LOADING

Type to search

Poveşti la gura iadului

Poveşti la gura iadului

Share

În urmă cu doar câţiva ani, ruşii sensibili la „profeţii” îşi retrăgeau cu gesturi iuţi mâna dreaptă de la ghişeele băncilor moscovite, de teamă ca nu cumva să le fie aplicat, cu cititorul electronic, drept în palmă, semnul satanei. Nu e deloc o glumă. „Drăcoaica” de casieră putea fi în stare de orice…
Mai deunăzi, un „profet” autohton i-a cerut stareţului său ca, o dată cu binecuvântarea transferului într-o altă mânăstire, să-i se emită şi un fel de certificat de… „înainte-văzător”. Omul era rău pornit să-şi pu­blice profeţiile despre viitorul apropiat. Nu vă ascund nici faptul că am avut „fericita ocazie” de a-l întâlni pe Sundar Singh „reîntrupat”… Câtă trudă depusese sărmanul, câte nopţi de chin, pentru definitivarea proiectului său profetic „România – Noul Ierusalim”!

 

Ocaua mare, ocaua mică

 

Prin urmare, nu doar în Rusia apar „profeţi” ce produc adevărate psihoze în masă, pe termen mai scurt, ori mai lung… Regretabil însă faptul că multe dintre „profeţiile” din jurnalele de senzaţie pătrund în chiar cărţile vândute la pangare. Dacă la noi, Sadhu Sundar Singh transformă România în buricul pământului, Casa Poporului în centrul Universului şi Lipscanii în locul de aşteptare pentru Botez – cu ramuri de salcie de Pantelimon ori Rahova în mâini – al catehumenilor de pe întreg mapamondul, la Sarov, în Rusia, lucrurile se desfăşoară la o cu totul altă scară: acolo va avea loc însăşi învierea morţilor şi Judecata cea mai de pe urmă. O afli din cărţile ruseşti cu binecuvântare. Diferenţa pare evidentă.
Nici Serbia şi Bulgaria – nemaivorbind de Grecia – nu se lasă mai prejos în privinţa profeţiilor. Ca şi în cazul României, în Serbia, de pildă, spicul de grâu va creşte înalt cât stâlpul de telegraf (vă amintiţi, cred, de Radio Erevan); asta în vreme ce Franţa şi Germania vor fi pârjolite. Toate popoarele îşi vor afla în ţara vecină de la apus un binecuvântat liman. Unii duhovnici „mari” din Serbia şi Muntenegru recomandă chiar, de ceva vreme, pelerinilor de la noi să-şi însuşească temeinic limba sârbă (deţinem mărturii în acest sens), dacă vor să scape de necazul ce va să vină peste omenire, nemaiîntrezărind ei vreo altă cale de scăpare… Că Mântuitorul este grec, o spun, evident, grecii.
Lucrurile se complică însă în privinţa iadului. Cum acesta nu are deloc cote reduse, i s-a aflat lui un buzunar pe măsură: străfundurile Siberiei. Şi poate că nu e  întâmplător faptul că, în 1989, creştinii din întreaga lume ar fi trebuit să-şi aţintească pe cât de repede posibil privirile către iadul „din subsolul Siberiei”, trecând cu vederea, plini de îngăduinţă, holocaustul creştin siberian din perioada stalinistă.

 

Povestea iadului

Povestea iadului siberian – cuprinsă în trei episoade, difuzate de postul Trinity Broadcasting Network, în 1989 – implică o echipă de oameni de ştiinţă sovietici care, în anul 1960, forează un puţ – adânc de aproape 15 kilometri – în Siberia. Taman bun de dat drept iad! Crescând viteza forezei, geologii presupun că aceasta a întâlnit un spaţiu nematerial. Forajul, prin urmare, este întrerupt. Se coboară câteva microfoane în puţ. Se măsoară temeratura: 1100 de grade Celsius. Conducătorul proiectului – un anume dr. Azakov – ar fi declarat după acest experiment: Centrul Pământului este vid. Am auzit mii şi milioane de suflete chinuite urlând în agonie. Informaţiile pe care le-am adunat sunt atât de surprinzătoare, încât, sincer, ne temem de ceea ce am putea afla acolo.
Trinity Broadcasting Network a mai publicat, tot în 1989, un articol în care susţine că povestea a fost tradusă din ziarul finlandez Ammennusastia. Un alt ziar finlandez va reveni cu detalii: „Oamenii de ştiinţă au refuzat să mai participe la proiect. Un gaz incandescent s-a înălţat din puţ. O creatură strălucitoare, asemenea unui liliac, a ieşit din puţ, urlând: «Am biruit! »“. Contactat ulterior, autorul ultimului articol a recunoscut că a fabricat povestea cu „liliacul ieşit din iad”. Mii de reviste vor publica, cu toate acestea, „mărturii” despre iadul siberian. Nu puţini oameni au şi crezut, bineînţeles, în cele relatate. Strigătele deznădăjduite ale sufletelor din „înregistrarea” difuzată de  TNB – ce a plasat mai întâi descoperirea iadului în Peninsula Kola, pentru a o muta mai apoi în Siberia – vor circula în întreaga lume, ca „o garanţie” a evenimentului din 1960. În Peninsula Kola, sovieticii foraseră, ce-i drept, un puţ de aprox. 12 kilometri, în anul 1984, aflând acolo doar formaţiuni minerale, pungi de gaze şi apă…

 

Un nebun aruncă o piatră în lac…

În final, deţinătorii reţelei TNB au trebuit, după un scandal de pomină, să bată în retragere. Scârţîind din toate resorturile sale (mai cu seamă teologice), povestea gurii de iad siberiene continuă să facă însă vâlvă, chiar şi după două decenii. Nici pomeneală ca plasticul microfoanelor coborâte în adânc ar fi urmat să se topească la peste 1100 de grade Celsius, ori ca oţelul să înceapă să aibă un alt comportament la o temeratu­ră mai mare de 900 de grade; nemaivorbind de firele de cupru! Legenda urbană a ia­dului siberian a sfârşit prin a fi socotită de către mulţi creştini ca fiind una reală, iar personajele acesteia – nişte savanţi sovietici de toată isprava. Bietele suflete omeneşti, pogorâte după moarte în subsolul Siberiei, printr-un loc ascuns, ţipă deznădăjduite în iadul cu capacul tras deasupra faimosului puţ de către dr. Azakov, tulburând continuu conştiinţele a milioane de creştini din întreaga lume…

 

Iadul – absenţa totală a dragostei

Astăzi, nu puţine broşuri ruseşti ori, mai nou, filmul sârbesc Îngerul digital ne prezintă această fabulaţie drept un fapt veridic. Sunete îngrozitoare, tabloul unui pretins dr. Azakov într-o epopee sârbească „fără fisură” încearcă să realizeze emoţional o fuziune între suflet şi pretinsa descoperire. Siguranţa cu care savantul rus acoperă demonii în turbinca siberiană se vrea, în filmul-poveste, dătătoare de fiori – cu adresă NATO, UE etc. Creştinul ortodox e făcut să se simtă chiar dator cu credinţa sa basmului siberian. Staţi liniştiţi, ne anunţă profeţii din Îngerul digital, ţarul de la Kremlin o să aibă el grijă de Serbia! O altă profeţie „strategică”, dintr-o recentă broşură rusească, ne „luminează” – în cel mai pur stil panslavist – cât de slavă e limba română şi cât de mult suntem noi, românii, doriţi într-un fel de regat iehovisto-ortodox. Cu Judecata de pe urmă (cu binecuvântare chiar!) dincolo de Moscova şi cu iadul în Siberia, „profeţitul” regat mesianic începe să mă pună serios pe gânduri. Mă îngrozesc, bineînţeles, şi noroadele ce-or să ne cadă deznădăjduite în genunchi la fruntariile patriei, aşteptând izbăvirea de iad… O izbăvire în totală contradicţie cu gândirea Sfinţilor Părinţi, după care iadul real e definit ca fiind absenţa totală a dragostei faţă de Dumnezeu şi semeni: chin fără de margini. Cuvinte cu adevărat profetice, de care „profeţii” – îndelung mediatizaţi astăzi – nici măcar nu vor să audă.