LOADING

Type to search

Lumina necreată(2)

Lumina necreată(2)

Share

„Dumnezeu este lumină” (I In. 1, 5), El Se „îmbracă cu lumina ca şi cu o haină” (Ps. 103, 2), „locuieşte întru lumină neapropiată” (I Tim. 6, 16). Mântuitorul Hristos este „Lumina lumii” (In. 8, 12) şi „Lumină spre luminarea neamurilor” (Lc. 2, 32). Dacă lumina naturală este fundamentală vieţii trupeşti, vederea luminii necreate constituie esenţa vieţii duhovniceşti. Lumina contemplată de sfinţi în viziunile lor reprezintă strălucirea slavei dumnezeieşti, a energiilor Sale necreate. Participând la viaţa dumnezeiască, împărtăşindu-se de har, sfinţii devin la rândul lor lumină, căci, după cum spune Sf. Vasile cel Mare, „apropiindu‑se de lumină, sufletul se transformă şi el în lumină”…

Mandorla (slavă, de la ital. mandorla-migdală) este un atribut specific al Mântuitorului Hristos, simbolizând prezenţa Dumnezeirii şi apare în mari compoziţii, precum: Schimbarea la Faţă, Pogorârea la Iad, Înălţarea Domnului, Adormirea Maicii Domnului, Judecata de Apoi, Îngerul de Mare Sfat, Hristos în slavă, înconjurat de simbolurile celor patru evanghelişti. Mandorla reprezintă un degradeu cromatic în nuanţe concentrice, de regulă gri-albăstrui, situat în jurul întregului personaj. Pornind de la cercul exterior, lumina devine tot mai întunecată, ajungând în centrul mandorlei la o nuanţă de albastru închis. Este astfel ilustrată plastic celebra expresie a Sf. Dionisie Areopagitul, „întunericul supraluminos” al lui Dumnezeu, din care izvorăşte lumina ce se împărtăşeşte creaturilor. Se pot distinge diverse forme ale mandorlei: circulară, numită cearcăn (lat. circinus), elipsă verticală, romboidală, stea cu şase sau opt colţuri. Aceste forme se pot combina între ele şi li se pot adăuga raze convergente sau divergente. În anumite reprezentări mandorla (de regulă circulară) este asociată cu reprezentarea curcubeului, semn al legământului şi al păcii (Fac. 9,12,16; Iez. 1,28), pe care stă Mântuitorul Hristos. Ca şi aureola, mandorla nu este o creaţie specific creştină, ci ea apare sub forma unei lumini radiante în reprezentările zeităţilor mesopotamiene, apoi în arta elenistică şi romană, fiind preluată şi de arta creştină, începând cu sec. 5.
În anumite scene, precum BunaVestire, Botezul Domnului, Naşterea Domnului etc., apare redat, în partea superioară a compoziţiei, un semicerc sau sfert de cerc, realizat dintr-un degra­deu cromatic ca şi mandor­la (simbolizând slava dum­ne­zeiască), de unde iese Mâna lui Dumnezeu din ca­re c­o­boa­ră trei raze luminoa­se asupra personajului central (Maica Domnului sau Mântuitorul Hristos). În alte reprezentări (Schimbarea la Faţă, Pogorârea la Iad, Duminica Tomii, Adormirea Maicii Domnului etc.) Mântuitorul Hristos apare înfăţişat în veşminte aurii sau albe. Albul veşmintelor, folosit şi în reprezentarea îngerilor, semnifică originea cerească a personajului, curăţia, nestricăciunea, sfinţenia, desăvârşirea sa. Mai pot fi menţionate şi alte forme de redare a luminii dumnezeieşti în icoană, precum: limbile de foc din scena Cincizecimii, focul Judecăţii de Apoi sau Tronul Hetimasiei (Tronul Judecăţii, pregătit pentru A Doua Venire a lui Hristos – cf. Ps. 9,7,8; Apoc. 20,11).
În cazul icoanei ortodoxe se remarcă lipsa umbrelor, deoarece nu există vreo sursă de lumină exterioară, ci lumina iradiază din interiorul personajelor, spre închinător, determinându-l să se deschidă către lumea cerească, la acest lucru contribuind de asemenea perspectiva inversă a icoanei şi dinamica personajelor. Această lumină este prezentă pretutindeni în icoană: pe veşmintele personajelor, pe accesoriile acestora (mânecuţe, ornamente, încălţăminte etc.), pe arhitecturi, pe elementele de peisaj. Ea este redată utilizând diferite mijloace tehnice, precum: transparenţa stratului pictural, glasiurile, culoarea albă sau aurul lichid. Strălucirea luminii este subliniată şi prin prezenţa anumitor motive decorative sugerând aurul sau pietrele preţioase (pe coroanele personajelor, pe coperta Evangheliilor etc.), a căror semnificaţie este dublată în epocile târzii ale artei bizantine prin prezenţa ferecăturilor, a bijuteriilor şi a pietrelor preţioase aplicate peste icoane.

Materiale şi procedee tehnice folosite

Aurirea sau poleirea, executată înaintea începerii picturii propriu-zise, constă în acoperirea unor suprafeţe (aureole, fonduri, veşminte etc.) dintr-o compoziţie sau dintr-un portret, fie cu o folie (foiţă) laminată de aur sau argint (cca. 1000 buc./mm grosime), fie cu aurul pulbere sau colidal, obţinut prin mojararea foiţelor de aur în miere de albine sau gumă arabică. Există două tipuri distincte de aurire: unul urmat de lustruire, utilizând poliment sau ambol (folosit în poleirea panourilor de lemn şi conţinând ca element specific bolusul, o argilă roşiatică) şi altul fără lustruire, folosind mordant sau mixtion (utilizat în poleirea suporturilor de pânză, lemn etc. şi conţinând ca element specific uleiul de in). În cazul icoanelor pe sticlă se utiliza pentru aurire, în vechime, ca adeziv ilinocopia (zeama de usturoi ş.a.), iar în cazul picturii în frescă se folosea mixtion sau un adeziv numit gulifarbă, conţinând în principal ulei de in şi un pigment ocru. După prepararea şi lustruirea panoului se execută desenul, se aplică un strat de bolus sau pigment ocru‑galben, care „încălzeşte” culoarea aurului, iar în final, după aplicarea şi uscarea adezivului, se fixează foiţa, într-o cameră fără curenţi de aer sau praf. Aceasta se taie în prealabil la dimensiunile dorite, pe o perniţă de piele moale (de căprioară), cu un cuţit ascuţit (cu tăiş pe ambele părţi), fragmentele fiind aplicate pe suprafeţele respective cu ajutorul unei pensule late din păr de veveriţă, presând apoi zona poleită, care se protejează aplicând un strat subţire de lac (shellack). Aurirea cu poliment este urmată de lustruire, efectuată cu ajutorul unei pietre de agat sau a unui dinte de animal carnivor (de regulă de lup), care conferă foiţei o strălucire remarcabilă. Imitaţia auririi se realizează fie folosind în locul foiţei de aur un aliaj numit shlackmetal, fie acoperind foiţa de argint sau staniol cu un lac galben transparent, care-i conferă o nuanţă aurie.