LOADING

Type to search

Biserica din cârciumă

Biserica din cârciumă

Share

Dacă în Occident se vorbeşte astăzi despre o destructurare a locaşurilor protestante ori catolice (mai mult, acestea sunt transformate uneori în restaurante), în Ortodoxia răsăriteană lucrurile par a se prezenta total diferit. După noaptea comunistă – noapte în care bisericile şi mânăstirile ortodoxe au fost prefăcute în grajduri, cinematografe, magazii, ori rase pur şi simplu din temelii – a sosit, iată, vremea când vagoanele de cale ferată, magaziile dezafectate ori chiar cârciumile falimentare ale democraţiei „de tranziţie” să fie la mare căutare, pentru urnirea lucrurilor din loc într‑o nouă parohie.

 

Cine a desfiinţat cârciuma din drum…

Părintele Ioan Popescu din Câmpulung‑Muscel ne spune că nu a avut de ales: fie aşeza biserica „la cârciumă”, fie cele 5000 de suflete ale celui mai sărac cartier din zona industrială a oraşului Câmpulung rămâneau lipsite de biserică, la fel ca şi mai înainte! Nici pomeneală să se fi inspirat el cumva din practicile zeloţilor interbelici ai „Oastei Domnului”, care făceau din cârciumari cântăreţi de strană! „Aşa a fost să fie! Bani nu! Amplasament nu! De trei ani cârciuma nu mai funcţiona. Am ales să o cumpărăm, să plătim chirie pentru teren la primărie, numai ca să slujim oamenilor, care de zeci de ani nu mai frecventează biserica. Să fim aproape de ei, cu slujbele, cu o vorbă bună…” Buzoian la origine, tânărul preot, după ce a slujit o vreme la Mânăstirea Negru‑Vodă, a fost trimis „cu ascultarea” de către P. S. Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, în cartierul Gruiu din Câmpulung. O împlineşte pe aceasta cu drag, atât din dragoste pentru Biserică, cât şi din evla­vie pentru Sf. Fanurie. În drum spre Câmpulung, chiar îmi spuneam că nimic nu poate fi întâmplător în cazul dat, că între actuala biserică şi vechea cârciumă ar trebui să existe vreo legătură… Şi iată acum confirmarea părintelui Ioan: „Ocrotitorul bisericii noastre este Sfântul Mare Mucenic Fanurie”.

 

Lumină lină

…Ştiţi istorisirea cu mama Sf. Fanurie, cred… Aceasta era dansatoare în localuri rău famate, fiind ea văduvă, neputându‑şi creşte altfel copii… Sf. Fanurie însă, în ceasul muceniciei sale, s‑a rugat Mântuitorului ca să fie ajutaţi toţi cei care vor da milostenie pentru mântuirea mamei lui…
În 2‑3 săptămâni, în 2007, vechea cârciumă a fost pregătită spre a fi sfinţită ca biserică. S‑a lucrat atunci în ritm alert. Altarul se află în chiar locul barului. Cel mai greu a fost însă cu fumul de ţigară. Împreună cu mai mulţi credincioşi, părintele a răzuit bine toţi pereţii, i‑a lăcuit, însă duhoarea tutunului greu s‑a lăsat biruită. De la sfinţire, în fiecare zi, în biserica închinată Sf. Fanurie, se săvârşeşte neîncetat slujba vecerniei. „Dorim ca în acest fel să cinstim pe toţi sfinţii trecuţi în calendar, prin slujbele închinate lor. În duminici şi în sărbători, avem Sf. Liturghie; miercurea Acatistul Sf. Fanurie, iar vinerea Sf. Maslu. Parohienii noştri nu au avut parte de slujbe până acum, cartierul nefiind prea aproape de oraş”.

 

Maica Domnului grabnic ajutătoare

Pe iconostas, o icoană veche a Maicii Domnului, dăruită de Mânăstirea Negru‑Vodă noii parohii, atrage atenţia oricărui credincios ce păşeşte pentru prima oară pragul acestei biserici. Mulţi oameni au dorit ca să‑şi arate recunoştinţa lor faţă de Maica Domnului, de la care au primit grabnică milostivire, lăsând la icoană un mic prinos… Fiecare obiect ascunde o taină, o vindecare ori o împlinire sufletească. Părintele Ioan nu ar dori să se facă însă caz de aceasta. „Am încercat să‑i înduplec pe credincioşi ca să nu mai mulţumească astfel Maicii Domnului pentru ajutorul primit. Mulţi vin şi‑mi spun că şi‑au recăpătat înaintea icoanei liniştea sufletească, ori pacea în familie. Mă bucură mai cu seamă faptul că oamenii încep să înţeleagă mersul slujbelor, că se roagă mai mult, că încep ei să caute mântuirea înainte de toate”. „Părinte, ce vă veţi face când paraclisul din lemn va deveni neîncăpător? Când chiar «frecventatorii» de altădată ai localului vor umple sfântul locaş?”.

 

Din Rhodos la Câmpulung‑Muscel

Părintele Ioan Popescu tace pentru o vreme. Nu ştie dacă să‑mi răspundă ori ba. Sau poate că se roagă Sf. Fanurie, cine ştie… L‑a rugat pe Sfântul să ajungă la biserica lui, în Rhodos, şi a ajuns. Din vestita insulă a venit el cu o comoară: o piatră din cea mai veche biserică din lume închinată Sf. Fanurie. E cât o piatră de moară. Lui i s‑a părut însă uşoară precum un fulg. A purtat‑o în spate pe vapor, prin aeroporturi…, peste tot, cu gândul mereu la Sf. Fanurie şi la credincioşii săi din Gruiu. „Am adus‑o pentru temelia noii noastre biserici. Proiectul este gata. Vom demara cât se poate de repede lucrările. Noi, oamenii, suntem trecători, însă slava sfinţilor rămâne nepieritoare”.
Când am ajuns la „capitolul” resurse financiare, tânărul preot ne‑a declarat că îşi pune mare nădejde, în privinţa aceasta, în Sfântul ocrotitor al noii biserici.
Oameni buni, vă propun să‑l împrumutăm cu toţii pe Sf. Fanurie! Cu ce să‑şi ridice el casă nouă, când abia ce a reuşit să se adăpostească într‑o cârciumă dezafectată de mahala?Aveţi alături contul Sfântului…