Harurile lunii lui Florar
Share

Luna mai, poate cea mai frumoasă lună a primăverii, ne aduce, pe lângă abundenţa de flori şi miresme, bucurii ale sufletului care pot fi împărtăşite la orice vârstă. În ce măsură pot fi implicaţi copiii în marile sărbători ale Ortodoxiei, cât înţeleg ei, care sunt etapele din viaţă când apropierea de Biserică se poate face cu spor duhovnicesc, iată tot atâtea întrebări pe care şi le pot pune şi profesorul, dar şi părintele. Comunităţile tradiţionale, în care se mai păstrează datinile, ori unde acestea sunt cu dragoste scoase la lumina zilei de câte un împătimit în ale etnografiei, participă de obicei la aceste momente de praznic, unde, cu mic, cu mare, obştea se adună în jurul Bisericii locului, ori la Sfintele Mânăstiri.
Ce se întâmplă însă în marile aglomerări urbane, unde flacăra credinţei abia mai pâlpâie dincolo de zidurile bisericilor, în familii şi în şcoli? Adesea, festivismul ia locul credinţei, iar manifestările oficiale îmbracă la repezeală şi doar de conivenţă haina pioşeniei. Dragostea pentru Dumnezeu nu este însă numai o recreaţie între alte activităţi. Apropierea de Biserică şi de Sfintele Taine se face cel mai bine treptat, de la vârsta cea mai fragedă, când copilul înţelege cu inima. Încet, încet, el va descoperi frumuseţea icoanelor, blândeţea preotului care îl împărtăşeşte, fiorul rugăciunii alături de părinţi ori de colegi. Marile praznice, cum sunt cele ale lunii mai, devin prilejul unui exerciţiu duhovnicesc, dacă îl putem numi astfel, nu doar pentru copii, şcolari sau preşcolari, ci, poate chiar în primul rând, pentru părinţi, profesori şi clerici. Tactul, blândeţea, răbdarea, dragostea sunt cheile care le deschid copiilor ochii sufletului.
O importanţă covârşitoare o au, de asemenea, întâlnirile cu marii duhovnici a căror dragoste pentru tânăra generaţie a răzbătut în toate cuvintele adresate acesteia. Când, cu patru ani în urmă, părintele Gheorghe Calciu‑Dumitreasa a vizitat Şcoala “Anastasia Popescu”, le-a vorbit copiilor în felul acela, cald şi parcă şugubăţ, care întinde punţi peste generaţii şi merge direct la inimi. Părintele Calciu s-a mutat însă în Biserica Biruitoare, stingându-se din această viaţă pământească în noiembrie 2006, o dată cu prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Aşa se face că uneia din marile sărbători ale lunii mai i se adaugă comemorarea a şase luni de când “s-a luat această lumină de la noi”, după cum spune, cu lacrimă în cuvânt, un alt ziditor de suflete, părintele Iustin, stareţul Mânăstirii Petru Vodă.
Să-i îndemnăm şi să-i îndrumăm pe cei tineri să nu ocolească în astfel de zile Biserica ori Mânăstirea. Sfânta Liturghie se va dovedi o “lecţie practică” de religie ale cărei roade vor spori în timp.