LOADING

Type to search

Kirill – un Patriarh pentru Noua Rusie

Kirill – un Patriarh pentru Noua Rusie

Share

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse – nimeni altul decât fostul şef al Departamentului Relaţii Externe al Patriarhiei de la Moscova, Mitropolitul Kirill de Smolensk şi Kaliningrad, înscăunat în urmă cu o lună, în cadrul unei fastuoase ceremonii desfăşurate în Catedrala Hristos Mântuitorul din capitala rusă – va trebui să se comporte, cel puţin pentru o bună perioadă  de timp, „asemenea unui balerin”, sunt de părere unii analişti din presa religioasă. Recenta „campanie” a alegerii de Patriarh din cea mai mare Biserică Ortodoxă a lumii a confirmat pe deplin acest adevăr…

 

Câte Rusii, atâtea „ortodoxii”…

Se poate vorbi de cel puţin patru  „ortodoxii” în Rusia zilelor noastre. Şi dacă ar fi să începem cu cea mai veche dintre acestea, Moscova – A Treia Romă ar părea şi cea mai vizibilă dintre toate. Cât de vie este „ortodoxia” la care facem referire s-a putut constata chiar la ceremonia de înscăunare a noului Patriarh rus. Chiar dacă unora Povestea potcapului alb novgorodean le-ar părea o legendă „scoasă de la naftalină”, trebuie spus că milioane de pravoslavnici ruşi cred în această apocrifă; şi nu de puţine veacuri  „Potcapul alb”, purtat de întâistătătorii Bisericii de la Moscova, are o  încărcătură simbolică aparte pentru ruşi. Pe scurt, în apocrifă se spune că potcapul alb (belîi kukol) – primit la recenta ceremonie de întronizare de către Kirill din mâinile Mitropolitului Filaret de Minsk – a fost dăruit Celei de-a Treia Rome (Rusia) de către unul dintre ultimii Patriarhi ai Celei de-a Doua Rome (Constantinopolul), care ar fi predat astfel  „ştafeta”, cu puţin înainte de căderea Bizanţului în mâinile turcilor. Că o bună parte din „campania” alegerii lui Kirill s-a consumat în jurul potcapului novgorodean şi a cârjei Sfântului Petru (întâiul Mitropolit al Moscovei), primită şi ea la întronizare, în chip simbolic, de noul Patriarh rus, nu mai este un secret pentru nimeni. De altfel, Kirill, încă de acum un deceniu, a avut grijă să îşi creeze în ochii multor pravoslavnici ruşi imaginea de „lider neoconservator, restaurator al Celei de-a Treia Rome”. Ecourile din perioada campaniei alegerii de Patriarh nu s-au stins însă nici după o lună de la întronizare, de vreme ce ideile ortodoxiei Celei de-a Treia Rome au fost îmbrăţişate „din mers” de către ortodoxia măreţei Uniuni Sovietice…

 

De la ortodoxia ţaristă la ortodoxia URSS

Dacă pentru ortodoxia ţaristă – socotită cea mai nobilă de întreaga Rusie, datorită milioanelor de mucenici pavoslavnici de sub bolşevici, ca şi a ultimei familii  imperiale  martirizate – „interimarul” Kirill a trebuit, în urmă cu mai bine de două luni, „să se bată pe viaţă şi pe moarte” (inclusiv cu fostul episcop de Ciukotka, Diomid, un monarhist convins, care l-a acuzat pe Kirill că în pragul caterisirii sale i-ar fi propus să îl introducă pe uşa din dos la Patriarhul Alexei, după ce mai întâi „cinstitul monarhist de la Externe” îl prezentase Bisericii şi presei pe Diomid într-o lumină mai mult decât sumbră), cu ortodoxia URSS lucrurile au stat mult mai simplu. Cum aproape trei sferturi din populaţia actuală a Rusiei s-a declarat în ultimii ani ortodoxă, se poate vorbi de un  „spectru” larg de credincioşi marca homo sovieticus, socotiţi de către autorităţile religioase moscovite „în curs de catehizare”. Expresia nu este deloc o simplă vorbă în vânt: primării, unităţi militare, case de cultură etc. participă intens la ora actuală, în Rusia, la o „întrecere pravoslavnică” de catehizare la nivel naţional. Comuniştii, rămaşi minoritari în noile scripte, asaltaţi de ortodoxie din toate părţile, mai propun şi ei Bisericii – ce-i drept, numai din când în când – canonizarea vreunui „binefăcător” bolşevic, ori  îşi declară satisfacţia, în presă, că mai peste tot în Biserică „oamenii lor de nădejde” veghează. Şi nu de puţine ori, chiar şi unii tineri ierarhi, care au avut vreo bunică prin PCUS, fie şi ca simplă membră, se trezesc peste noapte… „revendicaţi” de partid.

Şi cu steaua, şi cu Crucea…

În urmă cu două săptămâni (17 februarie a. c.), unul dintre „experţii” Bisericii URSS, Kirill Frolov, declara pentru cunoscuta agenţie de ştiri INTERFAX: „Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, deţine toate calităţile pentru a uni în jurul personalităţii sale întreaga lume ortodoxă. Una din sarcinile importante ale Patriarhului Kirill e aceea de a consolida lumea ortodoxă. Sunt convins că în vremea lui steaua Patriarhului de Constantinopol va apune. Încercările Patriarhului Bartholomeu de a deveni „papă al Răsăritului” în timpul Patriarhului Kirill vor fi sortite eşecului”. „Expertul” Frolov mai e de părere că Biserica Rusă va trebui să ajungă cât se poate de repede la fel de influentă ca Vaticanul. Netemându-se „de câte divizii are Papa”, Frolov, inspirat de discursurile din recenta „campanie” a lui Kirill, visează nu doar la o influenţă a Bisericii Ruse în lume de ordin „calitativ, intelectual şi duhovnicesc”, ci şi la miliarde de ortodocşi „în vremea noului Patriarh”. Kirill Frolov, care are şi calitatea de şef al departamentului moscovit al Uniunii Cetăţenilor Ortodocşi, e convins că problema miliardelor de pravoslavnici se va rezolva prin „natalitatea crescută a poporului rus şi prin misionari trimişi în lumea întreagă”. Nu uită însă nici de „prăbuşirea apropiată a Occidentului decadent”, care va influenţa pozitiv izbânda campaniei „miliardelor”. După el, retragerea Rusiei din Consiliul Mondial al Bisericilor, cerută de unii pravoslavnici, ar fi o greşeală fatală, această organizaţie fiind considerată „o mare piaţă misionară”. Duşmanii fostei URSS sunt „valabili”, în viziunea lui Frolov, şi pentru noua ortodoxie rusă: americanii şi occidentalii, dar şi „toţi aceia care doresc transformarea Bisericii Ruse într-un muzeu”.

 

Patriarhul Kirill şi ortodoxia noii Rusii

Noul Patriarh al Rusiei, după un deceniu de păstorire, se va confrunta cu o Rusie total diferită faţă de cea actuală. Când rusul de rând pronunţă astăzi sintagma „noii ruşi” are în vedere o clasă socială formată din membrii de seamă ai PCUS, KGB etc., îmbogăţită cel mai adesea peste noapte. Viitoarea Rusie ortodoxă – în câţiva ani, cel mai probabil – îi va înghiţi şi pe „noii ruşi”, laolaltă cu ortodoxiile de care am pomenit. Până atunci, însă, Patriarhul Kirill se pare că va mai avea ceva de furcă pe frontul celor patru ortodoxii ruseşti, dar şi pe alte fronturi mai vechi ori mai noi, deloc neglijabile. Problema Bisericii Ucrainiene, relaţiile Bisericii Ruse cu Vaticanul, ofensiva musulmană din fostele republici sovietice. Cât priveşte noile relaţii ale Bisericii noastre cu Biserica Ortodoxă Rusă, în conjunctura actuală, nu se impune nicidecum adaptarea la vreun sofisticat „alfabet Kirillic” în comunicarea dintre cele două părţi, noul Patriarh de la Moscova fiind un cunoscător desăvârşit al limbajului civilizat, european, şi un promotor deschis al dia­logului. În plus, relaţiile religioase dintre cele două Biserici nu suportă comparaţie cu dimensiunea relaţiilor politice dintre cele două state, Biserica noastră fiind cea de-a doua mare Biserică Ortodoxă a lumii. S-ar putea ca într-un viitor deloc îndepărtat să asistăm la prefaceri de neimaginat până mai deunăzi în legăturile dintre cele două Biserici.