Drama ortodoxiei românești

În anul 1812, urmare a tra­tativelor ruso-turce de la Bucu­rești, Principatului Moldovei i se rãpește abuziv teritoriul dintre Prut și Nistru, care va fi cedat Imperiului Țarist ca des­pãgubiri de rãzboi, așa cum în urma tra­ta­tului de la Ku­ciuk-Kai­nargi, din 1774, Buco­vi­na de Nord și Maramureșul istoric fuseserã cedate de turci Im­pe­riului Hab­s­burgic. Din acest moment debuteazã și drama orto­docșilor români din Basa­ra­bia, care vor fi trecuți cu forța sub autoritatea Biseri­cii Ruse, cu toate cã populația bãștinașã a acestui pãmânt românesc era creștinã cu mult înainte ca mareea slavã sã invadeze acest colț de Europã.

Patimi vechi, patimi noi
Ateismul sovietic s-a do­vedit devastator pentru ortodoxismul românesc basara­bean: în 1944 a fost desfiin­țatã Biserica româneas­cã din viitoarea Republicã So­cialistã So­vieticã Moldove­neas­cã – R.S.S.M., preoții fiind uciși sau aruncați în închisoare, mânãstirile și bise­ricile demo­late, sau închise și transformate în grajduri, depozite sau clãdiri ale adminis­trației sovietice, iar cãlugãrii și cãlu­gãrițele cãzând sub grea pri­goa­nã, ca „duș­mani ai popo­rului“. Un mic grup de preoți cu vederi rusofile refuzã martirajul, acceptã tacit noua orân­duire sovieticã, și sunt rãs­plãtiți pentru colaborațio­nis­mul lor cu func­ții în cadrul Episcopiei Mol­­­do­vei (viitoare Arhiepiscopie, care va lua locul Mitropoliei Ba­sarabiei), dependente de Patriar­hia Moscovei.
Schimbãrile politice care au afectat țãrile componente ale Uniunii Sovietice la sfârși­tul anilor ’80 s-au repercutat și asupra popu­lației românești din R.S.S.M., care s-a confruntat cu probleme de reafirmare identitarã, inerente dupã 50 de ani de sovietizare/rusificare ­brutalã.
Lãcașurile de cult au fost redes­chise, a încetat pentru o perioadã scur­tã de timp persecutarea preoților români, iar ultimul arhiepiscop de ori­gine rusã al Moldo­vei, Serapion Fo­de­ev, a abdicat în fa­voarea ierarhului Vladimir Kantarean (tatã român, mamã ucraineanã), ridicat în scaun cu sprijinul episcopilor vicari Petru de Bãlți și Vichentie de Bender (Tighina).

Reactivarea Mitropoliei Basarabiei
În luna mai 1992, din pricina intențiilor sale de a reface Mitropolia Basarabiei și a Bucovinei, episcopul-vicar Petru de Bãlți a fost atacat, chiar în sediul palatului eparhial din municipiul Bãlți, de un grup de cãlugãri și preoți, adepți ai arhiepiscopului Nikolai Va­silievici Kantarean, viitorul mitropolit Vladimir al Chișinãului și al Moldovei, mitro­polie subordonatã Patriarhiei Ruse. În urma unor intrigi politice, în august 1992 P.S. Pe­tru Pãduraru a fost izgonit din reședința episcopalã din Bãlți de cãtre cazaci înarmați, ajutați de ierarhi și preoți basarabeni promoscoviți. Patriarhia Românã emite în ziua istoricã de 14 septembrie 1992 actul patriarhal și sinodal privind recunoașterea reactivãrii Mitropoliei Basarabiei, autonomã și de stil vechi, cu reședința în Chișinãu, iar P.S. Petru a fost ales de cãtre Adunarea Epar­hialã locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, cu sediul la ­Chișinãu.

Încep persecuțiile
Pe acest fond, în septembrie 1992, preotul Ivan Porcevski (Ioan Porcescu) – protopopul raionului Ungheni și membru al Mitropoliei Moldovei – a participat activ la devastarea Episcopiei de Bãlți și alungarea episcopului Petru Pã­duraru, sens în ca­re a solicitat mul­țimii înarmate, care îl însoțea, agresarea tuturor cãlugãrilor și credincioșilor Mi­tro­poliei Basarabiei. La data de 15 noiembrie 2002 a fost prã­datã reședința mitropolitului Petru, în timp ce acesta se afla la București, la ședința Sfântului Si­nod al Patriarhiei Române. „Hoții“ au furat un seif, obiecte prețioase de cult, precum și 5000 de dolari proveniți dintr-o donație, fonduri care urmau sã fie folosite pentru salarizarea preoților Mitropoliei și începerea construirii Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“. În mod identic, în seara zilei de 4 martie 2003, „persoane necunoscute“ au spart geamurile reședinței Mitropoliei Basarabiei, pro­fi­tând de faptul cã P.S. Petru participa la Si­no­dul Bisericii Ortodoxe Române.

Câstig la CEDO, intimidare la Chișinãu
În luna mai 1996, mitropolitul Petru a ac­ționat în judecatã Guvernul Republicii Mol­dova, în vederea obținerii recunoașterii oficiale a Mitropoliei Basarabiei. Dupã un lung șir de procese, în luna decembrie 1997, Curtea Supremã de Justiție a Re­pu­blicii Mol­dova a respins cererea mitropolitului Petru, sub motivul „caracterului neîntemeiat al plân­gerii“. Urmare a acestui fapt, în cursul lunii iulie 1998, mitropolitul Petru împreunã cu Vlad Cubreacov (jurist, președinte al Fun­da­ției „Rãsãritul Românesc“) au intentat proces Guvernului, iar în decembrie 2001 ­CEDO a dat câștig de cauzã Mitropoliei Basarabiei.
În mod abuziv în cârdãșie cu autoritãțile laice și bisericești de la Moscova, regimul comunist de la Chișinãu refuzã cu obstinație sã restituie bunurile imobiliare și funciare care au aparținut de drept Mitropoliei Ba­sa­rabiei.
Mai mult, în timpul ultimului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (care are loc la fiecare 4 ani), desfãșurat la Moscova (03-04.10.2004) sub conducerea Patriarhului Alexei al II-lea, a fost reiteratã hotãrârea fundamentalismului ortodox rusesc de a-și extinde influența în spațiul ortodox românesc de dincolo de Prut. La lucrãri a participat și mitropolitul Vladimir al Moldovei, membru cu drepturi depline în Sinodul Bisericii Ruse, acesta aprobând toate deciziile luate, devenite obligatorii și executorii pentru Mitro­po­lia Moldovei, ca parte integrantã a acesteia. În fapt, s-a decis lichidarea autoritãții Mitropoliei Basarabiei în Republica Moldova, prin „atragerea“ preoților acesteia, ce urmea­zã sã fie „intimidați“ sau „cumpãrați“; discreditarea personalitãții mitropolitului Petru și a imaginii sale publice; crearea de pro­bleme ecleziastice patrimoniale și legislative etc.

P.S. Petru – misiune sinucigașã
Tensiunile dintre Mitropolia româneascã a Basarabiei și cea ruseascã a Moldovei s-au accentuat începând cu data de 28 fe­brua­rie 2006, când Mitropolia Basarabiei a des­chis un protopopiat la Ceboksari, capitala Republicii Autonome Ciuvașe, în Federația Rusã. Practic, preotul Andrei Berman, paroh al bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Dom­nului“, a cooptat în anturajul sãu câțiva preoți ruși și a provocat o delimitare de Patriarhia Moscovei și de autoritatea Patriarhului Alexei al II-lea, formã de protest declanșatã împotriva revitalizãrii în zonã a unor practici anticreștine, respectiv obiceiurile animiste tradiționale (idolatrie, cre­dințã în spiritele animalelor).
Reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei au interpretat în mod tendențios cã aceste „scin­dãri“ fac parte dintr-un plan mai vast de slãbire a ortodoxiei tradiționale ruse, o si­tuație similarã fiind creatã și în regiunea autonomã a Gãgãuziei.
În acest caz, mai mulți preoți ortodocși din Comrat au anunțat în cadrul slujbelor cã „vor sã se punã sub jurisdicția Mi­tro­politului Petru al Basa­ra­biei“, mi­zându-se pe faptul cã în zonã existã o po­pu­lație turcofonã ortodo­xã de stil vechi, com­pactã, de 200.000 de locuitori, care pânã de curând „a fost supusã și docilã Mitropo­li­ei Moldovei, subordonatã Patriarhiei Mos­covei“.
Misiunea aproape „sinucigașã“ a mitropo­li­tului Petru este un exem­­plu de martiraj al neamului românesc în condițiile în care regi­mul rusofil ce conduce în prezent „poporul mol­­dovean“ a transformat în mod oficial, prin fraudã și fals istoric, populația majoritarã româneascã în „cea de a șasea națiune conlocuitoare“.
Ortodoxia pãstoritã cu acerbie de P.S. Petru se confruntã pe de o parte cu Patriar­hia Rusã, apendicele acesteia, pseudo-Mi­tropolia Moldovei și administrația comunistã moldoveanã, iar pe de altã parte cu orgolii­le, mai mult sau mai puțin reale, ale unor înalți ierarhi, ceea ce determinã un traseism in­stituțional ce sporește confuzia printre cre­dincioșii celor douã Mitropolii din Republica Moldova, ai cãror enoriași sunt, în majoritatea lor covârșitoare, ortodocși români.