LOADING

Type to search

Părintele arhimandrit Efrem: „Noi, în Sfântul Munte, ne rugăm pentru fraţii noştri români”

Părintele arhimandrit Efrem: „Noi, în Sfântul Munte, ne rugăm pentru fraţii noştri români”

Share

Cum vedeţi încercarea de acreditare a ideii de „Biserici surori” pentru Biserica Ortodoxă şi catolicism?

Biserica este una singură. Prin „Bise­rici surori” înţelegem Bisericile ortodoxe locale, cum sunt Biserica Ortodoxă Română, cea Grea­că, cea Rusă, Patriarhia Ecumenică ş.a.m.d. ale Uneia Sfinte Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici. Aşadar, catolicismul nu putem să îl numim Biserică. Biserica este numai una, nu putem să avem două „Biserici”.

Spuneţi-ne ceva despre greco-catolicism şi uniaţie.

Uniţii (greco-catolicii) sunt catolici. Catolicii au urmărit într-un mod viclean ca prin aşa‑numita „unire” să atragă membri. Uniţii au slujbe ortodoxe, poartă veşminte ortodoxe, dar sunt catolici, iar această „unire” este cea mai limpede dovadă că romano-catolicii nu doresc sincer unirea cu Biserica Ortodoxă, ci au ca scop răspândirea catolicismului prin mijloace viclene.
Îmi amintesc că Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartholomeu I al Constantinopolului, i-a spus Papei Ioan Paul al II-lea că nu se poate vorbi despre o unire între Biserica Ortodoxă şi catolicism atâta timp cât există acestă viclenie numită „uniaţie”.

Ce puteţi să ne spuneţi despre yoga?

Yoga este o rătăcire, pentru că îşi propune să îl ajute pe om să îşi găsească echilibrul interior prin metode pământeşti. Ortodoxia însă îl ajută pe om să îşi găsească echilibrul interior prin împărtăşirea lui cu energiile necreate. Pentru Ortodoxie, yoga este o mare prostie, o utopie. Ea nu dă omului adevărata împărtăşire cu Dumnezeu.

Spuneţi-ne un cuvânt despre calendar şi stilul vechi şi cel nou.

Nişte circumstanţe nu tocmai bune au adus existenţa a două calendare astăzi în Biserică. Iar atunci când s-a introdus calendarul nou în Grecia, de exemplu, deoarece s-a făcut fără catehizarea poporului, mulţi au reacţionat împotrivă şi au rămas cu calendarul cel ­vechi, făcând schismă în Biserică. Dacă s-ar fi procedat mai prudent atunci când s-a introdus noul calendar şi s-ar fi explicat lucrurile mai pe larg, nu ar fi existat această schismă. Vedeţi Biserica Rusiei ţine calendarul vechi, la fel şi Biserica Serbiei şi Sfântul Munte. România însă ţine calendarul nou, Grecia tot calendarul nou, şi totuşi Bisericile sunt în comuniune. Nu are importanţă data la care sărbătorim un anumit sfânt, ci cum îl sărbătorim.

Care sunt riscurile implicării clericului şi familiei sale în viaţa politică ?

Clericul care se va implica în viaţa politică va fi susţinătorul unui anumit partid. Partid însemnează „parte” (şi în limba greacă komma – partid politic, vine de la kommati – parte). Deci atunci când clericul o să fie într-un partid, nu va mai fi al tuturor, ci numai al celor din par­tidul său. Clericul trebuie să fie un părinte pentru toţi.
Nu înseamnă că nu ne interesează buna desfăşurare a vieţii politice şi economice. Noi ca Biserică putem să sprijinim, să aju­tăm în viaţa lor politică, socială anumite per­soane care sunt creştini adevăraţi, dar ca un cleric să se implice în viaţa politică în sensul de a-şi face un partid sau de a deveni membru al unui partid, aşa ceva este de neconceput. Am avut aici în Grecia un partid zis creştin‑democrat. Acest partid nu a avut succes, pentru că îşi propunea să reprezinte pe credincioşii creş­tini ca partid şi îmi amintesc ca părintele Teoclit Dionisiatul şi alţi oameni virtuoşi s-au opus de la început ideii, pentru că creştinii nu pot fi reprezentaţi de un partid politic. Le spunea părintele Teoclit că Biserica poate să ajute anumite persoane politice creştine, însă Biserica nu poate să fie în spatele unor partide politice, pentru că atunci ea însăşi s‑ar transforma într-un partid, iar ea, Biserica, este Universală.

În România au apărut multe produse foarte gustoase care se zic totuşi „de post”. De exemplu produsele din soia care au gust de carne sau dulciurile de

post. Cât de mult postim cu acest fel de mâncăruri de post?
Nu respingem aceste produse, care sunt de post, într-adevăr, dar omul care vrea să ducă o viaţă mai ascetică se va înfrâna după măsura ascezei pe care şi-o doreşte.

Care este deosebirea dintre sentimentalism şi dragoste curată?

Sentimentalismul este ceva care ţine de uman, în timp ce dragostea este un lucru du­hovnicesc, o roadă a Duhului Sfânt. După cum Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Ieşi din pământul tău şi din neamul tău”, aşa şi mo­nahul prin lepădarea de lume calcă şi respinge sentimentalismul. Vedeţi, de aceea în mânăstire monahii sunt învăţaţi să fie între ei nu prieteni, ci fraţi.

Care este diferenţa dintre credinţă şi superstiţie?

Superstiţia este o credinţă greşită, bolna­vă. În credinţa curată nu există nici un fel de urmă de superstiţie. Odată eram în avion şi mergeam de la Salonic la Atena. A venit la mine o însoţitoare de bord şi mi-a spus: „Părinte nu cumva aveţi un metanier să îmi daţi?”. „Da, am, dar pentru ce îl vrei? Ce o să faci cu el?”. Am întrebat-o asta ca să văd ce fel de credinţă are. „Îl vreau ca să îmi poarte noroc!”. Aşa mi-am dat seama că nu are o credinţă adevărată pentru că ar fi trebuit să-mi spună că metanierul îl vrea ca să se roage.

Care este diferenţa între tradiţia Bisericii şi obiceiurile populare?

Când spunem tradiţia Bisericii, înţelegem prin asta modul şi tehnica sfinţirii, în timp ce obiceiurile populare sunt simple obiceiuri şi datini ale poporului. Dacă aceste obiceiuri populare au intrat în Biserică, în sensul că Biserica le-a preluat, dându-le un sens duhovnicesc, asta este un lucru bun. Dar atunci când ele sunt în afara Bisericii, le respectăm ca simple datini populare.

Care este diferenţa între iubirea de neam şi filetism?

Iubirea de neam şi filetismul sunt două lucruri diferite. A-ţi iubi poporul este un lucru bun, însă acela care îşi vede propriul popor mai sus decât pe ceilalţi creştini este filetist.
Iată, eu sunt originar din Cipru. Compa­trioţii mei mă cheamă să le ţin cuvânt de folos, însă dacă eu, ducându-mă acolo, cei din Cipru ocupă în inima mea un loc mai înalt decât ceilalţi creştini, asta ar fi filetism. Dacă aş îndemna ciprioţii să fie împotriva celorlalţi creştini ortodocşi (români, ruşi, bulgari) sau să se considere mai vrednici decât ei, asta ar fi tot filetism. Considerând pe toţi creştinii, fie ciprioţi, fie de alte neamuri, la acelaşi nivel, asta este o lucrare duhovnicească.

Aţi vorbit la masă despre înlănţuirea virtuţilor…

Cu adevărat, virtuţile sunt ca un lanţ, pen­tru că nu poţi să separi o virtute de alta. Nu poţi să separi ascultarea de dragoste, nici dra­gostea de smerenie, nici smerenia de blân­deţe. Nu poţi să separi nevoinţa de duhul de jertfă pe care trebuie să-l aibă creştinul, pentru că toate virtuţile merg împreună, aşa cum şi răutăţile se înlănţuiesc. Nu poţi să dezlegi părerea de sine de mândrie, nici mânia de ego­ism, toate sunt înlănţuite: şi virtuţile, şi răutăţile.

Care este hotarul ascultării? Adică până unde merge ascultarea într-o mânăstire?

Până la moarte. La tunderea în monahism se întreabă: „Vei face ascultare de părintele stareţ şi toată frăţia în Hristos până la moarte?”. Şi răspunsul este: „Da, cu ajutorul lui Dum­nezeu, sfinţite părinte!”.

Vă mai rog de un cuvânt părintesc către un tânăr care ar vrea să îmbrăţişeze viaţa monahală.

Să-şi întrebe bine inima şi, dacă într-ade­văr înţelege şi vede că îl atrage această viaţă monahală, atunci, neuitându-se la lacrimile mamei, ale tatălui şi celorlalţi din jurul său, să Îl urmeze pe Hristos cu tot sufletul lui şi să considere această chemare pe care i-o face harul drept cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu.

Unui monah ce cuvânt îi adresaţi?

Dumnezeu îi va vorbi prin părintele lui stareţ. De aceea să facă ascultare cu devotament şi să încerce din toate puterile să omoare omul cel vechi dimpreună cu toate patimile şi cu dorinţele lui.

Care ar fi cuvântul pe care l-aţi adresa unui alt stareţ de mânăstire?

Să se roage mult Maicii Domnului, care este Maica lui Hristos Dumnezeu şi Maica tuturor monahilor în general şi a aghioriţilor în special, să îi dea putere şi înţelepciune în toate şi să nu uite niciodată de greaua ascultare pe care o are, de marea răspundere pe care o are, şi că ascultarea aceasta a lui este atât de grea deoarece sufletele pe care i le-a încredinţat Dumnezeu nu i le-a încredinţat să le conducă numai spre mântuire, ci spre desăvârşire.

Şi un cuvânt de încheiere către cititorii revistei…

Noi aici, în Sfântul Munte, ne rugăm pentru fraţii noştri români, suferim împreună cu ei, cunoaştem multe din problemele lor şi îi cerem lui Dumnezeu ca toţi să ne mântuim şi să ne regăsim în împărăţia Lui.