LOADING

Type to search

Efrem Arhimandritul

Efrem Arhimandritul

Share

Mânăstirea Neamţ are o istorie încărcată de străluciri şi suferinţe, de lumini şi umbre. Sunt mai bine de 800 de ani de când în acel loc arde o candelă nestinsă şi rugăciuni neadormite s-au înălţat către Dumnezeu, într-un spaţiu unde au ctitorit, veacuri la rând, ierarhi, domnitori, călugări (cunoscuţi şi necunoscuţi) ori oameni de rând, adăugând strălucire acestei mănăstiri care consemnează peste 150 de stăreţii cunoscute în istoria ei. Arhim. Efrem Chişcariu e considerat al 143-stareţ (Arhidiac. Prof. Ioan Ivan şi Pr. Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamţ, Iaşi, 1981).

Arhim. Efrem Chişcariu a fost stareţ al Mănăstirii Neamţ între 15 noiembrie 1975 şi 23 iunie 1988, conducând deci această obşte în timpuri destul de neprielnice. L‑am văzut de multe ori când eram copil, am petrecut anii de seminar în timpul stăreţiei lui, i-am cântat şi eu, alături de atâţia alţii, slujba prohodului şi am intrat în obştea de la Neamţ în anul în care s-a mutat către Domnul.
Dacă citim cu atenţie pomelnicul stareţilor de la Neamţ, vom întâlni nume cunoscute, călugări care au lăsat în istoria Bisericii noastre urme de neşters. M-am gândit care să fi fost darul de căpătâi al stareţului Efrem, pentru că alţii dinaintea lui au fost mari gospodari ori cărturari, unii cuvioşi şi alţii buni la inimă, aşa cum trebuie să fie monahii întotdeauna.
Arhim. Efrem Chişcariu a fost înainte de toate un mare slujitor. Când oficia la marile sărbători, „umplea” biserica. Avea o voce plină, care ieşea în evidenţă, antrena şi pe alţii în cântare, purta veşminte strălucitoare cu fir, brodate special pentru sărbători mari, cu icoana sărbătorii aşezată în medalion pe spate. Veşminte unicat, cum am văzut, după mulţi ani, numai la Muntele Athos. Când venea înspre biserică, pe aleea de la stăreţie, Arhim. Efrem părea un vlădică ce se îndrepta spre slujirea arhierească. Avea un chip frumos, cu faţă rumenă, cu un zâmbet discret şi cu o nobleţe care se zărea de departe. Cineva spunea că semăna cu Moş Crăciun, cel ce aduce tuturor bucurie, cu traista plină de daruri şi cu privire caldă, de părinte.
Arhim. Efrem a fost un stareţ primitor, ospitalier, deschis, milostiv. La masa lui i-a primit, deopotrivă, pe cei mari şi pe cei mici. Punea înaintea pelerinilor şi a oaspeţilor bucate îndestulate, aşezate cu mărinimie. În vremea stăreţiei lui mănăstirea a fost vizitată de Patriarhii Constantinopolului (Dimitrios I), Ierusalimului (Diodor I) şi Moscovei (Pimen), însoţiţi de importante delegaţii de ierarhi şi clerici. De asemenea, în anii stăreţiei sale la Neamţ au poposit ierarhi ai altor Biserici Ortodoxe din lume şi aproape toţi membrii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi răstimp, P. S. Gherasim Cucoşel (Hunedoreanul, cum se numea atunci) a locuit la Neamţ aproape un an, slujind în tot ţinutul la hramuri, sfinţiri, slujbe misionare. Arhim. Efrem le-a fost tuturor o gazdă bună. Se bucura de oaspeţi şi stătea cu ei ceasuri la rând, făcându-se „tuturor toate”.
Părintele Efrem preţuia călugării bătrâni, el însuşi venind la mănăstire din tinereţe şi călugărindu-se sub mantia Protos. Petroniu Tănase în biserica Schitului Vovidenia, tunderea săvârşindu-o episcopul Pavel Şarpe. În 1987, la moartea smeritului monah Navgratie Coşofreţ, eclesiarhul mănăstirii, Anania a vrut să facă slujba de înmormântare la biserica de la Bogoslov. Arhim. Efrem (mâhnit de situaţie) i-a poruncit eclesiarhului să-l prohodească în biserica cea mare a mănăstirii. El însuşi a slujit şi a cântat, făcând rânduiala ca la un proiestos, acordându-i toată atenţia. Nu se uita la faţa omului, la nume şi ranguri. Preţuia anii mulţi de osteneală şi luptă duhovnicească.
Tot restul vieţii a păstrat această dăruire pentru slujirea Sfântului Altar. L-am văzut în ultimii ani ai vieţii sale la diferite sluj­be mari prilejuite de hramurile sfintelor mănăstiri. Prezenţa lui era inconfundabilă. Avea experienţă bogată, fiind slujitor în numeroase locuri de pe cuprinsul ţării: la Neamţ, Caransebeş, Curtea de Argeş, Putna, Dragomirna, Văratec, Iaşi şi din nou la Neamţ.
Într-o vizită pe care am făcut-o la Caran­sebeş, am întâlnit pe unul dintre foştii săi elevi din timpul profesoratului la Semina­rul bănăţean. Ucenicul de altădată era acum vicarul administrativ al Episcopiei. Mi-a ară­tat capela în care oficia Părintele Efrem şi chiar odaia unde a locuit timp de 3 sau 4 ani. După 40 de ani, amintirea lui la Se­mi­narul de la Caransebeş era încă vie. Aşa s-a întâmplat şi la Neamţ. Pomenit cu evlavie de preoţii slujitori în şirul stareţilor mănăstirii, de călugării care l-au cunoscut, de unii profesori ai Seminarului din preajmă, Părintele Efrem se odihneşte în cimitirul mănăstirii, alături de monahii din veac adormiţi, aşteptând ziua cea mare a În­vierii. La mormântul lui am observat adeseori popasuri şi rugăciuni ale unor ierarhi, stareţi sau mireni cunoscuţi din acele vremuri.
Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc că în urmă cu 20 de ani, la 15 august 1987, Arhim. Efrem i-a fost naş de preoţie la Putna actualului Mitropolit al Moldovei, pe care l-a purtat în cântul şi danţul liturgic împrejurul Sfintei Mese, la Liturghia prezidată de P. F. Teoctist, care era şi locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei.
În veacul 20 stăreţia lui a fost cea mai lungă – 13 ani neîntrerupţi (similară ca timp cu a Arhim. Melchisedec Dumitriu, fostul secretar al Patriarhului Nicodim, cu deosebirea că acesta din urmă a stăreţit în trei rânduri). Pomenit în pisanii şi acte de cancelarie, în însemnări făcute pe file de carte, în articolele bisericeşti ale vremii, Arhim. Efrem Chişcariu este pomenit şi în taina rugăciunilor de la Altarul mănăstirii, în sufletele şi pe buzele ucenicilor şi ale cunoscuţilor săi. Prin ei, Arhim. Efrem trăieşte încă.