LOADING

Type to search

Irodion de la Lainici

Irodion de la Lainici

Share

În ziua pomenirii Sfântului Apostol – din cei şaptezeci – Irodion, adică miercuri 8 aprilie 2009, ÎPS Irineu al Olteniei a cerut binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul României, pentru căutarea moaştelor cuviosului Irodion Ionescu de la Lainici, cel pe care Mitropolia Olteniei l‑a propus pentru canonizare. Se întâmpla aceasta şi la stăruinţa osârduitorului egumen al lavrei şi exarh al Olteniei, arhim. Ioachim Pârvulescu, care îşi rugase întâistătătorul să facă asta încă din prima săptămână a Marelui Post. Însă nu întâmplător au ales ca zi de căutare vinerea de 10 aprilie, ci pentru că era ajunul pomenirii Sfântului Calinic de la Cernica – cel care, cucerit de sfinţenia vieţii schimonahului Irodion, l‑a hirotonit preot în 1853 şi l‑a pus apoi şi egumen al Mânăstirii Lainici, trecând deseori munţii, pe când era episcopul Râmnicului, spre a i se mărturisi „Luceafărului de la Lainici”!

 

Om de rugăciune şi cu mare evlavie la cuviosul Irodion, stareţul din vremea noastră a hotărât pentru toată obştea post aspru încă de luni, rugându‑se şi Sfântului Calinic pentru descoperirea moaştelor duhovnicului său. Aspru monah de Frăsinei, înainte de a fi mitropolit al Olteniei, ÎPS Irineu s‑a rugat la rându‑i Sfântului de la Cernica să mijlocească pentru aflarea moaştelor (ba chiar am aflat că, după vreo patru ore de veghere la săpăturile mormintelor, a dispărut pentru o vreme într‑o chilie şi tot Sfântului Calinic i‑a cerut ajutor). Şi nu mult după întoarcerea Înaltului, l‑am văzut pe părintele Ioachim fericit şi uşurat: a aflat un os binemirositor şi mult mai uşor decât celelalte! A ştiut că a dat de cuviosul Irodion mai înainte de a‑i scoate cărămida de la căpătâi, care, deşi ruptă în două, confirma aşteptările tuturor. Nevoind parcă să se bucure prematur, ÎPS Irineu a aşteptat să citească personal, pe cărămida spălată cu vin, numele fostului stareţ al Lainiciului şi abia apoi, răsuflând uşurat, a dat slavă lui Dumnezeu. Şi doar atunci mi‑a dat binecuvântare să fac fotografii, fiindcă, mi‑a spus mai târziu, a voit să fie încredinţat mai întâi că sunt moaştele sfântului şi să nu rămână nici o umbră de îndoială.
După ce egumenul în persoană şi părintele Răzvan Tismonariu, vicar al Mitropoliei Olteniei, au spălat cinstitele moaşte cu vin curat şi le‑au aşezat – temporar – într‑o mică raclă, au reîngropat osemintele schimonahilor Atanasie – unul dintre primii ctitori ai mânăstirii, din secolul 18 – şi Mitrofan (vieţuitor din secolul 19), ce s‑au găsit în apropierea cuviosului Irodion. Aşa că dacă moaştele s‑au aflat abia pe la amiază, chiar la ceasurile 12 din zi (meşterii vicoveni, conduşi de Sandu Bilibou, au început săpăturile cu cinci ore mai devreme!), parastasul sfântului şi al celorlaţi doi vieţuitori s‑a făcut puţin înainte de orele 14, însă în tot acest timp, cât s‑au spălat şi pus în bună rânduială osemintele, fratele Georgian ne‑a însoţit lucrarea cu catismele Psaltirii.
Multă lume s‑a întrebat de ce au fost atât de greu de găsit moaştele cuviosului Irodion, din moment ce exista mormântul lui lângă vechea biserică a mânăstirii? Se ştie că fostul egumen al Lainiciului a trecut la cele veşnice în anul 1900 şi a fost dezgropat şi reînhumat şapte ani mai târziu, prin stăruinţa ieromonahului Iulian Drăghicioiu. Împlinindu‑se însă proocirea sfântului stareţ Irodion, care a spus înainte de săvârşirea sa că mânăstirea se va pustii nu după multă vreme, şi venind nemţii în defileul Jiului, au profanat ei toate mormintele Lainiciului, astfel că după întâiul război mondial doar vag se mai ştia unde fuseseră reîngropate cinstitele moaşte. Auzind de minunile săvârşite de cuviosul Irodion încă din timpul vieţii lui pământeşti, protos. Visarion Toia, în toamna lui 1929 – când, numit aici egumen, a repopulat Lainiciul, după ce 13 ani fusese părăsit, în urma luptelor din 1916 (cum grăise profeţia!) – l‑a căutat şi, aflându‑i moaştele întregi, a informat Episcopia Râmnicului despre acest lucru minunat. Care Episcopie i‑a poruncit atunci să le reîngroape, Lainiciul neavând un osuariu şi, mai mult de atât, confirmarea sfinţeniei fiind încă prematură (trecuseră doar 29 de ani de la înveşnicirea cuviosului). Peste această a doua înhumare a trecut însă a doua urgie mondială, iar nemţii au transformat biserica mânăstirii în grajd pentru cai, profanând şi toate mormintele, nemaiştiind nimeni cu exactitate unde fusese îngropat cuviosul Irodion. Se ştia însă de către toată lumea că osemintele fuseseră binemirositoare şi plăcute la vedere, iar mulţi oameni chinuiţi de duhuri necurate povestesc şi acum că au aflat multă pace în preajma mormântului cinstitului egumen. (Pentru multa lui smerenie, cuviosul Irodion se învrednicise cu darurile înainte‑vederii şi alungării duhurilor necurate, încă din timpul vieţii.) Aşa încât, pentru mângâierea lor, s‑au căutat încă o dată moaştele în anii ’80, dar nefiind voia cuviosului, ele nu s‑au aflat (unii mai vorbesc că şi în 1914 s‑ar fi săpat după ele, însă nu există nici o confirmare în acest sens). Acum însă, după ce a văzut Înaltul Irineu că la 1,70 m adâncime i‑a găsit doar pe cei doi schimonahi, i‑a pus pe bucovinenii lui Poleucă să sape mai în jos (deşi nimic nu‑l îndreptăţea să facă asta!). Racla în care fusese reîngropat cuviosul nu mai era demult, dar osemintele sale s‑au aflat neputrezite! Mi‑am dat seama atunci, stând pe marginea gropii, că n‑a fost chiar întâmplător faptul că s‑au aflat acolo şi rămăşiţele omeneşti ale schimonahilor Atanasie şi Mitrofan, pentru că a fost vizibil pentru toată lumea prezentă că oasele celor doi monahi erau sfărâmicioase, pe când ale cuviosului erau întregi şi neputrezite! Şi asta deşi s‑au aflat în pământ foarte ud, pentru că n‑au stat prea departe de apele Jiului, iar mormântul a fost chiar sub streaşina micii biserici, ce multe ploi şi‑a picurat spre el! În înţelepciunea lui duhovnicească, se va fi gândit probabil părintele Visarion Toia că evlavia populară îl va căuta pe cuviosul Irodion şi în pământ, şi atunci l‑a ferit de căutări nebinecuvântate, îngropându‑l… mai în adânc! De aceea, cred, s‑au găsit anevoie moaştele „Luceafărului de la Lainici”, şi numai după post şi multă rugăciune.
Bucurându‑ne noi de sfânta mângâiere a cuviosului Irodion de la Lainici, vom înţelege mai bine cuvintele rostite de Patriarhul României la auzul fericitei veşti: „La vremuri de criză materială, Dumnezeu ne trimite multă bogăţie spirituală”!