LOADING

Type to search

Ceremonialul tunderii în monahism-Rânduiala shimei sau a chipului celui mic

Ceremonialul tunderii în monahism-Rânduiala shimei sau a chipului celui mic

Share

Există două căi binecuvântate de Dumnezeu pentru împlinirea vieţii creştine: fie calea vieţii feciorelnice, încadrată în rânduiala monahală, fie calea vieţii conjugale, încadrată în rânduiala familială. “Sfinţenia monahală şi sfin­ţenia conjugală sunt cei doi versanţi ai Taborului; şi unul şi celă­lalt au aceeaşi culme: Duhul Sfânt. Cei ce ajung pe culme, pe o cale sau pe cealaltă, intră «în odihna lui Dumnezeu, în bucuria Domnului» – şi aici ambele căi, contradictorii pentru raţiu­nea uma­­­nă, se descoperă pe dinăuntru unite, tainic identice”, spune P. Evdokimov (Taina iubirii).
Ceremonialul bisericesc al însoţirii între bărbat şi femeie ne este îndeobşte familiar, reprezentând calea celor mulţi. Mai puţin cunoscut credinciosului mirean este ceremonialul însoţirii cu Hristos, Mirele ceresc, prin intrarea în cinul monahal, care reprezintă calea celor puţini. Persoana care a hotărât să renunţe la lume şi să-şi închine viaţa lui Hristos trece mai întâi prin rânduiala rasoforiei, ucenicind o vreme ca frate sau soră, apoi primeşte rânduiala shimei sau a chipului celui mic (al mantiei), iar apoi se poate învrednici de primirea shimei celei mari sau a marelui şi îngerescului chip (schimnicia). Prin voturile monahale – ascultarea, fecioria, sărăcia – persoana călugărită se face pe sine, pentru întreaga-i viaţă, dar lui Dumnezeu.
Gradele monahale (conferite numai de către Chiriarh, la recomandarea stareţului/stareţei) sunt, la bărbaţi, monah, ierodiacon, arhidiacon, ieromonah, singhel, protosinghel şi arhimandrit, iar la femei monahie, stareţă fără cruce şi stareţă cu cruce (stavroforă).
Am arătat în anii anteriori, într-un lung serial, care sunt regulile sau rânduielile vieţii monahale. De data aceasta, răspunzând numeroaselor solicitări venite de-a lungul vremii, le înfăţişăm în mare cititorilor noştri, în foto-reportajul care urmează, ceremonialul tradiţional ortodox al tunderii în monahism, mai exact al shimei sau chipului celui mic, care se desfăşoară de obicei seara (sau chiar în miez de noapte), la lumina lumânărilor ţinute aprinse de întreaga asistenţă.
Persoana candidată la călugărie, îmbrăca­tă într-o cămaşă albă, cu picioarele goale şi cu capul descoperit, este purtată spre Sf. Altar de către naşul/naşa de călugărie, care o acoperă protector cu mantia sa. Sosind di­na­intea Altarului, se întinde cu faţa în jos, sub aceeaşi mantie protectoare, depunând ju­rămintele, sub forma unui dialog cu ofi­cian­tul sfintei slujbe. Apoi, ridicându-se în genunchi, la întreita cerere a oficiantului, îi dă acestuia în mână foarfecile aşezate pe Sf. Evanghelie, ca să se facă tunderea (simbol al tăierii legăturilor cu lumea). O dată tuns, omul vechi devine om nou, primind şi un nu­me nou, de călugărie (care cel mai adesea are aceeaşi iniţială cu vechiul nume de botez). Ceremonialul continuă cu primirea pe rând a binecuvântatelor straie şi accesorii monahale (pe fiecare în parte cel ce se îm­bracă le sărută cu evlavie, sărutând şi mâ­na celui de care este îmbrăcat): «haina veseliei» (cămaşa albă cu care s-a înfăţişat deja la altar), paramanul (bucată de pânză brodată, purtată pe spate şi reprezentând patimile Domnului asumate de purtător), crucea mică (pe care o va purta la gât), dulama (tunica lungă), brâul (cureaua), potcapul (scufia : «coiful, nădejdea mântuirii»), rasa («haina mântuirii şi zaua dreptăţii», sandalele, mantia, camilafca (vălul care se pune peste scufie), metaniile, crucea mare (semnificând lepădarea de sine prin luarea crucii întru urmarea lui Hristos) şi făclia (o lumânare aprinsă). Apoi, pe fondul rugăciunii, persoana nou călugărită este purtată în strană de către oficiant.
Din Sf. Scriptură se citeşte Apostolul (Efeseni 6, 10-17 : «Fraţilor, întăriţi-vă întru Dom­nul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu…») şi Evanghelia (Matei 10, 37-38 şi 11, 28-30): «Zis-a Domnul: Cela ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este Mie vrednic; şi cela ce iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este Mie vrednic. Şi cel ce nu va lua crucea sa şi să vie după Mine, nu este Mie vrednic. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară este».
Există tradiţia ca persoana nou călugărită să nu se dezbrace de haine şi să nu se des­prin­dă de sfântul locaş vreme de 5 zile.
Imaginile care urmează, aşezate în succesiunea momentelor ceremoniale, datează din ziua de sâmbătă 24 martie 2007, la pri­vegherea Bunei Vestiri, când la Sf. Mâ­năs­ti­re Christiana din Bucureşti a avut loc ceremonialul tunderii în monahism, prin care rasofora Modesta a devenit monahia Dositeea, şi ceremonialul tunderii în rasoforie, prin care sora Teodora a devenit rasofora Ti­moteea, ambele având ca naşă pe Maica Stareţă Stavroforă Benedicta Chirobocea. Slujba a fost oficiată de P. S. Sebastian Ilfoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului şi duhovnic al Sf. Mânăstiri Chris­tiana. Am reţinut aici, spre vizualizare exemplificativă, numai rânduiala shimei mici, nu şi pe cea, mai simplă, a rasoforiei.