LOADING

Type to search

Arhim. Partenie Apetrei octogenar

Arhim. Partenie Apetrei octogenar

Share

Când vrei să vezi dacă un novice este bun pentru viaţa călugărească, dă-i poruncă să meargă la toate slujbele bisericii. Dacă iubeşte biserica, cu toată rânduiala ei, are şansa să ajungă călugăr bun, spunea cândva un părinte duhovnicesc. Lucru foarte adevărat. Participarea la pravila zilnică, încununată cu Sf. Liturghie, este cea mai importantă ascultare a unui monah. Dacă la această virtute se mai adaugă şi aceea a cântării şi a cunoaşterii tipicului bisericesc, cu toate particularităţile lui, câştigul este şi mai mare. Este un dar nu tocmai des întâlnit, nici în trecut, nici în zilele noastre. Dar pe care Arhim. Partenie Apetrei, care împlineşte 80 de ani, l-a vădit cu prisosinţă…

În obştile mari călugării iubitori de biserică erau numiţi „buni bisericaşi”, termenul fiind încă întâlnit la Mănăstirea Neamţ în urmă cu 20 de ani. Într-o chinovie doar câţiva se bu­curau (şi se bucură) de acest apelativ. Cu 66 de ani în urmă, la Mănăstirea Neamţ, în ziua Sfinţilor Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana a anului 1941, sub stăreţia Arhim. Victorin Ursache, Arhiepiscopul de mai târziu al românilor din America, a intrat, cu dorinţa desăvârşirii, un tânăr de numai 14 ani. Numele lui era Neculai Apetrei şi venea din Giurgeni, comuna Valea Ursului, raionul Negreşti, regiunea Iaşi. Crescuse la umbra mănăstirii de călugăriţe din satul natal, cu viaţă grea şi cu mari încercări. Mama lui, Elisabeta, s-a dus degrab către Ceruri, lăsându-l orfan. Copilul îndurerat şi-a alinat tristeţile ascultând îngerescul cor al călugăriţelor din mănăstirea care domina satul natal şi a învăţat, cu ardoare, din pruncie, rânduielile slujbelor şi frumuseţea cântărilor. La 14 ani, când a intrat pe poarta Mănăstirii Neamţ, novicele Nicolae ştia deja totul. Crescuse în acest duh, drumul lui ducând zilnic către biserica mănăstirii. La Neamţ era însă altceva. Obştea cuprindea peste 300 de călugări, cu mai mult de 50 de preoţi şi diaconi, cu slujbe care nu păreau a fi din lumea aceasta, cu veşminte brodate în fir de aur şi cu psalmodieri nemaiauzite. Ucenicind la marii cântăreţi care erau atunci (între ei Arhim. Victor Ojog, care i-a fost mai târziu şi naş de călugărie), tânărul Nicolae Apetrei a devenit, după ani, unul dintre psalţii mănăstirii. Ziua participa la ascultările comunitare, muncind din greu, iar seara, cu toate că era trudit, venea şi cânta la Utrenie.
După 12 ani de osteneli, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului – anul 1953 –, fratele Nicolae a devenit monahul Partenie, tuns de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Sebastian Rusan, care a doua zi l-a şi hirotonit ierodiacon. Văzându‑l tânăr, bunul mitropolit l-a mângâiat pe creştet şi l-a întrebat: Ai să poţi duce tu jugul acesta, că-i greu tare, e o Cruce grea…?. Stareţul Melchisedec Dimitriu, care era în preajmă, a răspuns în locul lui: Înalt Prea Sfinţite, s-o osteni şi el. Când i-a fi mai greu, va lăsa Crucea jos, se va hodini şi apoi o va pune din nou în spate şi va merge până la Golgota…
Ierodiaconul Partenie Apetrei a strălucit în obştea de la Neamţ prin cântare. O voce cristalină, înaltă, clară, inconfundabilă. A fost darul vieţii lui, un talant sau mai mulţi primiţi în dar de la Dăruitorul a toate. Era aşa de bun încât atunci când participa la slujbă Sado­veanu, în perioada verii pe care o petrecea la Neamţ, ierodiaconul Partenie cânta ori citea Evanghelia. Sadoveanu îl aprecia, deşi se ştie că era destul de reţinut când era vorba de laude la adresa cuiva. Nu doar Sadoveanu era mulţumit de slujirea lui. Arhim. Victor Ojog, marele cântăreţ şi egumen al Lavrei, îl considera ucenic, asemenea şi Arhim. Melchisedec Dimitriu, Protos. Petru Pogonat sau Protos. Vasian Iosub.
Părintele Partenie s-a remarcat prin cântare şi frumoasă slujire. Aceste calităţi l-au recoman­dat pentru ocuparea unui post de diacon la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, începând cu anul 1959. Vreme de 25 de ani a slujit ca diacon, iar exigentul Mitropolit al Moldovei Justin Moisescu, fostul său profesor de Noul Testament, l-a hirotesit arhidiacon înainte de plecarea sa la Bucureşti, ca Patriarh al României.
La Catedrala Mitropolitană din Iaşi părintele Partenie Apetrei a vieţuit 41 de ani. Slujitor al Catedralei şi mai apoi eclesiarh, Cuvioşia Sa a petrecut cei mai mulţi ani într-o perioadă grea, de mari încercări şi umilinţe pentru Biserică. Când împlinise 51 de ani a primit harul Preoţiei, doi ani mai târziu fiind recomandat pentru acordarea rangului de Arhimandrit.
Aspru la prima întâlnire, tăios în dialog, circumspect în aprecieri, sever ca şef de serviciu, găsea până la urmă un cuvânt bun, un sfat înţelept şi de multe ori o faptă mare, neaşteptată. Devenea, după trecerea timpului, un Părinte. Descopereai înlăuntrul lui altceva decât observai la prima vedere.
Cu mulţi ani în urmă, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cânta uneori cu măiestrie Pe Tine Te Lăudăm ori Axionul pe glasul al treilea. Cineva îmi spunea că la o liturghie arhierească, în timp ce părintele Partenie cânta Pe Tine Te Lăudăm, arhiereul care oficia printre lacrimi a cerut să repete cântarea … Într-adevăr, n-am auzit niciodată această cântare mai frumos psalmodiată.
În momentele de bucurie ne spunea cuvinte înţelepte: Să imităm pe Dumnezeu în bunătate şi iertare…; Să fim statornici în smerenie şi ascultare şi răbdători în încercare şi la judecata semenului…; Viaţa este o şcoală a răbdării şi a statorniciei în credinţă şi rugăciune…
Părintele s-a arătat şi un bun cunoscător al Istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi al Mănăstirii Neamţ în special. Adeseori spunea, reproducând cuvintele unui mare ierarh: Citiţi câteva pagini în fiecare zi, ca să alungaţi ignoranţa din voi.
Arhim. Partenie Apetrei împlineşte la 2 martie 80 de ani, din care mai mult de 65 a slujit Biserica. Retras în ultimii ani la Neamţ, mânăstirea sa de metanie, părintele Partenie măsoară timpul în boabe de metanii. Când clopotul sună dimineaţa, Sfinţia Sa este deja în biserică, ascultând slujba şi rugându-se în taină. Un om al slujirii şi un neîntrecut proto­psalt. Un monah al pravilei, cu o viaţă grea, cu încercări încă din copilărie, cu tristeţi, cu zbucium sufletesc, cu luptă. Până la cunună, aşa cum o dorim fiecare în parte.