LOADING

Type to search

Părintele arhimandrit Efrem: „În România vin din dragoste duhovnicească pentru poporul român”

Părintele arhimandrit Efrem: „În România vin din dragoste duhovnicească pentru poporul român”

Share

După cum am anunţat deja în numărul trecut, în ­perioada 28 mai – 6 iunie a.c., părintele stareţ Efrem va face o nouă vizită în ­România.
Marţi 29 mai, Sfinţia Sa va poposi la Bucureşti, pe 30 şi 31 mai la Alba-Iulia, pe 1 iunie la Mânăstirea Bârsana şi în Baia Mare, pe 2 iunie la Mânăstirile Rohia şi Râmeţ, pe 3 iunie la Craiova, pe 4 şi 5 iunie la Mânăstirea ­Tismana, iar miercuri 6 iunie la Timişoara.

Mânăstirea Vatoped a avut până la secularizare o serie de mânăstiri româneşti care i-au fost închinate de-a lungul timpului (metocuri sau metoace, cum li se spunea). Care este poziţia Mânăstirii Vatoped faţă de această problemă?

A ajuns şi la mine vorba că scopul vizitelor mele în România ar fi recuperarea acestor metoace. Eu nu vin în România pentru a lua înapoi metoacele, după cum spun unii, ci vin din dragoste duhovnicească pentru poporul român, şi asta o dovedesc nu vorbele, ci fap­tele mele. Chestiunea metoacelor a fost discutată de chinotita [conducerea] Sfântului Munte şi este numai de competenţa ei. Asta înseamnă că mânăstirile fac ceea ce hotărăşte chinotita şi ce directive primesc de la chinotită. Aşadar prezenţa mea în România nu este un mod ascuns de a încerca redobândirea acestor metoace. Altceva este vizita mea în România, altceva este problema metoacelor.

Când şi ce v-a determinat să deveniţi monah?

Îmi cereţi o spovedanie publică?

Dacă este o întrebare prea personală, putem trece la următoarea…

Nu mă împotrivesc să vă povestesc, dacă vreţi…
Eu purtam o corespondenţă cu Părintele Efrem Katunakiotul înainte de a-l cunoaşte personal. Prima dată când am venit eram student (aveam vreo 19-20 de ani) şi doream foarte mult să îl cunosc pe Părintele Efrem. Am mers deci la Katunakia cu 4 colegi şi ştiţi cât de obositor este de jos din port ca să ajungi până sus, iar noi eram neantrenaţi, neobişnuiţi cu drumul.
Am ajuns în sfârşit cu multă bucurie la uşa chiliei Părintelui Efrem şi ne-a întâm­pinat un monah: „Ce căutaţi pe aici?”. I-am răspuns că vrem să-l vedem pe gheronda [pe părintele stareţ]. „Nu se poate!”, ne-a răspuns pe un ton tăios, „Nu se simte bine!”. Când am auzit răspunsul monahului, aşa m-am întristat şi m-am mâhnit în sufletul meu… Atunci le-am spus prietenilor mei: „O să stăm aici la uşa chiliei, aşa cum scrie la Pateric, până o să ne deschidă. Nu plecăm”. Am stat noi o jumătate de oră, am stat o oră, nu se întâmpla nimic, nu ne băga nimeni în seamă. După vreo oră, vine iarăşi monahul care era acolo şi îl îngrijea pe Părintele Efrem şi ne zice pe un ton ridicat: „V-am spus că părintele este bolnav! Plecaţi, vă rog!”. Noi atunci am spus: „Nu plecăm! Stăm până diseară!”. Atunci monahul s-a dus înăuntru şi se vede că l-a întrebat pe Părintele Efrem, pentru că s-a întors după câteva minute şi a zis: „Părintele Efrem, ceea ce poate să facă pentru voi este, dacă vreţi, să vă scrieţi numele pe o foaie de hârtie şi să mi-o daţi ca să vă facă rugăciune”. Ne-am scris toţi numele de botez pe o foaie, dar eu mi-am trecut şi numele de familie, gândind că, dacă vede tot numele, o să-şi amintească că noi aveam o corespondenţă şi poate mă va chema. Aşa le-am şi spus prietenilor mei: „Staţi aşa, să nu plecăm, că poate vede numele meu şi mă cheamă”.
Am stat o bucată de vreme acolo şi am aşteptat, dar nu s-a mai întâmplat nimic şi începea de-acum să se-nsereze. Ne-am zis: „Ce să facem acum? Trebuie să plecăm. Ne prinde noaptea şi unde să rămânem? Nici apă nu ne-au dat măcar oamenii aştia aici, la chilia lor”. Şi am plecat la Chilia Danieleilor [una din chiliile din apropiere]. Părinţii de acolo ne-au primit cu multă dragoste, mai ales că deja era noapte. Şi cum stăteam noi acolo, vine un mirean şi întreabă: „Este aici unul pe care îl cheamă Vasilios Cutsou?”. Şi părinţii zic: „Să întrebăm”, că nu ne cunoşteau după nume. Şi vine la noi unul din părinţi şi-ntreabă: „E aici vreunul cu numele ăsta, Vasilios Cutsou?”. „Eu sunt!” am răspuns. „Vă cheamă Părintele Efrem Katunakiotul”. Când am auzit, aşa tare m-am bucurat că am alergat într-un suflet de la chilia Danieleilor până la Părintele Efrem. Am ajuns, am intrat şi când l-am văzut mi-a inspirat pe Proorocul Moise, aşa arăta. S-a uitat fix în ochii mei. Nu o să uit niciodată privirea aceea, parcă a intrat în mine cu privirea. Şi dând din cap, cum făcea el când spunea ceva duhovnicesc, proorocesc, îmi spune cu voce groasă: „Tu o să te faci monah şi o să fii în familia noastră duhovnicească!”.

Vă doreaţi lucrul acesta?

Eu, când am auzit, am rămas blocat, pentru că nu aveam în gând să mă fac monah. M-a binecuvântat şi mi-a spus: „Haide, acuma du-te!”. Pe cât m-am bucurat când m-am dus, pe-atât eram de mâhnit la întoarcere. Nici n-am mai putut să dorm. Stăteam şi mă gândeam: „Cum să vin eu să mă fac monah aici, pe stâncile astea? O să mor aici!”.
În sfârşit, plecăm de la Danieli şi mergem la Sfânta Mânăstire Grigoriu. M-a văzut acolo cineva că eram întristat şi m-a întrebat de ce sunt întristat. I-am spus că mi-a zis Părintele Efrem de la Katunakia că o să mă fac monah. Şi atunci mi-a răspuns părintele acela: „A, dacă ţi-a zis Părintele Efrem de la Katunakia că te faci monah, s-a terminat! Aşa o să fie! El are darul înaintevederii, e prooroc!”. Eu când am auzit, mai rău m-am întristat.
M-am dus şi la Mânăstirea Filoteu, după aceea, şi le-am povestit acolo la părinţi despre ce mi-a zis Părintele Efrem, iar ei la fel mi-au zis: “Dacă ţi-a zis Părintele Efrem, s-a terminat, nu există altă şansă!”.
Am plecat din Sfântul Munte şi după câteva luni a început înlăuntrul meu să se aprindă acel dor şi foc de dragoste către mo­nahism. Spuneam rugăciunea lui Iisus, după învăţătura Părintelui Efrem, şi simţeam mare bucurie înlăuntrul meu. Şi această ru­găciune pe care o spuneam înlăuntrul meu, rugăciunea lui Iisus, aşa de multă bucurie îmi aducea în sufletul meu încât acolo, în Atena, unde eram, îmi venea să alerg pe străzi de bucuria pe care o simţeam înlăuntrul meu. Atunci am început să mă rog în mod regulat şi mult. La 2-3 luni veneam la Sfântul Munte. M-a cunoscut mai îndeaproape şi Părintele Efrem de la Katunakia şi m-a şi găzduit acolo, la chilia lui (el în mod rar găzduia la chilia lui), după care m-am legat duhovniceşte de Gheronda Iosif, la care am intrat ucenic. Gheronda Iosif şi Părintele Efrem erau amândoi ucenicii Părintelui Iosif Isihastul şi astfel profeţia Părintelui Efrem că o să fiu monah din familia lor duhovnicească s-a împlinit după 6 ani.

Care a fost cel mai greu moment în viaţa sfinţiei voastre?

Cele mai grele momente au început din ceasul în care am fost ales stareţ. Conducerea duhovnicească a celorlalţi are o soră geamănă care se numeşte „probleme”. Pentru că atunci când cineva vine să se facă monah şi să urmeze lui Dumnezeu are un drum lung de parcurs de la păcătoşenie la sfinţenie. Iar tot acest război al monahului, toate aceste probleme cu care se confruntă pe drumul lui duhovnicesc, toate acestea le poartă pe umerii săi gheronda [părintele stareţ]. Şi toate acestea fac ca, omeneşte vorbind, el să se întristeze pentru moment de povara aceasta. Mie mi-a plăcut mereu ascultarea, simplitatea şi a nu fi cunoscut de nimeni. De ­aceea, de când am devenit stareţ, acest lucru l-am simţit ca pe o povară. Dar îmi amintesc că în ziua în care am fost făcut stareţ, am simţit o putere de sus care m-a întărit şi mă întăreşte şi azi în această ascultare de a conduce suflete spre mântuire.

În România multe mânăstiri au fost redeschise sau chiar nou înfiinţate după Revoluţie. Ca stareţ şi duhovnic, care credeţi că ar fi pericolul de care ar trebui să se fereas­că acestea?

Lipsa unei tradiţii monahale continue îl poate determina pe stareţ sau stareţă să introducă anumite rânduieli după capul său. Acesta este un pericol: de a face fiecare după cum crede în viaţa duhovnicească. Acest pericol se poate depăşi însă prin legătura care există şi care trebuie să existe între oamenii duhovniceşti, părinţii şi maicile stareţe şi Sfântul Munte.

Cum priviţi legătura dintre studiile teologice şi hirononia întru preot sau ieromonah?

Nu există în tradiţia Sfântului Munte o legătură între absolvirea unor studii teologice şi hirotonie. Nu cred că este obligatorie o şcolarizare teologică pentru a deveni ieromonah. Un ieromonah trăieşte într-o mânăstire, iar mânăstirile sunt ele însele nişte universităţi ale pustiului. În şcolile teologice se folosesc ca bază de studiu diverse scrieri ale unor sfinţi care nu au fost învăţaţi din punct de vedere lumesc. Cum spunem noi, „n-au avut şcoală”. Totuşi scrierile lor fac obiectul tezelor de doctorat ale studenţilor. Teologia este o harismă, ea se dă ca un dar al Duhului Sfânt şi adevăratul monah primeşte acest dar al Duhului Sfânt, care îl avanseasză mult mai mult decât l-ar avansa studiile teo­logice. Prin aceasta nu spun că sunt împotriva studiilor. Un monah sau ieromonah, dacă are binecuvântarea părintelui stareţ ca să facă studii teologice, este foarte bine. Dar ca să existe o instituţionalizare a acestei tendinţe de a obliga pe monahi sau ieromonahi să meargă să facă şcoala teologică, eu asta n-am găsit scris nicăieri.

Previous Article