LOADING

Type to search

Sfinte moaşte din Siberia aduse în România

Sfinte moaşte din Siberia aduse în România

Share

În vara trecută, un grup de pelerini din Bihor au vizitat mănăstirile din Ucraina şi Rusia. Una dintre ele a fost cea de la Oranki, în deşertul Siberiei, unde, pe mormintele foştilor deţinuţi politici, au ridicat o troiţă. La săparea fundaţiei pentru postamentul acesteia au găsit sfinte moaşte. Unul dintre pelerini, părintele Eftimie Mitra de la Schitul Ortodox Huta, ne-a relatat câteva amănunte legate de acest subiect.

Cum de v-aţi gândit să puneţi această troiţă tocmai la mii de kilometri depărtare?
Nu eu m-am gândit la aceasta. Iniţiativa a fost a părintelui Visarion, care vieţuieşte în acelaşi schit cu mine, şi a Rodicăi, o cre­din­cioasă din Oradea care organizează pelerinaje în Rusia şi Ucraina. Au fost acolo anul trecut şi au rămas profund impresionaţi de cele ce au văzut şi trăit acolo.
Ce ne puteţi spune despre Oranki?
E un loc de multă sfinţenie, acolo sunt mulţi martiri, mucenici. Localnicii povestesc că se fac multe minuni. Un supravieţuitor al lagărelor de la Oranki, pr. Dimitrie Bejan, de loc din Hârlău, povesteşte într- una din cărţile sale, Bucuriile suferinţei, cum acolo, în răstimp de o săptămână, au fost executaţi cu mitraliera 11.000 de călugări, împreună cu preoţii şi episcopii lor. Mai târziu, cu oca­zia unor săpături au fost găsite moaşte întregi ale celor îngropaţi acolo, printre care şi un mitropolit. Veşmintele sale erau întregi, nestricate. Oranki a fost o mănăstire unde majoritatea călugărilor aveau studii superioa­re. Ultimii ţari ai Rusiei mergeau des pe acolo, de multe ori pentru perioade mai ­lungi. Această mănăstire se afla în deşertul siberian şi, pentru că era foarte izolată de lume, comuniştii au transformat-o în lagăr de exterminare a deţinuţilor politici şi prizonierilor de război. Azi, acolo e iarăşi mănăstire de călugări. Despre un loc asemănător celui de la Oranki, Patriarhul Alexei sunea: “Solovăţul e antimisul Rusiei”.
Ce e Solovăţul?
O insulă în nordul Rusiei, aproape de cercul polar, unde, la fel ca la Oranki, este o mănăstire care în secolul trecut a fost transformată în lagăr.
Spuneaţi de minuni care s-au petrecut la Oranki…
Localnicii povestesc despre o femeie care avea copilul orb şi după ce i-a pus la ochi pământ de pe morminte, copilul a început să vadă. O altă femeie, care suferea de o boală de piele căreia medicii nu-i găseau leac, după ce şi-a pus pământ de pe acele morminte, s-a vindecat…
Ce ne puteţi spune despre troiţa aşezată la Oranki?
A fost confecţionată la Beiuş, din mar­mu­ră neagră. În centrul ei se află un desen reprezentându-L pe Iisus Hristos în spatele unor gratii. De o parte şi alta a ei se află, ca o filă de carte, un text în româneşte şi traducerea lui în rusă: “Aţi suferit, aţi răbdat, aţi plâns şi pentru noi, cei care nu am fost închişi… pentru păcatele noastre. Vă mulţumim”.
Cum aţi dus-o din România, v-a ajutat cineva acolo?
Acolo nu ne-a ajutat nimeni. Totul a fost pregătit de acasă. S-a cărat din Oradea inclusiv balastul, cimentul şi o lopăţică. Fiind deşert, solul e foarte nisipos, uşor de săpat. În timp ce se săpa fundaţia troiţei, s-au găsit fragmente de corp uman, mână, coaste şi coloană vertebrală de culoare maro-gălbuie, asemenea sfintelor moaşte. Am rămas cu toţii surprinşi, dar, în acelaşi timp, nici nu ne miram. Le-am pus într-o pungă şi le-am adus acasă pentru a le arăta şi altora. Dacă la intrarea în Rusia am avut numeroase probleme cu poliţia rutieră, ce găsea mereu motive să amendeze şoferul, de când am avut moaştele la noi nu ne-a mai oprit nimeni. Am venit netulburaţi până acasă. Le-am mascat într-o batistă albă şi le-am dat unor posedaţi să le ţină în mână. Cu toate că nu ştiau ce este înăuntru, cu toţii au spus acelaşi lucru: îi liniştesc şi se simt mai bine avându-le în mână.
În aceste închisori au fost doar ortodocşi?
Au fost şi ortodocşi, şi catolici, şi pro­tes­tanţi, şi necreştini, de toate naţiile şi reli­giile. Cea mai mare jertfă pe care a avut-o creş­tinismul în ultimul mileniu a fost în secolul trecut, iar cei mai mulţi martiri i-a dat Ortodoxia. […] Părintele Dumitru Stăniloae spunea: “Comunismul nu e o ideologie, ci o satanologie”. Aici a fost lupta Bisericii Ortodoxe. La noi, peste 2.000 de preoţi ortodocşi au înfundat închisorile şi lagărele secolului trecut, la Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava, Peripra­va, Baia Sprie şi altele. Aceştia au suferit din motive de credinţă şi nu din motive propriu-zis politice. Dovadă în acest sens sunt moaştele preoţilor ortodocşi, care au trecut prin aceste închisori. Din toţi preoţii care au trecut prin aceste suferinţe, întâlnim Sfinte moaşte doar la preoţii ortodocşi. Am văzut cu ochii mei moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu, din Bucureşti. Sunt întregi, cu carnea şi pielea pe ele, având temperatura unui trup în viaţă. Când am intrat în capelă, am simţit o puternică mireasmă caracteristică sfin­telor moaşte. De altfel, Sf. Sinod i-a des­­chis dosar de canonizare. La Mănăstirea Petru-Vodă, jud. Neamţ, sunt câteva cranii ale unor preoţi ortodocşi de la Aiud. În mausoleul din Aiud sunt rafturi întregi cu moaşte ale deţinuţilor din „Râpa robilor”, din care avem şi noi câteva părticele în racla din bise­rica noastră. Şi exemplele ar putea continua…
Care e motivaţia existenţei sfintelor moaşte?
Acestea se găsesc doar în Ortodoxie, ca urmare a sfinţeniei dobândite în timpul vieţii prin practicarea virtuţilor şi vieţuirea într-o credinţă dreaptă, aşa cum a fost lăsată din timpul Sfinţilor Apostoli.
Ce veţi face cu sfintele moaşte pe care le-aţi adus în ţară?
O părticică din ele le voi pune în racla din biserica noastră. O bucată mai mare o vom trimite la Aiud. Avem şi noi un antimis al României: Aiudul. Voi da câteva şi altor biserici şi mănăstiri din ţară, iar cea mai mare parte din ele am considerat de cuviinţă să le împart preoţilor care au fost în închisori. Cine nu a trecut prin astfel de momente nu înţelege ce a însemnat acest capitol din viaţa lor. Le-am şi dat deja câtorva preoţi. Emoţiile, bucuria care radia din ochii lor nu se poate exprima în cuvinte. Aceştia, cu siguranţă, vor şti să le preţuiască aşa cum se cuvine.