Drama ortodoxiei românești
Share

În anul 1812, urmare a tratativelor ruso-turce de la București, Principatului Moldovei i se rãpește abuziv teritoriul dintre Prut și Nistru, care va fi cedat Imperiului Țarist ca despãgubiri de rãzboi, așa cum în urma tratatului de la Kuciuk-Kainargi, din 1774, Bucovina de Nord și Maramureșul istoric fuseserã cedate de turci Imperiului Habsburgic. Din acest moment debuteazã și drama ortodocșilor români din Basarabia, care vor fi trecuți cu forța sub autoritatea Bisericii Ruse, cu toate cã populația bãștinașã a acestui pãmânt românesc era creștinã cu mult înainte ca mareea slavã sã invadeze acest colț de Europã.
Patimi vechi, patimi noi
Ateismul sovietic s-a dovedit devastator pentru ortodoxismul românesc basarabean: în 1944 a fost desființatã Biserica româneascã din viitoarea Republicã Socialistã Sovieticã Moldoveneascã – R.S.S.M., preoții fiind uciși sau aruncați în închisoare, mânãstirile și bisericile demolate, sau închise și transformate în grajduri, depozite sau clãdiri ale administrației sovietice, iar cãlugãrii și cãlugãrițele cãzând sub grea prigoanã, ca „dușmani ai poporului“. Un mic grup de preoți cu vederi rusofile refuzã martirajul, acceptã tacit noua orânduire sovieticã, și sunt rãsplãtiți pentru colaboraționismul lor cu funcții în cadrul Episcopiei Moldovei (viitoare Arhiepiscopie, care va lua locul Mitropoliei Basarabiei), dependente de Patriarhia Moscovei.
Schimbãrile politice care au afectat țãrile componente ale Uniunii Sovietice la sfârșitul anilor ’80 s-au repercutat și asupra populației românești din R.S.S.M., care s-a confruntat cu probleme de reafirmare identitarã, inerente dupã 50 de ani de sovietizare/rusificare brutalã.
Lãcașurile de cult au fost redeschise, a încetat pentru o perioadã scurtã de timp persecutarea preoților români, iar ultimul arhiepiscop de origine rusã al Moldovei, Serapion Fodeev, a abdicat în favoarea ierarhului Vladimir Kantarean (tatã român, mamã ucraineanã), ridicat în scaun cu sprijinul episcopilor vicari Petru de Bãlți și Vichentie de Bender (Tighina).
Reactivarea Mitropoliei Basarabiei
În luna mai 1992, din pricina intențiilor sale de a reface Mitropolia Basarabiei și a Bucovinei, episcopul-vicar Petru de Bãlți a fost atacat, chiar în sediul palatului eparhial din municipiul Bãlți, de un grup de cãlugãri și preoți, adepți ai arhiepiscopului Nikolai Vasilievici Kantarean, viitorul mitropolit Vladimir al Chișinãului și al Moldovei, mitropolie subordonatã Patriarhiei Ruse. În urma unor intrigi politice, în august 1992 P.S. Petru Pãduraru a fost izgonit din reședința episcopalã din Bãlți de cãtre cazaci înarmați, ajutați de ierarhi și preoți basarabeni promoscoviți. Patriarhia Românã emite în ziua istoricã de 14 septembrie 1992 actul patriarhal și sinodal privind recunoașterea reactivãrii Mitropoliei Basarabiei, autonomã și de stil vechi, cu reședința în Chișinãu, iar P.S. Petru a fost ales de cãtre Adunarea Eparhialã locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, cu sediul la Chișinãu.
Încep persecuțiile
Pe acest fond, în septembrie 1992, preotul Ivan Porcevski (Ioan Porcescu) – protopopul raionului Ungheni și membru al Mitropoliei Moldovei – a participat activ la devastarea Episcopiei de Bãlți și alungarea episcopului Petru Pãduraru, sens în care a solicitat mulțimii înarmate, care îl însoțea, agresarea tuturor cãlugãrilor și credincioșilor Mitropoliei Basarabiei. La data de 15 noiembrie 2002 a fost prãdatã reședința mitropolitului Petru, în timp ce acesta se afla la București, la ședința Sfântului Sinod al Patriarhiei Române. „Hoții“ au furat un seif, obiecte prețioase de cult, precum și 5000 de dolari proveniți dintr-o donație, fonduri care urmau sã fie folosite pentru salarizarea preoților Mitropoliei și începerea construirii Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“. În mod identic, în seara zilei de 4 martie 2003, „persoane necunoscute“ au spart geamurile reședinței Mitropoliei Basarabiei, profitând de faptul cã P.S. Petru participa la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.
Câstig la CEDO, intimidare la Chișinãu
În luna mai 1996, mitropolitul Petru a acționat în judecatã Guvernul Republicii Moldova, în vederea obținerii recunoașterii oficiale a Mitropoliei Basarabiei. Dupã un lung șir de procese, în luna decembrie 1997, Curtea Supremã de Justiție a Republicii Moldova a respins cererea mitropolitului Petru, sub motivul „caracterului neîntemeiat al plângerii“. Urmare a acestui fapt, în cursul lunii iulie 1998, mitropolitul Petru împreunã cu Vlad Cubreacov (jurist, președinte al Fundației „Rãsãritul Românesc“) au intentat proces Guvernului, iar în decembrie 2001 CEDO a dat câștig de cauzã Mitropoliei Basarabiei.
În mod abuziv în cârdãșie cu autoritãțile laice și bisericești de la Moscova, regimul comunist de la Chișinãu refuzã cu obstinație sã restituie bunurile imobiliare și funciare care au aparținut de drept Mitropoliei Basarabiei.
Mai mult, în timpul ultimului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (care are loc la fiecare 4 ani), desfãșurat la Moscova (03-04.10.2004) sub conducerea Patriarhului Alexei al II-lea, a fost reiteratã hotãrârea fundamentalismului ortodox rusesc de a-și extinde influența în spațiul ortodox românesc de dincolo de Prut. La lucrãri a participat și mitropolitul Vladimir al Moldovei, membru cu drepturi depline în Sinodul Bisericii Ruse, acesta aprobând toate deciziile luate, devenite obligatorii și executorii pentru Mitropolia Moldovei, ca parte integrantã a acesteia. În fapt, s-a decis lichidarea autoritãții Mitropoliei Basarabiei în Republica Moldova, prin „atragerea“ preoților acesteia, ce urmeazã sã fie „intimidați“ sau „cumpãrați“; discreditarea personalitãții mitropolitului Petru și a imaginii sale publice; crearea de probleme ecleziastice patrimoniale și legislative etc.
P.S. Petru – misiune sinucigașã
Tensiunile dintre Mitropolia româneascã a Basarabiei și cea ruseascã a Moldovei s-au accentuat începând cu data de 28 februarie 2006, când Mitropolia Basarabiei a deschis un protopopiat la Ceboksari, capitala Republicii Autonome Ciuvașe, în Federația Rusã. Practic, preotul Andrei Berman, paroh al bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, a cooptat în anturajul sãu câțiva preoți ruși și a provocat o delimitare de Patriarhia Moscovei și de autoritatea Patriarhului Alexei al II-lea, formã de protest declanșatã împotriva revitalizãrii în zonã a unor practici anticreștine, respectiv obiceiurile animiste tradiționale (idolatrie, credințã în spiritele animalelor).
Reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei au interpretat în mod tendențios cã aceste „scindãri“ fac parte dintr-un plan mai vast de slãbire a ortodoxiei tradiționale ruse, o situație similarã fiind creatã și în regiunea autonomã a Gãgãuziei.
În acest caz, mai mulți preoți ortodocși din Comrat au anunțat în cadrul slujbelor cã „vor sã se punã sub jurisdicția Mitropolitului Petru al Basarabiei“, mizându-se pe faptul cã în zonã existã o populație turcofonã ortodoxã de stil vechi, compactã, de 200.000 de locuitori, care pânã de curând „a fost supusã și docilã Mitropoliei Moldovei, subordonatã Patriarhiei Moscovei“.
Misiunea aproape „sinucigașã“ a mitropolitului Petru este un exemplu de martiraj al neamului românesc în condițiile în care regimul rusofil ce conduce în prezent „poporul moldovean“ a transformat în mod oficial, prin fraudã și fals istoric, populația majoritarã româneascã în „cea de a șasea națiune conlocuitoare“.
Ortodoxia pãstoritã cu acerbie de P.S. Petru se confruntã pe de o parte cu Patriarhia Rusã, apendicele acesteia, pseudo-Mitropolia Moldovei și administrația comunistã moldoveanã, iar pe de altã parte cu orgoliile, mai mult sau mai puțin reale, ale unor înalți ierarhi, ceea ce determinã un traseism instituțional ce sporește confuzia printre credincioșii celor douã Mitropolii din Republica Moldova, ai cãror enoriași sunt, în majoritatea lor covârșitoare, ortodocși români.