LOADING

Type to search

Câteva gânduri despre călugărie

Câteva gânduri despre călugărie

Share

Rostul spiritual şi-l împlineşte monahismul prin disciplinarea firii după sfaturile evanghelice. Acesta este rostul de căpetenie al monahismului: trăirea creştinismului până la tensiunile desăvârşirii, când existenţa lui Dumnezeu devine un fapt de natura evidenţei absolute. Călugării care realizează monahismul sunt în lume făcliile aprinse ale lui Dumnezeu.
Rânduiala liturgică a tunderii întru monahism (al cărei ceremonial este prezentat sumar în paginile care urmează) are o încărcătură spirituală – dar şi emoţională – unică prin compoziţia sa liturgică. Cântarea „Braţele părinteşti” ne-a pus în faţă realitatea Sfintei Cruci. Aceasta e cea mai puternică chemare ce s-a putut face vreodată oamenilor, căci prin Sfânta Cruce se biruiesc toate. „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi [cu păcatele], şi Eu vă voi odihni pe voi!”. Păcatele, patimile ostenesc şi încarcă, slăbesc şi apasă sufletul în întuneric. Dorul după odihna de acestea este fundamentat în suflet. Acestui dor nimeni şi nimic nu-i poate răspunde pe deplin, decât Iisus. De la El învăţăm smerenia şi primim odihna, adică nepătimirea.
Libertatea conştiinţei e cel mai adânc bun spiritual pe care-l avem la îndemână în viaţă. Acesta este factorul de care Biserica ţine seama, garantând seriozitatea convingerii, alegerii şi statorniciei. Sila împrejurărilor, sila neputinţelor, sila înfrângerilor, dacă nu se vor converti în convingere, nu stau garanţie pentru călugărie. Făgăduinţele călugăriei sunt aşadar pe viaţă – viaţă petrecută într-o mânăstire.
Sfaturile evanghelice prin făgăduinţă solemnă devin porunci. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişează, apără şi întăreşte un asemenea dar. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii şi căpătăm curaj în nevoinţe.
Adevărul este fiinţă vie. Noi însă suntem fiinţă, dar prinsă în amăgiri. Trebuie tăiate amăgirile, ca să fiinţăm în Adevăr, adică în Hristos. El e uşa de la casa Tatălui, iar Duhul e cheia.
Crucea aminteşte de toată lucrarea de mântuire, de umilirile prin care a trecut Iisus nevinovat, de desăvârşita jertfă de Sine. La aceeaşi cale ne făgăduim şi noi, printre ocări şi scuipări, căci noi vrednici suntem de acestea. Jertfa Mântuitorului a dat Crucii putere de alungare a meşteşugirii potrivnice. Crucea este podoaba Bisericii, întărirea credincioşilor şi diavolilor rană.
Călugăria e dătătoare de Har prin Cruce, şterge tot trecutul de păcate, e Taină a Pocăinţei.
Aşa să-ţi fie toate zilele vieţii tale în călugărie, ca ziua cea dintâi. De acum, înfloreşte unde te-a chemat şi te-a sădit Dumnezeu! Amin.