LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfântul Banatului

Share

În cultul creştin public şi particular, rugăciunile închinate sfinţilor au un loc aparte. Martirii, cuvioşii, pustnicii, sfinţii ierarhi, mărturisitorii şi toţi cei care şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu prin sfinţenie sunt mijlocitori între Biserica pământească luptătoare şi ce­reasca Biserică triumfătoare, mijlocitorii oamenilor către Dumnezeu.

Bănăţenii au avut dinotdeauna un deosebit respect şi multă evlavie faţă de Sfântul Prooroc Ilie, pe care îl prăznuiesc trei zile: pe 20 iulie, pe 21 iulie (când, spun ei, o cinstesc pe sora acestuia Lia) şi pe 22 iulie (când serbează Opârlia). Cele două vârfuri montane care străjuiesc Banatul, Muntele Mic şi Muntele Semenic, au câte un schit cu hramul Sfântul Ilie. Şi pentru curăţia dragostei lor către Sfântul Ilie, Dumnezeu le-a dat bănăţenilor un ocrotitor aidoma acestuia, rugător pentru ploaie şi apărător de foc: Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş.
Biserica Ortodoxă are în sinaxarele sale sfinţi cu prăznuire generală, dar şi sfinţi locali, sărbătoriţi şi cinstiţi mai cu seamă în locurile unde şi-au petrecut viaţa sau unde si-au început veşnica petrecere cu Dumnezeu. Pentru Biserica Ortodoxă Română, sfinţii români sunt garantul continuităţii creştine pe pământul românesc. Ei sunt cei care vorbesc despre creştinismul bimilenar al românilor, cei care ne-au construit mănăstirile şi ne-au zidit evlavia şi credinţa. Fie că au fost de neam român, fie că au avut rosturi pe pământ românesc, sfinţii patriei noastre trebuie veneraţi cum se cuvine.
Ca semn al evlaviei şi preţuirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, PS Lucian al Caransebeşului a scris o lucrare despre viaţa sfântului bănăţean, pe care a publicat-o în anul 2006 şi despre care ne-a spus: „Între aceştia, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timişoarei (1650-1653, †1656), aromân de origine şi arhiereu al lui Dumnezeu în Banat. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor în 1950, iar în 1956, în cadrul unor manifestări solemne, s-a proclamat, în cetatea Timişoarei, canonizarea Sfântului. Şi pentru că anul acesta se împlinesc prin bunăvoinţa lui Dumnezeu 350 de ani de la trecerea în veşnicie şi 50 de ani de la canonizarea Sfântului Iosif, am considerat necesară tipărirea unei cărţi care să ne amintească de viaţa şi faptele sale minunate. Fără pretenţia de a aduce mare noutate în istoriografia închinată Sfântului Iosif, am încercat să arăt contextul religios şi istoric la venirea mitropolitului, am îndreptat textul referitor la viaţa sfântului şi l-am adăugit cu date, am adus în amintire canonizarea sa solemnă şi am pomenit despre evenimentele petrecute în Eparhia Caransebeşului la Praznicul Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş din anul jubiliar 2006, adică aducerea unei părticele din moaştele Sfântului Iosif – Ocrotitorului Banatului – şi depunerea lor la biserica ce-i poartă numele din Caransebeş. Slujba şi acatistul sfântului pomenit sunt de asemenea cuprinse în această carte. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile Ierahului său Iosif să reverse darurile Sale peste ţara Banatului şi peste credincioşii ce i se închină cu credinţă şi dragoste”.
Şi pentru ca bucuria să fie deplină, PS Lucian a cerut şi a primit de la ÎPS Dr. Nicolae, Mitropolitul Banatului, o părticică din moaştele Sfântului Iosif pentru Biserica Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş din Caransebeş, moaşte aşezate cu cinste şi evlavie de către părintele protopop Liviu Mihai Drăgan, în ziua de 17 septembrie 2006, când s-a serbat hramul acestei ­parohii.
Dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe din Banat se ridică personalitatea luminoasă şi încununată de aureola sfinţeniei a Sfântului Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei şi a toată Ţara Banatului, „podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor patimilor, izbăvirea credincioşilor, lauda prea frumoasă a Timişoarei“, cum îl numeşte Acatistul închinat lui.
Din viaţa şi faptele sale cunoaştem prea puţin încă, dar suficient pentru ca să ne dăm seama de călugărul neprihănit care şi-a dat toată viaţa lui Hristos şi Bisericii. De aceea s-a bucurat încă din timpul vieţii de aureola sfinţeniei, având darul facerii de minuni şi întărind în dreapta credinţă pe strămoşii acestor meleaguri. Ştim despre el că s-a călugărit de tânăr, a parcurs toate treptele slujirii în Biserică, până ce a fost ales Mitropolit al Timişoarei, păstorind între anii 1650‑1653. De aici s-a retras de bună voie la Mănăstirea Partoş, unde a mai trăit câţiva ani, după care s-a mutat la veşnicele locaşuri. Lespedea care-i acoperea mormântul a fost identificată la începutul secolului trecut, având următoarea inscripţie: „Prea Sfinţitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timişoarei“.
Drept mărturie asupra sfinţeniei lui avem o însemnare de pe un Minei slavon din 1529: „Această carte este a Mitropolitului Kir Iosif al Timişoarei la anul 1655… care de bună voie a părăsit eparhia, retrăgându-se la Mănăstirea Partoş, unde a trăit câţiva ani şi apoi s-a mutat la viaţa veşnică, unde se odihnesc sfinţii“. În anul 1929 preotul Bizerea scria că „încă de pe când trăia se bucura de faima unui adevărat sfânt, iar după moarte a lăsat în popor şi între călugări amintirea unui Sfânt adevărat“. La 1749 un anume Peici, „hagiu“ la Ierusalim, donează înainte de plecare mănăstirii de la Partoş o Evanghelie pe care scrie: „Această sfântă carte, aşa-numită Evanghelie, o depun eu, păcătosul robul lui Dumnezeu Hagi Peici, la Mănăstirea Partoş, unde este aşezat trupul Sfântului vlădică Iosif, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, pentru binele nostru şi călătoria fericită spre marea cetate Ierusalim“.
Tradiţia mai spune că fiica judelui Timişoarei, Marcu Muţiu, s-a vindecat de boală la mormântul sfântului şi drept mulţumire tatăl va construi lângă biserica de lemn una din piatră, în stil baroc, care există şi astăzi.
Din anul 1782 avem păstrată icoana Sfântului Iosif cel Nou pictată de preotul Ştefan Bogoslovici la cererea protopopului Jebelului, Ioan Şuboni, care a donat-o mănăstirii, spre a fi aşezată deasupra mormântului
La 28 februarie 1950 Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş şi strămutarea moaştelor sale din biserica Mănăstirii Partoş în Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Canonizarea solemnă a avut loc în zilele de 6‑7 octombrie 1956 la Timişoara. De atunci şi până astăzi moaştele Sfântului Iosif odihnesc în dreapta pronaosului catedralei, în raclă din lemn de palisandru, tisă şi lămâi, frumos sculptată.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *