LOADING

Type to search

Ortodoxia pe internet

Ortodoxia pe internet

Share

Înmulţirea şi extinderea site-urilor ortodoxe pe internet, precum şi repetatele solicitări ale cititorilor dornici de o bună îndrumare, ne-au determinat ca, începând din acest număr, să includem în revista noastră un ghid al portalurilor, site-urilor şi forum-urilor ortodoxe româneşti (şi nu numai), încredinţaţi că buna credinţă se va pricepe să utilizeze înţelept şi chiar „exorcizator“ sursele de informare şi dialog on-line.

www.crestinortodox.ro
Este portalul creştin-ortodox cel mai bine cunoscut şi mai larg folosit în România ultimilor ani. Întemeiat cu larga contribuţie a revistei noastre (prezentă în mai toate compartimentele cu texte şi imagini ce-şi păstrează actualitatea), portalul ocupă astăzi locul 1 în topul site-urilor de „Spiritualitate“ şi locul 227 (la 15 august a. c.) în topul general al site-urilor din România, având deja peste 100000 de vizitatori lunar (numărul record de vizitatori într-o singură zi a fost atins pe 24.12.2006: 11967).
Portalul oferă Biblia on-line, calendarul ortodox, rugăciuni, învăţături de credinţă (inclusiv înregistrări audio de predici şi cântări bisericeşti), ştiri, informaţii şi dez­bateri la zi din viaţa religioasă, precum şi frumoase galerii de imagini
(biserici, mânăstiri, duhovnici, icoane,
cărţi de profil etc.).
www.patriarhia.ro
Este site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Române, cu peste 20000 de vizitatori lunar (numărul record de vizitatori într-o singură zi: 3396, pe 31.07.2007). Cei dornici de o informare sigură asupra structurilor şi rânduielilor bisericeşti au astfel la îndemână un mijloc de informare şi orientare corectă, în orice clipă recomandabil în raport cu presa curentă (cotidiene, periodice, posturi de radio şi televiziune), ce adeseori prezintă treburile bisericeşti tendenţios sau neavizat, producând destulă derută în opinia publică.
Site-ul Patriarhiei Române oferă prezentări generale ale B.O.R. în mai multe limbi, ştiri şi informaţii de actualitate imediată, lămuriri asupra istoricului, organizării, administraţiei sau publicaţiilor bisericeşti (în contextul actual, pe cât de „fierbinte“, pe atât de confuz, poate fi consultat cu folos, printr-un simplu click, şi un extras din statutul B.O.R. privitor la alegerea Patriarhului), precum şi un bogat material fotografic, de cea mai bună calitate.

Previous Article
Next Article