LOADING

Type to search

CONCURS: NOI ȘI DUHOVNICII NOȘTRI

CONCURS: NOI ȘI DUHOVNICII NOȘTRI

Share

Oare mai stim noi sã ne spovedim cu adevãrat, mai stim cât suferã duhovnicii nostri pentru faptul cã nu vrem „sã creștem mari“, mai știm sã facem adevãratã ascultare, mai știm cât vegheazã la cãpãtâiul nostru ei, duhovnicii, pentru a obloji multele noastre rãni, pe care parcã nici nu ni le mai vrem vindecate? Știm oare sã dãm slavã și sã mulțumim lui Dumnezeu pentru cã mai avem duhovnici care au rãbdare cu toate „babismele“ noastre? Greșim mereu, dar ce facem efectiv ca sã ne îndreptãm?
Oare pânã când vom mai orbecãi în lene și neștiințã? Avem atâta libertate și nu știm sã o folosim. Avem Sf. Scripturã într-un raft de bibliotecã, poate plinã de praf, sau poate chiar rãsfoitã din când în când, avem atâtea cãrți și broșuri ziditoare, și nu le citim, sau, mai grav, nu punem deloc în practicã ceea ce citim. Nu mai avem urechi de auzit? Sau pãmântul inimii noastre se aseamãnã cu cel sterp din pildele Mântuitorului?
O, cât au propovãduit apostolii, sfinții, mucenicii, iar noi ce facem cu libertatea noastrã, unde o petrecem? La un pahar de vorbã, la o telenovelã, la discotecã… Și totuși, Doamne, ce rãspuns avem de dat în fața Ta!
Am trãit alãturi de pãrinți mari ca Pãrintele Cleopa, Pãrintele Galeriu, Pãrintele Calciu și alții, am avut și mai avem duhovnici treji în mânãstirile și-n parohiile noastre, și-am trecut și trecem pe lângã ei ca prin apa din vis. Mergem la bisericã duminicã de duminicã și sãrbãtoare de sãrbãtoare, dar fața lumii rã­mâne aceeași. Ne-am plimbat în zeci și zeci de pelerinaje, dar nu am devenit nici mai buni, nici mai sfinți. Oare de ce? Pentru cã nu ne dorim cu tot sufletul o astfel de schimbare. Oare câți dintre noi mai ascultã cu luare aminte cuvintele Mântuitorului: „Fiți sfinți precum Tatãl vostru Cel din ceruri Sfânt este“? Sfințenia nu este altceva decât, cum spunea un pãrinte, „delicatețea sufletului“; dar sã nu uitãm cã, dupã cuvântul unui episcop, sfințenia se gãsește cu multã nevoințã și o poți pierde într-o clipitã…
În cele duhovnicești totul e sã vrei, totul ține de voința și de rîvna noastrã. Schimbarea vine în primul rând de la noi. Dumnezeu nu forțeazã mâna nimãnui. Haideți sã avem puținã grijã de duhovnicii noștri! Nu numai sã-i ascultãm, dar sã ne și rugãm noi înșine pentru ei, pentru toți cei care „drept învațã cuvântul adevãrului Tãu“.
Nu știm ce ne va aduce ­a­nul, dar sã ne rugãm pentru cre­dințã nestrãmutatã, sã prive­ghem cu fecioarele cele înțelep­te, ca sã avem ulei în candelele noastre, cãci va veni Mirele la miezul nopții și nu știm dacã vom avea cuvânt de îndreptãțire. Haideți sã încercãm sã fim statornici în ceea ce ne ofe­rã Dumnezeu prin duhovnicii noștri, care, dacã sunt blânzi, Dumnezeu îi îngãduie așa pentru neputințele noastre, iar dacã au un cuvânt mai aspru, Dum­ne­zeu îl trimite pentru îndrep­ta­rea noastrã. Sã facem puținã ascultare. Sã nu mai alergãm de la un du­hov­nic la altul pentru a ne ascunde vreun pãcat de pãrintele din parohie. Cum vrem sã avem duhovnici sfinți și buni dacã noi, cei din parohie, nu ne rugãm pentru ei? Sã citim Viețile Sfinților și vom gãsi exemple de preoți care au cãzut și s-au ridicat și datoritã rugãciunilor celor din jur.
Sã întrupãm porunca Mântuitorului: „Iubi­ți-vã unul pe altul așa cum Eu v-am iubit pe voi!“. Numai atunci ne vom binemerita duhov­nicii trimiși de Dumnezeu.