmurire publicãm studiul lectorului univ. dr. Patriciu Vlai­cu, de la Facultatea de Teologie Orto­doxã din Cluj specializat în Relațiile dintre Culte  și State la ni­vel european, cu un doctorat la Paris în cadrul Con­sorțilui european pentru relațiile dintre Bi­se­ricã și Stat. În pre­­zent Pa­triciu Vlai­cu lu­crea­zã la Re­pre­zen­tanța Bisericii Or­to­do­xe Române pe lângã Uniunea Euro­peanã (Bruxelles).

Florian Bichir
0,1% din populația țãrii
În România a fost promulgatã noua lege privind libertatea religioasã și regimul gene­ral al cultelor, ce își așteaptã apariția încã din 1990. Acum se intensificã discuțiile aprinse, deși proiectul este în dezbatere publicã de multã vreme.
Criticile sunt aduse în primul rând pre­ve­derii articolului 13 paragraful 2 conform cãruia „în România sunt interzise orice for­me, mijloace, acte sau acțiuni de defãimare și învrãjbire religioasã, precum și ofensa pu­blicã adusã simbolu­ri­lor religioase“.
Biserica Ortodoxã este arãtatã cu degetul pentru aceastã formulare, deși cei care o judecã ar trebui sã știe cã paragraful a fost introdus în timpul dezbaterilor parla­men­tare. Prezența lui în text are valoare de simbol în contextul prevederilor constituționale referitoare la interzicerea actelor ce ar putea duce la învrãjbirea religioasã, dar nimeni nu ar trebui sã se tulbure cre­zând cã în temeiul acestui articol va fi îngrãditã libertatea de exprimare. În contextul pasiunilor antibisericești din aceste timpuri, paragraful va da însã prilejul unor organizații deja cunoscute prin atitudinea lor de provocare sã testeze modul în care acesta ar putea fi aplicat sperând cã vor avea ocazia sã antameze o procedurã în instanțã.
Este criticatã prevederea cã pentru recunoașterea unui asociații ca și Cult, și implicit ca persoanã juridicã de utilitate pu­bli­cã, este nevoie de dovedirea apartenenței a 0,1% din populatia țãrii (art 18). Cei care fac aceste critici ar trebui sa aibã bunãvoința de a citi întreaga lege și sã observe cã textul garanteazã oricui dreptul la exersare a cultului, nemaifiind nevoie nici mãcar sã se obținã personalitatea juridicã. Douã sau trei persoane pot sã exercite liber practici de cult ca o grupare religioasã conform articolului 6. – (1) „Gruparea religioasã este forma de asociere fãrã personalitate juridicã a unor persoane fizice care, fãrã nici o procedurã prealabilã și în mod liber, adoptã, împãrtãșesc și practicã o credințã religioasã“, și dacã do­resc sã aibã persona­li­tate juridicã, pot sã se constituie într-o aso­­ciație conform drep­tului asociativ. Doar dacã acel cult dorește sã obținã avantaje de ordin fiscal sau sprijin din partea Statului este nevoie sã do­vedeascã o stabilitate și o pondere în so­cietate.

Cum este în Europa
Aceste prevederi sunt absolut normale și sunt prevãzute de toate legislațiile naționale europene. Nu existã nici o țarã europeanã care sã nu lege acordarea sprijinului material sau a facilitãților fiscale de un control de utilitate publicã și de stabilitate. Altfel, fiecare familie sau grup de prieteni s-ar putea declara cult și și-ar putea declara casa drept locaș de cult, pentru a beneficia de facilitãți fiscale.
Probabil cã ar trebui sã observãm situația din celelalte țãri europene pentru a înțelege de ce Statul nu își poate permite sã neglijeze aspectul de utilitate publicã în procesul de recunoaștere a cultelor.

2% și dupã 20 de ani
Austria, care a adoptat în 1998 o nouã lege a cultelor, prin acest act normativ cere ca, pentru a putea fi recunoscut, un cult sã do­ve­deascã faptul cã existã de cel puțin 20 de ani și sã fie înregistrat de cel puțin 10 ani. Se cere ca acel cult sã reprezinte cel puțin 2% din po­pu­lația țãrii (și nu 0,1, ca în legea ro­mâ­nã). (Vezi pentru detalii «Le statut juridique des communautés religieuses en Autriche», Revue de droit canonique, Stras­bourg, n°1-2/2004, vol. 54, n. 121-139, 293, 298-299, 305.)

Doar 6 culte recunoscute
În Belgia existã doar 6 culte recunoscute și deci cu avantaje fiscale, toate celelalte confesiuni organizându-se pe princi­piul asociativ.( vezi Patriciu Dorin VLAICU Locul și rolul recunoscut bisericilor în țãrile Uniunii Europene, Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1998, pp: 148-154)

Culte declarate nocive
Franța în Alsace-Moselle, regiune cu un statut special pentru culte, sprijinã financiar doar 4 culte, iar în restul Franței continentale, lista sectelor, deci a cultelor declarate drept nocive pentru societate și implicit îndepãrtate de orice perspectivã de recu­noaș­tere sau de sprijin, cuprinde și culte sau entitãți religioase care în România se bucurã de recunoaștere. (Vezi pentru detalii raportul Misiunii interparlamentare de vigilențã și de luptã împotriva derivelor sectare – MIVILUDES – pentru anul 2005, fãcut public în aprilie 2006. Vezi și Le Monde din 28 aprilie 2006.)

Procedurã complicatã
În Germania doar cultele care sunt persoane juridice de drept public pot pretinde un sprijin din partea Statului prin impozi­tul de cult. Dobândirea personalitãții juridice de drept public este supsã unei proceduri mult mai complicate, mai restrictive și mai complexe decât procedura de recunoaștere a unui cult în România. (Vezi Gerard Robbers, «Etat et Eglises en Répu­blique féderale d’Allemagne», în Etat et Eglise dans l’Union européenne, Auflage, 1997, p. 64.)
Convenții tip concordat
Italia și Spania recunosc deplinãtatea drepturilor cultuale doar cultelor cu care Statul a încheiat o convenție de tip concordatar. Procedura de încheiere a acestei convenții este foarte greoaie și trebuie sã fie precedatã de dovedirea unei stabilitãți și a unei ponderi în societate. (Vezi Patriciu Do­rin Vlaicu, Locul și rolul recunoscut bisericilor în țãrile Uniunii Europene, Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1998, pp. 155-164 și 166-171.) Culte cu sute de mii de credincioși așteaptã de aproape 10 ani aprobarea unui astfel de acord.
Cea de-a 11-a declarație adoptatã la Conferința de la Amsterdam în 1997 aratã foarte clar cã Uniu­nea Europeanã respectã statutul de care bene­fi­ciazã cultele conform dreptului național (vezi „Dé­claration adoptée par la Conférence d’Amsterdam“, în Journal officiel, n°C 340 du 10 novembre 1997. Documentul poate fi consultat la pa­gina web: http://europa.eu.int/), ideea aceasta fiind preluatã de articolul I-52 din Tratatul constituțional, în care se afirmã cã „Uniunea respectã și nu prejudiciazã statutul de care beneficiazã Bisericile și asociațiile sau comunitãțile religioase în Statele membre în virtutea dreptului național“.
Noi înțelegem îngrijorarea celor care se obișnui­se­rã cu un Stat fãrã Lege a cultelor, dar considerãm cã este nepotrivit ca legea româneascã sã fie judecatã fãrã a se avea în vedere practica europeanã în domeniul libertãții religioase și de cult. Sistemul european nu este în același registru cu cel american, dar nici aspirația României nu este de a se integra în Statele Unite ale Americii…