LOADING

Type to search

Harurile lunii lui Florar

Harurile lunii lui Florar

Share

Luna mai, poate cea mai frumoasă lună a pri­măverii, ne aduce, pe lângă abundenţa de flori şi miresme, bucurii ale sufletului care pot fi împărtăşite la orice vârstă. În ce măsură pot fi implicaţi copiii în marile săr­bători ale Ortodoxiei, cât în­ţeleg ei, care sunt etapele din viaţă când apropierea de Biserică se poate face cu spor duhovnicesc, iată tot atâtea întrebări pe care şi le pot pune şi profesorul, dar şi părintele. Comunităţile tra­­­diţionale, în care se mai păs­trează dati­ni­le, ori unde acestea sunt cu dra­goste scoa­se la lumina zi­lei de câte un împătimit în ale etnografiei, participă de obi­cei la aceste momente de praznic, unde, cu mic, cu mare, obştea se adună în jurul Bisericii locului, ori la Sfintele Mânăstiri.
Ce se întâmplă însă în marile aglomerări urbane, unde flacăra credinţei abia mai pâl­pâ­ie dincolo de zidurile biseri­ci­lor, în familii şi în şcoli? Ade­sea, festivis­mul ia locul cre­dinţei, iar manifestările ofi­ciale îm­bra­că la repezeală şi doar de co­nivenţă haina pio­şeniei. Dragostea pentru Dum­ne­zeu nu este însă numai o re­creaţie între alte activităţi. Apro­pierea de Biserică şi de Sfintele Taine se face cel mai bine treptat, de la vârsta cea mai fragedă, când copilul în­ţe­lege cu inima. Încet, încet, el va descoperi frumuseţea icoa­­nelor, blândeţea preotu­lui care îl împărtăşeşte, fio­­­­rul rugăciunii alături de pă­­­rinţi ori de colegi. Marile praznice, cum sunt cele ale lunii mai, devin prilejul unui exerciţiu duhovnicesc, dacă îl putem numi astfel, nu doar pentru copii, şcolari sau preşcolari, ci, poate chiar în primul rând, pentru părinţi, pro­fesori şi clerici. Tactul, blân­deţea, răbdarea, dragostea sunt cheile care le deschid copiilor ochii sufletului.
O importanţă covârşi­toa­­re o au, de asemenea, în­tâlnirile cu marii duhovnici a căror dragoste pentru tânăra generaţie a răzbătut în toate cuvintele adresate aceste­ia. Când, cu pa­tru ani în ur­mă, părintele Gheorghe Calciu‑Du­­mitreasa a vizitat Şcoala “Ana­stasia Popescu”, le-a vor­bit copiilor în felul acela, cald şi parcă şugubăţ, care întinde punţi peste generaţii şi merge direct la inimi. Părintele Calciu s-a mutat însă în Biserica Biruitoare, stingându-se din această viaţă pământească în noiembrie 2006, o dată cu prăznuirea Intrării în Bise­ri­că a Maicii Domnului. Aşa se face că uneia din marile sărbători ale lunii mai i se adaugă comemorarea a şa­se luni de când “s-a luat aceas­tă lumină de la noi”, după cum spune, cu lacrimă în cu­vânt, un alt ziditor de suflete, părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Petru Vodă.
Să-i îndemnăm şi să-i în­drumăm pe cei tineri să nu ocolească în astfel de zile Biserica ori Mânăstirea. Sfânta Liturghie se va dovedi o “lecţie practică” de religie ale cărei roade vor spori în timp.