LOADING

Type to search

Prodromiţii

Prodromiţii

Share

Am fost deseori învinuit că sunt „prodromit”. Însă eu, când mă duc la Prodromu, mă duc să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Acolo reuşesc eu cel mai bine să desluşesc chipul lui Dumnezeu în fiecare om. Pentru aceasta, ori de câte ori m‑ajută Maica Domnului să ajung în Athos, negreşit ajung şi la Prodromu. Aş putea scrie despre mulţi monahi prodromiţi, poate fiindcă s‑ar zice că îi cunosc mai bine. Însă nu am binecuvântare, iar de aş cere‑o părintelui stareţ, avva Petroniu, ştiu dinainte răspunsul. Să‑i dea Dumnezeu sănătate şi tărie în credinţă, pentru lucrarea pe care a desăvârşit‑o în Prodromu!
Se spune că nevoinţa la pustie este foarte mare şi puţini sunt cei care se încumetă, mai puţini sunt cei ce primesc binecuvântare să plece la hesychia şi chiar mai puţini sunt cei care nu cad în singurătate. Se mai spune şi că prodromiţii sunt cei care pot rezista cel mai bine la pustie. Cine rezistă vieţii aspre impuse de gheronda la Prodromu, acela poate să se nevoiască apoi oriunde! Nevoinţele sunt aspre pentru toţi, fără osebire, începând cu exemplul personal al stareţului. Căci nu atât dogmatica părintelui Petroniu, cât viaţa şi duhul lui au apărat această obşte frumoasă de‑a lungul anilor! S‑ar zice nu ar fi normal să se înţeleagă atât de bine între ei. Însă duhul şi rugăciunile bătrânilor cred că îi ţin în pace şi bună‑voire. Şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cea nefăcută de mâna omului!
Ascultările sunt foarte grele la Prodromu. Grecii nu muncesc nici pe sfert cât trebăluiesc prodromiţii. Dar ei ştiu că dacă fac ascultare, atunci şi Dumnezeu îi ascultă pe ei, şdrept care nu se dau în lături de la muncă. Şi nici de la rugăciune. Ştia avva Petroniu că sunt obosiţi, aşa încât, pe vremuri, la ora unu şi un sfert noaptea, îi trezea pe toţi la rând pentru pravilă, bătând la uşile chiliilor! De osteneală, aţipesc de multe ori şi la Ceasuri, dar rămân acolo, în biserică, lângă Dumnezeu…
Însă, îndeosebi, există multă smerenie la Prodromu. Există grădinari care pot băga în buzunar teologi atunci când vine vorba de dogme, există paracliseri care ar putea ţine prelegeri de Liturgică, diaconi ce pot da lecţii de Teologia Icoanei şi Erminia picturii bizantine, arhondari şi tâmplari demni urmaşi ai lui Balsamon şi Zonaras în Drept canonic! Cu toate acestea, ei te ascultă pe tine cu dragoste (în timp ce‑şi fac ascultările, fireşte!), ca şi cum atunci ar auzi prima oară despre Dumnezeu şi lucrările Lui…
Există prodromiţi tineri şi bătrâni, rugători şi rigorişti, licenţiaţi sau cu mai puţină şcoală; toţi au însă ceva în comun: dragostea şi smerenia. Prodromu este de fapt o întreagă lume în miniatură. Dar o lume cu adevărat creştină, a răbdării, şi a dragostei nemicşorate, şi a gândului smerit în care Se odihneşte Domnul.
Şi atunci… cum să nu devii prodromit?