LOADING

Type to search

Cuviosul ­Atanasie Athonitul-5 iulie

Cuviosul ­Atanasie Athonitul-5 iulie

Share

Sfântul Atanasie Athonitul s-a născut în secolul 10 în Trapezund, o cetate port la Marea Neagră din Asia Mică care acum se numeşte Trabzon, undeva nu departe de graniţa de astăzi dintre Turcia şi Georgia. Părinţii săi erau oameni de neam bun şi credincioşi, însă tatăl lui a trecut la Domnul înainte de naşterea pruncului, iar mama a murit şi ea îndată după botez. Din botez pruncul s-a numit Avramie şi, rămânând deci orfan, a fost luat şi crescut de o călugăriţă, de la care a şi deprins de mic rugăciunea şi postul. Pruncul Avramie a dovedit de la început mare dragoste de învăţătură. Murind însă şi călugăriţa ce-i fusese ca a doua mamă, şi rămas iarăşi singur, el îşi dorea nespus să meargă la Constantinopol spre a-şi desăvârşi învăţătura. Dumnezeu a rânduit ca el să fie văzut de un slujitor de la curtea împăratului, care l-a luat cu sine la Bizanţ şi l-a încredinţat unui mare dascăl, spre învăţătura filosofiei.
Ajuns în Constantinopol, Avramie s-a remarcat prin ascuţimea minţii, dar şi prin viaţa ascetică pe care o ducea, îndeosebi prin post şi priveghere. Având prilejul unei călătorii pe Marea Egee, a trecut pe lângă Muntele Athos, ce încă din vremea aceea era loc de sihăstrie pentru mulţi pustnici cu viaţă sfântă. Din clipa aceea i-a venit tânărului Avramie gândul şi dorul de a se retrage în acel loc binecuvântat.
Întors la Constantinopol, sfântul a întîlnit pe cuviosul Mihail Maleinul (894‑961), stareţul Mânăstirii de la Muntele Chimina din Asia Mică, căruia, mărturisindu-se, i-a cerut să-l îmbrace în chipul cel monahicesc. Atunci s-a împrietenit sfântul cu Nichifor, nepotul cuviosului Mihail, cel care mai târziu avea să ajungă vestitul şi temutul împărat Nichifor al II-lea Phocas. Văzându-i râvna şi priceperea, cuviosul Mihail l-a primit pe Avramie în obştea sa şi, fără să-l mai treacă prin încercările de frate, l-a tuns direct monah cu numele de Atanasie, iar mai apoi gândea să-l lase stareţ în locul său. După o vreme, înţelegând gândul cuviosului Mihail, Sfântul Atanasie a fugit în pustia Athosului.
Acolo, Sfântul Pavel Xiropotamitul, unul din cei mai de seamă părinţi ce vieţuiau pe atunci în Munte, cunoscându-l pe Sfântul Atanasie, a zis despre acesta cuvânt proorocesc: „Acest frate care a venit în urma noastră în muntele acesta, cu faptele cele bune este mai înainte decât noi. Deci mai întâi decât noi va fi cu slava în Împărăţia cea cerească, pentru că multora va fi părinte şi povăţuitor spre mântuire”.
În acest timp Nichifor îl căuta pe Sfântul Atanasie peste tot şi, aflându-l, a trimis scrisoare în Athos, rugând părinţii să îl pomenească în rugăciuni şi să-l trimită pe Atanasie la el, ceea ce s-a şi întâmplat. În vremea când Sfântul Atanasie vieţuia încă la Mânăstirea Cuviosului Mihail, Nichifor trecuse o dată în vizită să-şi vadă unchiul. Cu acel prilej, viitorul împărat îi destăinuise Sfântului Atanasie gândul său de a lăsa lumea şi de a se retrage într-o mânăstire, şi acum, când s-au văzut din nou, Sfântul Atanasie l-a mustrat, amintindu-i de făgăduinţa neîmplinită.
Cu siguranţă, influenţa Sfântului Atanasie asupra lui Nichifor a fost mare, căci chiar ca împărat acesta a dus o viaţă ascetică. Cronicile mărturisesc despre Nichifor că se înfrâna de la mâncarea cărnii şi că se nevoia purtând o cămaşă ţesută din păr. Niciodată nu dormea în pat, ci se odihnea pe piei de animale aşternute pe podea şi „nimeni nu putea spune că l-ar fi văzut, nici chiar la vârsta tinereţii, dedându-se desfrâului”. Nichifor a sprijinit cu bani pe Sfântul Atanasie ca să ridice Marea Lavră, dar făgăduinţa cea mare nu şi-a mai împlinit-o, căci valul vieţii l-a luat şi în 963 a ajuns împărat, iar după 6 ani de domnie a fost ucis mişeleşte de unul din generalii săi, Ioan Tzimiskes.
Sfântul Atanasie a vieţuit însă mai departe în Sfântul Munte, dovedindu-şi darul vindecărilor şi al înainte-vederii. Odată, binecuvântând, a prefăcut apa sărată a mării în apă bună de băut şi de multe ori pe mulţi fraţi i-a izbăvit de patimile trupeşti cu care diavolul încerca să-i piardă. Ştim despre Sfântul că întotdeauna a iertat desăvârşit pe toţi care-i greşiseră, şi chiar pe acela care, ispitit de diavol, a vrut să îl ucidă, l-a tăinuit şi l-a sărutat, rugându-se pentru iertarea lui. Pentru aceasta mulţi părinţi cu viaţă sfântă îl căutau şi se strămutau să vieţuiască în mânăstirea sa.
În anul 1000 (sau după alţii 1001) de la Hristos, Domnul a chemat pe Sfântul la Sine, rânduindu-i moarte mărturisitoare. Şi ca să nu socotească cineva trecerea Sfântului pedeapsă de sus sau moarte năprasnică, Dumnezeu i-a descoperit mai înainte sfârşitul, iar Sfântul a vestit despre aceasta pe ucenicul său cel mai apropiat.
Suindu-se, aşadar, Sfântul Atanasie pe schelă împreună cu alţi şase fraţi, ca să cerceteze cupola cea mare a bisericii, s-a surpat aceasta şi toţi şapte au fost îngropaţi sub dărâmături şi au murit. Iar Sfântul a fost dus la mormânt abia a treia zi, ca să vină toţi părinţii din toate părţile Athosului la îngropare. Şi arăta şi a treia zi ca un om care doarme, cu totul neschimbat şi nemirosind deloc. Mai mult decât atât, când a început slujba îngropării, din rana ce Sfântul Atanasie avea la picior a început a curge sânge, spre minunarea tuturor.
Până în ziua de astăzi mormântul Sfântului Atanasie, aşezat într-un paraclis pe latura de nord a bisericii mari, stă neumblat, după porunca lui.