LOADING

Type to search

PROHOR de la PECERSKA

PROHOR de la PECERSKA

Share

Preacuvioase și de minuni fãcãtorule pã­rinte Prohore, care te-ai hrãnit cu buruieni în loc de pâinea cea spre ființã și ai prefãcut cenușa în sare, hrãnește-ne și pe noi cu hrana cea duhovniceascã, rugându-L pe Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre. 
(Troparul Sfântului)

Sfântul Prohor a trãit la sfârșitul se­colului 11 și începutul secolului 12, fiind de fel din cetatea Smolensk, din Rusia. În zilele domniei lui Sviatopolc al II-lea Iziaslavici, el a venit la vestita Lavrã Pecerska din Kiev și s-a pus sub ascultarea starețului de atunci, Ioan, de la care a pri­mit și îngerescul chip.
Sviatopolc al II-lea Iziaslavici (1050 – 1113) a fost domnitorul Rusiei Kievene timp de 20 de ani, din 1093 și pânã la moartea sa, în 16 aprilie 1113. Despre el se spune cã multã prigonire fãcea oamenilor din Kiev, cãci „fãrã pricinã dãrâma casele celor pu­ternici și jefuia averi multe“.
În acest timp Sfântul Prohor se nevoia în mânãstire în fapte bune și mare înfrânare cãci, în afarã de prescura primitã la bise­ricã, el nu gusta niciodatã pâine de grâu, ci singur își fãcea un fel de pâine neagrã și amarã, frãmântatã cu mâinile sale din loboda care creștea nesemãnatã, împlinind astfel cuvântul Mântuitorului care zice: „Cã­u­tați la pãsãrile cerului cã nu seamãnã, nici secerã, nici adunã în jitnițe…“. Și vãzând Dumnezeu nevoința sfântului, a prefãcut de la o vreme pâinea cea amarã din lobodã, dându-i o dulceațã de nedescris.
Și întâmplându-se în zilele acelea o foa­mete mare în cetatea Kievului, Sfântul Pro­hor a început sã împartã și locuitorilor ora­șului din pâinile acelea care din mâna lui erau albe și dulci ca mierea, pufoase și bune la gust, încât se spune cã toți „nu mai pof­teau pâine din grâu, pe cât pofteau pe aceasta din buruianã“.
Se mai spune însã cã de câte ori cineva din frați era ispitit și lua în tainã fãrã binecuvântare vreo pâine de la fericitul Prohor, „se afla în mâinile lui ca țãrâna și amarã peste mãsurã“, încât nu o putea mânca.
Altã datã, din pricina multelor rãzboaie și a neorânduielii din țarã, erau împiedicați negustorii sã ajungã în Kiev, așa încât era lipsã de sare în toatã Rusia. Sfântul Prohor a strâns atunci în chilia sa mulțime de cenu­șã din toatã mânãstirea și, rugându-se, a prefãcut-o în sare curatã, pe care a început sã o dea milostenie oamenilor. Cei care însã socotiserã aceasta prilej de îmbogãțire și vindeau scump în târg puțina sare ce se mai gãsea, acum nici ieftin nu o mai puteau da și au mers sã se plângã la domnitor. Svia­to­polc a gândit atunci sã ia sarea din chilia sfântului pentru sine și, vânzând-o, sã facã avere, însã adusã la palat sarea se prefãcu­se înapoi în cenușã.
Celor care, dupã obicei, au venit la sfântul sã ia sare, el le-a spus sã aștepte sã o arun­ce domnitorul. Dupã trei zile, mirat și neînțelegând minunea, Sviatopolc a porun­cit sã se arunce cenușa afarã din palat. De cum era aruncatã însã, cenușa se prefãcea iarãși în sare, pe care mulțimea o aduna cu bucurie.
Pentru aceastã minune ce se fãcuse în fața a tot poporul și aflând și de cealaltã minune a cuviosului, cu pâinile fãcute din lobodã, domnitorul s-a cãit și a cãpãtat evlavie și fricã de Dumnezeu. El a fãgãduit Sfântului Prohor cã de va fi sã plece întâi la Domnul, cu mâinile sale îl va așeza în mormânt, pentru a-i ierta Dumnezeu greșeala.
Și așa a și fost, cãci pri­mind ves­te de la Sfântul Prohor de apro­piata lui trecere, Svia­to­polc a lãsat oștirea pe câmpul de luptã și a aler­gat la Lavra Peșterilor. Și prin­zându-l pe Sfân­tul Prohor încã în viațã, Svia­topolc a luat cuvânt de în­vã­țãturã și binecuvântarea lui, iar apoi l-a așezat în mormânt cu mâinile sale, dupã cum fãgãduise.