LOADING

Type to search

La Locurele dialogul continuă…

La Locurele dialogul continuă…

Share

Ştiu că nu mă întâlnesc neapărat cu îngeri sau cu sfinţi nesupuşi „că­derii” tot umblând eu după Bă­trâni, dar licăriri ale adevărului vom găsi întotdeauna la înţelepţii noştri părinţi ortodocşi.
Îmi place să-l văd pe părintele Adrian Făgeţeanu fiindcă îmi dau seama că smerenia e o virtute senină, când îl întâlnesc. Aşadar, când pot, îmi caut pricină şi urc la munte…
De data asta am revenit în poiana verde de la Locurele când a apărut şi revista, grijuliu să-i aduc bătrânului şi fotografiile făcute, pentru că-mi dăduse-n grijă să i le pun în mormânt, în caz că trece la cele veşnice între timp şi realizează „octava”…
Gheron Adrian Făgeţeanu (mie-mi pla­ce să-i spun aşa, fiindcă are într‑adevăr aproape 95 de ani) m-a binecuvântat după ce s-a asigurat că sunt cel din Bilca de Bucovina, şi abia apoi m-a invitat la taifas în chilia sa.

– Care parte a vieţii n-aţi mai retrăi-o la fel, părinte, dacă v-ar sta acum în putinţă?

– Ehei, studenţia de la Drept, pe care am trăit-o ca la Heidelberg! Şi asta mai ales când mă gândesc că am fost coleg acolo cu viitorul părinte Gherasim de la Sitaru, care-şi petrecea anii tinereţii în sfinţenie – deci se putea studia şi aşa! Mi-aduc aminte că mai târziu, când am ajuns vecini – la Căldăruşani –, mă lua cu maşina când avea treabă la oraş şi ţin minte că după ce schimbam câteva cuvinte, mereu zicea că-l fură somnul şi că moţăie puţin. De fapt se retrăgea în rugăciunea inimii…Erau oameni frumoşi mai demult… kalos gheron – călugăr bătrân frumos. De fapt, omul ia chipul vieţii pe care o duce. Păcatul întinează acest chip, pe când a-L iubi pe Domnul şi pe aproapele (măcar ca pe tine însuţi!) îl face frumos. Nu te vei mântui singur: roagă-te mult şi pentru ceilalţi. Măcar pentru familia ta, soţia şi copii tăi, dacă pentru străini nu poţi.

– Ştiu că l-aţi cunoscut pe părintele Arsenie Boca. Cum l-aţi perceput, cum era ca om?

– L-am cunoscut pe când eram licean. Îmi vindeam mănuşile şi fularul în talciocul din Cernăuţi, ca să fac rost de bani de bilet de tren, să pot ajunge la Sâmbăta, să-l ascult predicând. Ce să-ţi spun? Întorcea lume la credinţă doar prin cuvânt!

– Părinte, dar cum se face că tocmai aici, la Lainici (Locurele este schit aparţinător de frumoasa mănăstire de pe malul Jiului), v-aţi retras­?

– Păi aici l-am găsit, atunci când mi-a fost greu, pe „omul lui Dumnezeu”, pe părintele Calinic Cărăvan, căruia i-a fost milă de mine fiindcă nu eram în stare să slujesc, pentru că nu puteam sta în picioare, şi mi-a oferit adăpost. Văzându-l pe el, am aflat că nu poţi fi blând decât dacă ai deopotrivă celelalte virtuţi. Iar la Lainici am venit pentru că nu m-a primit stareţul de la Crasna, fiindcă atunci când ieşeai din puşcărie trebuia să te întorci de unde te-au luat, iar pe mine de acolo m-au arestat.

– Dar egumenul de la Crasna de ce nu v-a reprimit în obşte?

– Pentru simplul motiv că au rămas multe după mine şi acum nu mai erau: avusesem veşminte, o întreagă bibliotecă patristică şi, mai ales, o icoană pe care o găsisem ascunsă într-o scorbură de către un pustnic răposat…Deh! Motive lumeşti! Oamenii au mereu nevoie ba de una, ba de alta. Numai Dumnezeu nu are nevoi. Şi de noi dacă are nevoie, nevoia asta e de El aleasă. Iar noi, noi ar trebui să fim răspunsul…

Ajunşi în acest punct al discuţiei, nu-l mai reţin pe gheron Adrian Făgeţeanu. Mereu plec de la el cu câte o învăţătură şi, când o aflu, purced la drum întipărindu‑mi în minte sfatul părintelui. Tot gândindu-mă la ce a spus în urmă, mi-am dat seama că Dumnezeu nu se află în nici o competiţie cu noi: iubirea Lui dăruieşte totul chiar fără a primi nimic!