LOADING

Type to search

Lecţia de firesc de la Galaţi

Lecţia de firesc de la Galaţi

Share

Pe la începutul anilor 90, funcţia de preot consilier cultural eparhial era o enigmă pentru mine. Chiar mă întrebam care poate fi profilul sufletesc şi profesional al unei astfel de persoane. Ei bine, primul consilier în carne şi oase pe care l-am cunoscut a fost părintele Eugen Drăgoi de la Galaţi, care s-a dovedit – în timp – a fi persoana perfect aşezată în această ipostază clericală şi intelectuală. Multe lucruri am învăţat – indirect – de la comportamentul public şi instituţional al acestui preot. Mare şi competentă râvnă în a lumina credincioşii eparhiei cu lumina cărţilor. Un real apostolat al slovei şi-a asumat acest om, a cărui figură este de notorietate în întreaga Biserică Ortodoxă Română. E drept că fără „fitilul” aprins permanent de episcopul său poate că acţiunile sale ar fi fost ceva mai domolite, dar aşa a vrut Pronia să se întâlnească pe malul Dunării aceşti doi făptuitori în Duh, în buchie.

Evident, nu puteam refuza invitaţia pe care am primit-o de a participa la sfinţirea bisericii unde slujeşte, în cartierul Ţiglina II din Galaţi. Cu atât mai mult cu cât ştiam că slujba va fi săvârşită de PS Casian al Dunării de Jos, alături de un numeros sobor de preoţi. Eram, aşadar, ca în familie.
3 iunie – Duminica Tuturor Sfinţilor. Afară sunt peste 30 de grade, cerul e cleştar, florile din curtea vastă colorează şi ele at­mo­sfe­ra. Mii de oameni stau sub soa­rele nemilos, neclintiţi. În faţa intrării mă­reţei biserici, coada frea­mătă. Este şirul nesfârşit de creştini gălăţeni care vor să se închine – în acest mo­ment unic – în sfântul altar, proaspăt sfinţit. Într-un colţ al curţii, sub un umbrar, liturghia arhierească îşi deapănă rugăciunile şi cântările. Pentru cine a participat la astfel de evenimente, lucrurile sunt cunoscute, aproape, de dinainte: cântări în difuzoare, freamăt omenesc, lumânări aprinse peste tot, îngenunchieri, copii jucându-se pe margini, presă, comerţ pe flancuri, jandarmi ceva mai politicoşi. Da, dar sărbătoarea de la Galaţi avea un aer aparte, prin perfecţiunea lucrării. Atât a celei din piatră – care este, incontestabil, o realizare de excepţie! – cât şi a celei din duh. Mărturisesc că arareori am asistat la o astfel de slujbă… voioasă, degajată, prietenoasă (dacă îmi este îngăduit termenul). Nimic din rigiditatea, din crisparea, din stresul care însoţesc uneori astfel de evenimente (evident, din dorinţa legitimă de a ieşi totul „ca la carte”). Aici, la Galaţi, cu toţii erau stăpâni pe situaţie, cu toţii erau împreună, cu toţii participau în mod egal la sărbătoare. Sub acest aspect, a fost chiar o lecţie de firesc, dată în porţii mari, pentru toată lumea.
Despre biserica-mireasă – subiectul principal al acelei adunări – ce se poa­te spune? A fost începută în 1995, atunci când la 2 martie vlădica punea piatra de temelie pe un teren atribuit de Prefectură cu un an înainte, în suprafaţă de aprox. 2000 mp (între timp a mai crescut puţin). Povestea parohiei începe însă în 1990, când în Ţiglina II se constituie această comunitate duhovnicească, prin împărţirea unei parohii-mamut. Locul atribuit construirii unei capele a fost, iniţial, la intersecţia a două străzi, pe un spaţiu verde. Acolo, în acea capelă din lemn (ridicată în numai 4 luni, cu oameni care dormeau sub cerul liber, lângă materialele de construcţie neîngrădite; aşa se construieşte Cerul pe pământ: cu veghe, cu nesomn şi trudă), l-am cunoscut în 1991 pe părintele Eugen Drăgoi. Chiar m-a mirat atunci precaritatea acelei zidiri, raportată la anvergura personajului din faţa mea. Aşa am aflat că, de fapt, suntem doar în antecamera Raiului, iar biserica mare se va construi la o aruncătură de băţ.
Proiectul a fost întocmit de arhitectul Ioan Mohor (1910-1999), iar hramul este unul dublu: Înălţarea Domnului şi Sf. Ier. Alexandru. La lucrări au luat parte cu entuziasm, dar mai ales cu pricepere, inginerii Ioan Trefenciuc (considerat mare ctitor al bisericii, mutat între timp la Domnul) şi Mihai Enea.
De un număr de ani, paroh este părintele Costel Bălan, ajutat de confraţii Eugen Drăgoi şi Florin Drăgoi. La subsolul aşezământului funcţionează de ceva vreme o cantină, care împarte mâncare pentru 60-100 de persoane defavorizate. De fapt, chiar după slujbă a fost sfinţit locul unde se va ridica, separat, această cantină socială. În aceeaşi ordine firească, preoţii nu au făcut numai promisiuni, ci au trecut concret la împărţirea pachetelor cu mâncare celor care au participat la eveniment, realizând în acest fel, aproape pentru toată lumea, agapa frăţească de la final. Evident, starostele acţiunii a fost nimeni altul decât episcopul Dunării de Jos. Cu mâna lui a împărţit sute de pachete, şi când acestea s-au terminat, a dăruit iconiţe sfinţite. Aşadar, oamenii nu au plecat cu mâna goală, cât despre suflet – ce-ar mai fi de spus? Mulţumirea se citea pe feţele lor, iar pe chipul preoţilor o binecuvântată osteneală. Cât despre noi, am părăsit Galaţiul cu zeci de poze şi cu încredinţarea că am fost martorii unei reuşite de excepţie a întregii eclezii româneşti. Acolo va fi mărturisit Hristos, acolo se vor boteza copii, acolo vor fi prohodiţi creştinii, acolo se vor primeni sufletele prin baia mărturisirii…