LOADING

Type to search

„România a fost pentru mine o adevărată dragoste la prima vedere”. Interviu cu jurnalistul creştin Giovanni Ruggeri

„România a fost pentru mine o adevărată dragoste la prima vedere”. Interviu cu jurnalistul creştin Giovanni Ruggeri

Share

Domnul Giovanni ­Ruggeri – jurnalist creştin din Bergamo, de formaţie teolog – este autorul unei minunate cărţi ilustrate, apărute anul trecut în mai multe limbi, despre Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea” din Sibiel (lucrare deja semnalată de noi în numărul trecut). Cartea ne‑a trezit interesul de a‑l contacta pe autor, care a binevoit să ne acorde în exclusivitate interviul reprodus în continuare, punându‑ne la dispoziţie şi ima­ginile care‑l însoţesc.

 

 

În ce condiţii aţi ajuns în România?

Am ajuns în România în 2002, graţie Ministerului român al Turismului, pentru a scrie câteva reportaje, în primul rând despre Maramureş şi Bucovina, apoi despre Transilvania şi Delta Dunării. Impactul a fost enorm: frumuseţea extraordinară a lo­curilor, imensa bogăţie a si­turilor de artă, întâmpina­rea binevoitoare a oamenilor, toate mi‑au dezvăluit ime­diat marele patrimoniu uman, cultural şi ambiental al României. Astfel, întâlnirea cu România a fost pentru mine o adevărată dragoste la prima vedere: m‑am întors, aşadar, de multe ori, pe cont propriu, căutând să învăţ – aproape ca un elev de şcoală generală – şi limba română.

Când şi cum aţi luat contact cu arta icoanei pe sticlă?

Am cunoscut icoanele pe sticlă cu ocazia vizitei pe care am făcut‑o la Sibiel în 2003, iar lipsa mea de cu­noaş­tere, până în acel moment, a acestei importante ex­presii a artei religioase este emblematică pentru con­diţia aproape a tuturor ita­lienilor. În Italia sunt foar­te cunoscute icoanele bi­zan­tine pe lemn. Aproape cu totul necunoscute sunt, însă, icoanele pe sticlă, despre care dă o extraordinară mărturie, în opinia mea, colecţia de la Sibiel, nu numai pentru că oferă o imagine de ansamblu articulată a acestui fenomen artistico‑religios, ci şi pentru că, aflându‑se într‑un sat tradiţional din Transilvania, exprimă cum nu se poate mai bine spiritul ţărănesc al acestor lucrări.

Ce părere aveţi despre civilizaţia tradiţională (ţărănească) a României?

După cum am citit undeva, cultura română tradiţională este în mare parte aceea a satului, aşadar, de la ţară. Bunicii mei erau ţărani şi am în rădăcinile mele un intens sentiment al pământului: din acest punct de vedere, complicitatea mea spirituală cu această trăsătură esenţială a identităţii româneşti este foarte puternică. Pe de altă parte, este sub ochii noştri, ai tuturor, tendinţa spre declin, şi în România, a civilizaţiei ţărăneşti, favorizată de răspândirea masivă a tehnologiei şi a mentalităţii importate din Occident. Este o problemă delicată şi complexă şi mă voi limita să spun numai atât: România (şi Europa de Est în general) are oportunitatea extraordinară de a vedea ceea ce s‑a întâmplat cu ţările occidentale – inclusiv Italia – unde nu s‑a ştiut să se aibă grijă de propriul patrimoniu de tradiţii, nici de propriul mediu ambiental. Este lipsită de sens, nu doar imposibilă, rezistenţa la avansarea tehnicii şi a modernizării, dar greşelile pe care le‑au făcut alţii pot fi de folos pentru a nu fi repetate.

Cum vi se pare cazul (efortul) singular al Părintelui ZosimOancea într‑o Românie aflată încă în dificultăţile tranziţiei?

Pur şi simplu extraordinar! Viaţa şi opera Părintelui Zosim Oanceareprezintă o pagină exemplară şi grandioasă de umanitate, credinţă, inteligenţă. Calitatea spirituală a experienţei sale din închisoare, judecata sa severă, însă fără resentimente, asupra comuniştilor, generozitatea întreprinderii sale de la Sibiel şi detaşarea personală faţă de bunurile materiale ne fac să‑l privim pe ca pe un preot sfânt şi genial, care a ştiut să le vorbească tuturor prin limbajul credinţei, al culturii şi al bunătăţii.

Care este piesa din muzeu care vă atrage cel mai mult?

Icoana Madonei Îndurerate atribuită fraţilor Grecu, pe care nu întâmplător am ales‑o pentru coperta cărţii mele, reprezintă o culme unică şi sugestivă de tandreţe expresivă, rafinament compoziţional, eleganţă cromatică, bogăţie sufletească. Sunt profund impresionat şi, de fiecare dată când admir privirea Madonei, mi se pare că e învăluită de un mister de nepătruns.

Cum vedeţi situaţia muzeului acum, după dispariţia părintelui?

Muzeul din Sibiel are astăzi nevoie de un suport substanţial pe diferite planuri: conservarea icoanelor, modernizarea serviciilor, promovare în România şi în străinătate, implicarea satului. Situaţia este vizibilă pentru toţi: este de neconceput şi de neacceptat ca într‑un muzeu de o asemenea valoare să lipsească iarna încălzirea, anumite structuri (săli, instalaţii, iluminare) să fie tot cele de acum aproape 25 de ani, ca satul Sibiel să nu fie implicat în promovarea muzeului său, subliniez, al său. Doriţi un exemplu care vorbeşte de la sine? În trecut se mergea la Sibiel în primul rând pentru muzeu: astăzi foarte mulţi – nu îndrăznesc să spun majoritatea – turişti şi vizitatori, care vin aici pentru bucatele tradiţionale şi se cazează în pensiuni, nici măcar nu intră în muzeu. Cea mai înaltă autoritate responsabilă a muzeului din Sibiel, ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care mă onorează cu prietenia domniei‑sale şi a scris prefaţa cărţii mele, cunoaşte bine această deplorabilă stare de fapt: sunt convins că înţelepciunea sa pastorală şi competenţa sa organizaţională vor găsi în cel mai scurt timp o soluţie pentru un muzeu pe care îl invidiază toată România.

Cum a fost primită în Italia lucrarea dumneavoastră?

Cartea a avut în Italia recenzii entuziaste din partea presei naţionale (a se vedea site‑ul www.sibiel.net) şi am primit scrisori de la persoane impresionate de istoria icoanelor şi de Părintele Zosim. Italienii, din păcate, au şi acum foarte puţine cunoştinţe despre România, dar atunci când li se vorbeşte cu inteligenţă şi din suflet, au mintea deschisă spre a înţelege şi inima spre a le întâmpina. Călduroasă a fost şi primirea unor comunităţi româneşti din Italia – Milano, Torino, Monza, Palermo – cu preoţii lor (Traian Valdman, Lucian Roşu, Pompiliu Nacu). Ar fi frumos ca întreaga Dioceză ortodoxă română din Italia, cu Episcopul PS Siluan, ca şi cele din Franţa şi Germania, să dorească să colaboreze, întrucât cartea este tradusă şi în franceză, germană şi engleză.

Unde se poate cumpăra în România cartea dumneavoastră?

Cartea poate fi cumpărată la muzeul din Sibiel, în unele librării din Sibiu şi în tot circuitul librăriilor Humanitas. Poate fi cumpărată şi pe internet, de pe site‑ul www.sibiel.net.

Carecredeţi că sunt provocările creştinismuluiromânesc în contextul integrării în UE?

Este un subiect mult prea important şi complex pentru a răspunde în câteva cuvinte. În orice caz, cred că Biserica Ortodoxă din România va avea, în prezent ca şi în viitorul apropiat, multe de făcut pentru a însoţi în maturizarea credinţei creştine o societate românească trecând în mod inevitabil (şi, după părera mea, traumatic) de la o cultură preponderent rurală şi închisă în sine la o lume globalizată şi guvernată de legile pieţei. Va fi inevitabilă trecerea de la o credinţă primită prin tradiţie la o credinţă maturizată prin convingere, cu atât mai mult cu cât laicizarea accelerată şi tendenţiala atenuare a sentimentului sacru al vieţii vor marca profund (şi dureros) spiritul acelor români care nu vor şti să pătrundă şi să aprofundeze cu o personală inteligenţă miracolul originar al existenţei. Un dar imens şi gratuit care află în Isus şi în Evanghelie.