Când spui Adamclisi te gân­dești la Traian și la victoria roma­nilor asupra dacilor. Probabil cã mulți dintre dumneavostrã au avut ocazia sã îl cunoascã din aceastã perspectivã. Dar pãmântul Dobro­gei poartã și o altã amprentã pe lângã cea pãgânã, a stãpânirii romane și a orașelor grecești. Din­co­lo de toate, ea este un soi de lea­gãn în care a crescut treptat creștinismul românesc. Nume ca ale martirilor Zotic, Atal, Camasie și Filip, sau Epictet și Astion, sunt deja binecunoscute. Puțin știu însã de martirii de la Adamclisi…

Cinci anonimi ai credinței
Martirii de la Adamclisi au fost descoperiți în principala bazilicã de la Tropaeum Traiani, de cãtre profesorul Ioan Barnea, în urma unor sãpãturi desfãșurate între anii 1971-1973, și au stat vreme de trei decenii în depozitul Cen­tru­lui de Cercetãri Antropologice al Academiei Române, din Bu­cu­rești. Ei sunt anonimi, întrucât apa care s-a infiltrat în bazilicã le-a șters numele. Dr. Nicolae Miri­țoiu, specialistul care semneazã studiul antropologic efectuat asu­pra acestor relicve creștine, a identificat scheletele a cinci bãrbați foarte tineri, între 25 și 30 de ani, și tot el a stabilit cã patru dintre ei au fost uciși prin tãierea membrelor, iar unul prin decapitare.
Poate cã traiectoria acestor relicve sacre n-ar fi intrat în tinda bisericii dacã nu s-ar fi intersectat, într-un moment fericit, cu cea a antropologului Nicolae Mirițoiu și cu cea a exarhului mânãstirilor dobrogene, Arhiman­dritul Andrei Tudor, starețul Mânãstirii Der­vent. Atunci când a aflat de existența acestora, pãrintele Andrei a început demersurile pentru ca Biserica sã intre în posesia lor, iar acest lucru s-a întâmplat în noiembrie 2006. Ele au fost așezate într-o raclã și au putut fi venerate din nou de credincioși. La acea vreme, veritabila redescoperire creștinã a moaștelor a trecut neobservatã, cu excepția unui articol publicat în cotidianul Gardianul de cãtre Dumitru Manolache, articol care a fundamentat și demersul nostru.

Martiri vechi și mânãstire nouã
Osemintele martirilor sunt pentru moment în Mânãstirea Dervent, dar Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a decis cã locul cel mai potrivit pentru ele este în apropierea vechii bazilici de la Tropaeum Traiani, construite special pentru sfinții mucenici încã din vechime. Așa se face cã de Sfântul Andrei, anul trecut, doi monahi și un ieromonah, pãrintele Pahomie Filip, au „descãlecat“ lângã vechea cetate și au purces la ctitorie. Drept punct de pornire au avut douã… containere. Evident goale. Apa și curentul sunt încã un lux pe acolo.
Unul dintre containere a devenit bisericã, iar celãlalt – trapezã și chilii. La început pãrinții nu aveau nici cu ce sã se încãlzeascã. Un credincios a adus o sobã pe motorinã, apoi un altul câteva cãrãmizi, din care au încropit o a doua. Condițiile grele au fãcut ca în obște sã rãmânã doar trei viețuitori, pentru cã la viața asta de pustie nu se înghesuie mulți. Abia de câteva zile pã­rin­ții au început a sãpa o fântânã, cãci altminteri apa se carã zilnic din satul apropiat.
Când l-am întrebat pe pãrin­te de unde au mobilã, a început sã râdã și m-a întrebat: „Care mobilã?! Paturile le-am fãcut singuri, și în afarã de ele nu mai avem decât o masã pe care mâncãm“. Oricum, pãrintele Pahomie are planuri mari. Sã aducã din Maramureș o bi­sericã de lemn, pentru cã ar fi cea mai ieftinã soluție. Pentru asta ar avea nevoie de 35000 de euro – bani pe care, evident, mânãstirea nu îi are. Dar când l-am întrebat de ce nu începe cu corpul de chilii, știți ce mi-a rãspuns? „Pãi și ce o sã fa­cem atunci? O sã avem loc de dormit, dar nu o sã avem unde ne ruga?“.
Dacã aveți darea de inimã și de mânã de a le înlesni acestor urmași ai martirilor dobrogeni un loc cuviincios de rugãciune, ­atunci puteți dona sume de bani în contul RO42BTRL01401205A37090XX. La urma urmei, dacã o mânãstire poate începe cu douã containere, o bisericã poate începe cu un eurocent.