LOADING

Type to search

Iconostasul unicat în Ortodoxia românească

Iconostasul unicat în Ortodoxia românească

Share

De Duminica Tomii paşii ne‑au purtat pe malurile Begăi, la Timişoara. Cu o zi înainte am poposit în Eparhia Mehedinţiului, unde am vizitat mânăstirile Topolniţa şi Mraconia, despre care vom scrie în numărul ­viitor. Dar acum vrem să vă împărtăşim marea bucurie pe care – de fiecare dată neîmpuţinat – ne-o pricinuieşte întâlnirea cu faptele credinţei ­cotidiene din Banat. Şi nu oricum, ci la nivelul cel mai înalt al slujbei arhiereşti, cu ocazia unui eveniment neobişnuit. La noua biserică – monumentală, ­literalmente – cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, din cartierul Dacia, a avut loc sfinţirea unui iconostas unicat, alcătuit numai din vitralii. Cum asta? Citiţi în cele ce urmează.

Zelul antreprenorial al protopopului Timişoarei, părintele Ioan Bude, s-a exprimat plenar în noua biserică, care a umanizat şi îmbisericit totodată arealul unui cvartal de blocuri ceauşiste, în care însă locuiesc dreptmăritori creştini cu viaţă duhovnicească asumată, pe care i‑am văzut adunaţi în număr mare în prima duminică după Paşti. Dar nu numai zelul antreprenorial este pus în lucrare, ci şi efortul liturgic, dublat în mod necesar de cel estetic, din care părintele face mare risipă. Dobândind şi dăruind neîncetat, acest vrednic preot construieşte, slujeşte, învaţă în dreapta şi-n stânga, predică, mângâie – cu alte cuvinte, este un neobosit purtător de Cruce.
Ultima ispravă (fără ghilimele, însă!) este dorinţa şi curajul punerii în operă a unui iconostas unicat, alcătuit numai şi numai din vitralii, care împodobeşte capela de la demisolul marii biserici. Realizată de firma ieşeană Art Georgies (reprezentată la eveniment de d-na Maria Condrea), firmă al cărei suflet artistic este plasticianul Virgil Moraru, catapeteasma reprezintă o soluţie practică şi inedită pentru acest important accesoriu liturgic.
Vitraliile realizate cu măiestrie pun într‑o blajină evidenţă chipurile Mântuitorului şi al Maicii Sale, ale Sfinţilor Nicolae şi Ioan Botezătorul. Lumina care iradiază din feţele sfinţilor, halourile lor incendiate domolit, irizările veşmintelor, ambianţa de culori, toate te transpun în vecinătatea lumii cereşti. Iar dacă ai parte şi de un strop de slujbă, aşa cum am avut noi parte la sfinţire, te poţi considera un creştin fericit.
De aceea, cuvintele Mitropolitului ­Nicolae Corneanu, cuvinte de mulţumire şi apreciere a dublului efort – al părintelui şi al firmei ieşene – au fost pe deplin îndreptăţite. Ca, de altfel, şi lunga şi documentata cuvântare pe care a ţinut-o profesorul Petru Călin de la Caransebeş, care a adus un plus de explicaţie operei artistice vernisate în acea zi.
Noi am părăsit Timişoara cu eterna confirmare că pe tot ceea ce pun mâna bănăţenii se transformă în credinţă curată, îndrăzneaţă în aspiraţii duhovniceşti dar cuminte în inovaţii gratuite.